Cel puțin 15 persoane și-au pierdut viața, începând de vineri, în accidente produse la scăldat pe teritoriul Germaniei, conform rapoartelor poliției, pe fondul unui val de caniculă care i-a determinat pe mulți locuitori să se îndrepte spre lacuri, râuri și piscine în aer liber pentru a se răcori, transmite agenția DPA.
Printre cele mai recente decese, un adolescent de 17 ani a fost recuperat duminică dintr-un lac format într-o carieră din Peine, în landul nordic Saxonia Inferioară.
În capitala Berlin, serviciile pentru intervenții de urgență au scos din râul Spree trupul unui tânăr care sărise în apă.
Două persoane au murit sâmbătă în Berlin, în două accidente separate produse la scăldat, a indicat poliția. În unul dintre incidente, un bărbat de 42 de ani care nu mai prezenta semne de viață a fost scos din Jungfernheideteich, un lac artificial dintr-un parc public din vestul capitalei. În al doilea incident, la Tempelhofer Hafen, un port urban din Berlin, un bărbat de 51 de ani a fost găsit decedat în apă.
Poliția a anunțat, de asemenea, că un bărbat de 27 de ani s-a înecat în râul Neckar, în apropierea orașului Heidelberg, din sud-vestul țării, sâmbătă, în timp ce un alt bărbat, de 30 de ani, a murit într-un lac din apropierea orașului Mannheim.
În vestul Germaniei, un copil de 6 ani a murit în lacul Herner Meer, situat pe canalul Rin-Herne.
În Renania de Nord-Westfalia, scafandrii au recuperat duminică cadavrul unui adolescent de 14 ani dintr-un lac de lângă Düren, după o căutare de trei zile.
Un bărbat de 41 de ani s-a înecat, de asemenea, într-un lac de carieră din Düsseldorf, sâmbătă.
În landul Hessa, situat în centrul țării, cadavrul unui bărbat de 40 de ani a fost recuperat dintr-un lac de lângă Frankfurt.
Un bărbat de 76 de ani a fost găsit fără suflare într-o piscină în aer liber din Kassel, duminică dimineață.
Vineri, un bărbat de 45 de ani a murit după ce a fost scos din apă dintr-un lac de lângă Dortmund, în timp ce un băiat de 8 ani a fost găsit mort după o operațiune de căutare în zona unui lac de lângă Hanovra.
Cadavrele a doi înotători în vârstă au fost, de asemenea, recuperate vineri din Lacul Constance (Bodensee), la granița Germaniei cu Elveția și Austria. Ei săriseră în apă de pe o barcă închiriată cu o zi înainte și fuseseră dați dispăruți.
Serviciile de urgență au efectuat, duminică după-amiază, o operațiune de căutare în Marea Baltică a unui înotător pe distanțe lungi dat dispărut în apropierea localității Scharbeutz, din landul nordic Schleswig-Holstein, însă operațiunea a fost suspendată.
Germania este afectată de câteva zile de caniculă, temperaturile atingând aproximativ 40 de grade Celsius sau chiar depășind această valoare în unele zone. Căldura a fost deosebit de apăsătoare, deoarece în multe regiuni temperaturile s-au menținut ridicate și pe parcursul nopții.
Serviciul German de Meteorologie (DWD) a anunțat că un nou record de temperatură a fost înregistrat în țară, în landul Saxonia din sud-estul țării, unde duminică a fost măsurată o temperatură provizorie de 41,5 grade Celsius. Acest record a fost înregistrat la o zi după ce fusese stabilit ultimul record de căldură în acest land.
Temperatura maximă record la nivel național a urcat la 41,7 grade, duminică, în landul Brandenburg, lângă Berlin.
Valurile intense de căldură, precum cel care afectează în prezent o mare parte a Europei, au devenit mai frecvente și se preconizează că se vor intensifica pe fondul schimbărilor climatice.
Datele furnizate de DWD arată că cifra medie a zilelor cu temperaturi de peste 30 de grade a crescut în Germania. Deși există fluctuații semnificative de la un an la altul, Agenția Germană de Mediu a declarat că tendința generală urmează o traiectorie clar ascendentă. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Simona Aruştei)
Caniculă în Europa/ Cel puțin 15 persoane au murit în accidente produse la scăldat în Germania

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bilanțul inundațiilor din Thailanda urcă la 60 de morți; meteorologii au emis noi alerte de furtună
Bilanțul inundațiilor din Thailanda a crescut la 60 de morți, conform datelor anunțate miercuri dimineață de Departamentul pentru prevenirea și gestionarea dezastrelor, citat de agenția de presă Xinhua. Inundațiile persistă la Bangkok și în alte 27 de provincii, aproximativ 1,15 milioane de gospodării fiind afectate în prezent, a p
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs la Aleneva, Alaska (USGS)
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți la Aleneva, Alaska, a anunțat Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS), potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 87,3 kilometri, potrivit USGS. USGS a raportat inițial că seismul s-ar fi produs la Kokhanok.AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu ,editor onlin
COP31/ Electrificarea, banii, deșeurile, principalele subiecte de pe ordinea de zi
Energia, finanțele, deșeurile sau metanul se numără printre temele aflate pe ordinea de zi a celei de-a 31-a reuniuni a Conferinței Părților (COP31) la Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC), care va avea loc în noiembrie în Antalya, Turcia, deși niciun subiect nu se impune cu adevărat în fruntea agendei, țările având de
Un ghețar din Slovenia ar putea dispărea în câteva zile, potrivit cercetătorilor
Odinioară punct de atracție pentru schiorii din timpul verii și celebrat de mai multe generații drept un simbol al moștenirii alpine a Sloveniei, unul dintre cei mai mari ghețari din această țară s-a micșorat la doar câteva porțiuni de gheață care, potrivit cercetătorilor, ar putea și acestea dispărea în câteva zile, informează Reuters. Oamen
Japonia/ Record de precipitații la Tokyo, cu 37 de zile ploioase consecutive
Un weekend însorit la Tokyo a pus capăt unei serii record de 37 de zile ploioase consecutive în capitala Japoniei, a anunțat luni agenția meteorologică japoneză, citată de AFP. Sezonul ploios se manifestă de obicei în acest megalopolis în luna iunie, însă anul acesta capitala Tokyo a fost afectată de averse regulate pe tot parcurs
Cercetătorii apelează la AI pentru a identifica enzime care pot descompune poluanții plastici
Oameni de știință din Australia apelează la biotehnologii bazate pe inteligență artificială (AI) pentru a identifica enzime capabile să descompună plasticul și alți poluanți nocivi, transmite luni Xinhua. Cercetătorii combină tehnologia de învățare automată (machine learning) cu biochimia pentru a analiza milioane de enzime stocate &icir
Mesaje ''SOS'' gigantice în albia secată a unui lac de la granița franco-elvețiană (GALERIE FOTO)
Lipsit de apă aproape toată vara, Lacul Brenets, situat la granița franco-elvețiană, are albia aproape complet secată, acoperită de vegetație, iar localnicii au scris recent în albie mesajele ''AJUTOR'' și ''SOS'' cu litere gigantice, transmite vineri AFP. Yvan Durig, proprietarul și căpitanul companiei de
VIDEO O persoană a murit în urma furtunilor abătute asupra insulei Creta
Furtunile și ploile torențiale s-au dezlănțuit asupra Cretei și a numeroaselor insule din Marea Egee, un deces fiind confirmat până la această oră, informează DPA. Un păstor și-a pierdut viața după ce a fost luat de apele provenite de la inundații într-o zonă muntoasă din Creta, au anunțat serviciile de urgență. P&ac









