Lovită de un val intens de caniculă, Portugalia decis vineri să activeze mecanismul european de protecție civilă, precum și acordurile sale bilaterale cu Spania și cu Maroc pentru a obține întăriri în lupta cu mai multe incendii forestiere, informează AFP.
''Am decis, în acest stadiu, să activăm mecanismul european de protecție civilă, precum și acordurile bilaterale cu Spania și cu Maroc. Nu pentru că abilitățile noastre ar fi epuizate deja, ci pentru că, în situația actuală, ansamblul teritoriului nostru este expus unui risc foarte ridicat'', a declarat prim-ministrul Luis Montenegro, la încheierea unei ședințe de guvern.
Un incendiu forestier care face ravagii în nordul Portugaliei din noaptea de miercuri spre joi s-a soldat cu patru răniți în cea de-a treia zi a unui intens val de caniculă.
''Sunt trei pompieri răniți ușor și un civil rănit grav, cu arsuri'', a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Autorității Naționale pentru protecție civilă.
Incendiul, declarat la primele ore ale zilei de joi în comuna Vouzela, districtul Viseu, a mobilizat vineri circa o mie de pompieri, asistați de circa 300 de vehicule și de opt aeronave sau elicoptere.
Alte patru focare de o amploare mai mică au fost combătute de cel puțin o sută de pompieri fiecare.
Din cauza condițiilor meteo ''foarte calde și aride'', cu temperaturi care pot ajunge la 44 de grade pe alocuri, agenția meteorologică portugheză a plasat sub alertă roșie 12 dintre cele 18 districte de pe teritoriul continental portughez. Acest nivel maxim de alertă va fi menținut sâmbătă și duminică în câteva zeci de regiuni.
Lovită în fiecare vară de incendii de pădure, Portugalia a rămas marcată de incendiile mortale care au făcut peste 100 de victime în 2017. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Adrian Dădârlat)
Afectată de incendii forestiere, Portugalia activează mecanismul european de protecție civilă

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bilanțul inundațiilor din Thailanda urcă la 60 de morți; meteorologii au emis noi alerte de furtună
Bilanțul inundațiilor din Thailanda a crescut la 60 de morți, conform datelor anunțate miercuri dimineață de Departamentul pentru prevenirea și gestionarea dezastrelor, citat de agenția de presă Xinhua. Inundațiile persistă la Bangkok și în alte 27 de provincii, aproximativ 1,15 milioane de gospodării fiind afectate în prezent, a p
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs la Aleneva, Alaska (USGS)
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți la Aleneva, Alaska, a anunțat Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS), potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 87,3 kilometri, potrivit USGS. USGS a raportat inițial că seismul s-ar fi produs la Kokhanok.AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu ,editor onlin
COP31/ Electrificarea, banii, deșeurile, principalele subiecte de pe ordinea de zi
Energia, finanțele, deșeurile sau metanul se numără printre temele aflate pe ordinea de zi a celei de-a 31-a reuniuni a Conferinței Părților (COP31) la Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC), care va avea loc în noiembrie în Antalya, Turcia, deși niciun subiect nu se impune cu adevărat în fruntea agendei, țările având de
Un ghețar din Slovenia ar putea dispărea în câteva zile, potrivit cercetătorilor
Odinioară punct de atracție pentru schiorii din timpul verii și celebrat de mai multe generații drept un simbol al moștenirii alpine a Sloveniei, unul dintre cei mai mari ghețari din această țară s-a micșorat la doar câteva porțiuni de gheață care, potrivit cercetătorilor, ar putea și acestea dispărea în câteva zile, informează Reuters. Oamen
Japonia/ Record de precipitații la Tokyo, cu 37 de zile ploioase consecutive
Un weekend însorit la Tokyo a pus capăt unei serii record de 37 de zile ploioase consecutive în capitala Japoniei, a anunțat luni agenția meteorologică japoneză, citată de AFP. Sezonul ploios se manifestă de obicei în acest megalopolis în luna iunie, însă anul acesta capitala Tokyo a fost afectată de averse regulate pe tot parcurs
Cercetătorii apelează la AI pentru a identifica enzime care pot descompune poluanții plastici
Oameni de știință din Australia apelează la biotehnologii bazate pe inteligență artificială (AI) pentru a identifica enzime capabile să descompună plasticul și alți poluanți nocivi, transmite luni Xinhua. Cercetătorii combină tehnologia de învățare automată (machine learning) cu biochimia pentru a analiza milioane de enzime stocate &icir
Mesaje ''SOS'' gigantice în albia secată a unui lac de la granița franco-elvețiană (GALERIE FOTO)
Lipsit de apă aproape toată vara, Lacul Brenets, situat la granița franco-elvețiană, are albia aproape complet secată, acoperită de vegetație, iar localnicii au scris recent în albie mesajele ''AJUTOR'' și ''SOS'' cu litere gigantice, transmite vineri AFP. Yvan Durig, proprietarul și căpitanul companiei de
VIDEO O persoană a murit în urma furtunilor abătute asupra insulei Creta
Furtunile și ploile torențiale s-au dezlănțuit asupra Cretei și a numeroaselor insule din Marea Egee, un deces fiind confirmat până la această oră, informează DPA. Un păstor și-a pierdut viața după ce a fost luat de apele provenite de la inundații într-o zonă muntoasă din Creta, au anunțat serviciile de urgență. P&ac









