Cel puțin 130 de milioane de locuitori din Europa, concentrați în partea centrală și estică a continentului, ar urma să se confrunte din nou cu temperaturi de peste 35 de grade Celsius la un moment dat al zilei de luni, conform calculelor AFP, o cifră în scădere comparativ cu cea de duminică, de peste 190 de milioane.
Temperaturile maxime ar urma să depășească 30 de grade Celsius pentru un număr de peste 269 de milioane de locuitori din Europa (cu excepția Turciei), comparativ cu 380 de milioane în ziua anterioară.
Această analiză se bazează pe prognozele serviciului meteorologic german și pe proiecțiile demografice pentru 2025 ale Centrului Comun de Cercetare (JRC).
Duminică, modelul meteorologic calculat la ora 03:00 GMT prevăzuse temperaturi de peste 35 de grade Celsius pentru cel puțin 191 de milioane de persoane.
O zonă vastă din jurul Carpaților și din Balcani, care cuprinde aproape întreaga Ungarie, precum și Serbia, România, Croația, Austria, sudul Poloniei și vestul Ucrainei, urma să înregistreze luni temperaturi de peste 35 de grade Celsius.
La fel se va întâmpla și pentru 30 de milioane de persoane din Italia, în special în Câmpia Padului, dens populată. Regiunea sud-vestică a peninsulei iberice, obișnuită cu căldura intensă, va fi, de asemenea, afectată.
În Franța continentală, unde canicula este în curs de atenuare, se menține vigilența sanitară în condițiile în care aproximativ trei milioane de persoane vor fi afectate.
Pentru stabilirea acestor cifre, AFP a utilizat o metodă similară cu cea a Klimadashboard, combinând modelul de prognoză meteorologică al Deutscher Wetterdienst (DWD), serviciul german de meteorologie, calculat la ora 03:00 GMT, cu densitatea populației. Locuitorii unei zone sunt luați în calcul dacă modelul prevede, la un moment dat în cursul zilei de luni, temperaturi de peste 30 sau 35 de grade Celsius în acea locație.
Deoarece modelul are o precizie de aproximativ 6,5 kilometri, acesta nu poate reflecta în totalitate insulele de căldură din mediul urban, a declarat pentru AFP David Jablonski de la ONG-ul Klimadashboard. Astfel, analiza 'subestimează probabil numărul de persoane afectate din zonele urbane dens populate', a precizat organizația pe site-ul său, heat-tracker.eu. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Simona Aruştei)
Caniculă în Europa/Cel puțin 130 de milioane de persoane afectate luni de temperaturi de peste 35°C (analiză AFP)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bilanțul inundațiilor din Thailanda urcă la 60 de morți; meteorologii au emis noi alerte de furtună
Bilanțul inundațiilor din Thailanda a crescut la 60 de morți, conform datelor anunțate miercuri dimineață de Departamentul pentru prevenirea și gestionarea dezastrelor, citat de agenția de presă Xinhua. Inundațiile persistă la Bangkok și în alte 27 de provincii, aproximativ 1,15 milioane de gospodării fiind afectate în prezent, a p
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs la Aleneva, Alaska (USGS)
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți la Aleneva, Alaska, a anunțat Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS), potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 87,3 kilometri, potrivit USGS. USGS a raportat inițial că seismul s-ar fi produs la Kokhanok.AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu ,editor onlin
COP31/ Electrificarea, banii, deșeurile, principalele subiecte de pe ordinea de zi
Energia, finanțele, deșeurile sau metanul se numără printre temele aflate pe ordinea de zi a celei de-a 31-a reuniuni a Conferinței Părților (COP31) la Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC), care va avea loc în noiembrie în Antalya, Turcia, deși niciun subiect nu se impune cu adevărat în fruntea agendei, țările având de
Un ghețar din Slovenia ar putea dispărea în câteva zile, potrivit cercetătorilor
Odinioară punct de atracție pentru schiorii din timpul verii și celebrat de mai multe generații drept un simbol al moștenirii alpine a Sloveniei, unul dintre cei mai mari ghețari din această țară s-a micșorat la doar câteva porțiuni de gheață care, potrivit cercetătorilor, ar putea și acestea dispărea în câteva zile, informează Reuters. Oamen
Japonia/ Record de precipitații la Tokyo, cu 37 de zile ploioase consecutive
Un weekend însorit la Tokyo a pus capăt unei serii record de 37 de zile ploioase consecutive în capitala Japoniei, a anunțat luni agenția meteorologică japoneză, citată de AFP. Sezonul ploios se manifestă de obicei în acest megalopolis în luna iunie, însă anul acesta capitala Tokyo a fost afectată de averse regulate pe tot parcurs
Cercetătorii apelează la AI pentru a identifica enzime care pot descompune poluanții plastici
Oameni de știință din Australia apelează la biotehnologii bazate pe inteligență artificială (AI) pentru a identifica enzime capabile să descompună plasticul și alți poluanți nocivi, transmite luni Xinhua. Cercetătorii combină tehnologia de învățare automată (machine learning) cu biochimia pentru a analiza milioane de enzime stocate &icir
Mesaje ''SOS'' gigantice în albia secată a unui lac de la granița franco-elvețiană (GALERIE FOTO)
Lipsit de apă aproape toată vara, Lacul Brenets, situat la granița franco-elvețiană, are albia aproape complet secată, acoperită de vegetație, iar localnicii au scris recent în albie mesajele ''AJUTOR'' și ''SOS'' cu litere gigantice, transmite vineri AFP. Yvan Durig, proprietarul și căpitanul companiei de
VIDEO O persoană a murit în urma furtunilor abătute asupra insulei Creta
Furtunile și ploile torențiale s-au dezlănțuit asupra Cretei și a numeroaselor insule din Marea Egee, un deces fiind confirmat până la această oră, informează DPA. Un păstor și-a pierdut viața după ce a fost luat de apele provenite de la inundații într-o zonă muntoasă din Creta, au anunțat serviciile de urgență. P&ac









