Căldura extremă și umiditatea copleșitoare care afectează în prezent jumătate din teritoriul Statelor Unite ar fi fost 'practic imposibile' în absența schimbărilor climatice, potrivit unui nou studiu publicat vineri, în contextul în care această țară găzduiește Cupa Mondială de fotbal și celebrează cea de-a 250-a aniversare a sa în acest weekend, informează AFP.
'Cu ocazia celei de-a 250-a aniversări a SUA, studiul nostru reprezintă o întoarcere brutală la realitate', a declarat Theodore Keeping, cercetător la World Weather Attribution (WWA) și coautor al studiului.
'Clima pe care o cunoaște acum țara noastră este fundamental diferită de cea care exista atunci când părinții fondatori au semnat Declarația de Independență', a adăugat el.
WWA, care reunește mai mulți climatologi de la instituții științifice de prim rang, a studiat actualul val de căldură din Statele Unite, provocat de un puternic sistem de presiune care acționează ca un 'dom de căldură'. Acesta din urmă ține captiv aerul cald și umed, ca și cum un capac ar fi fost așezat deasupra centrului și estului țării, precum și deasupra sudului Canadei.
Deși astfel de fenomene meteorologice sunt frecvente, ele duc de acum la temperaturi mai ridicate din cauza schimbărilor climatice.
Temperaturile diurne depășesc astfel 38 de grade Celsius, însă temperatura resimțită este încă și mai mare, dacă se ține cont și de umiditate.
Studiul analizează, de asemenea, valorile WBGT (Wet Bulb Globe Temperature) - un indice care ia în calcul atât căldura, cât și umiditatea -, care ar putea atinge niveluri record în timpul acestui val de căldură extremă.
Grație acestor modele, WWA a comparat lumea actuală, afectată de schimbările climatice, cu o lume ce ar fi fost exceptată de schimbările climatice.
Cercetătorii au constatat că, într-o lume fără schimbări climatice, valorile WBGT înregistrate astăzi ar fi fost practic imposibile. Ele s-ar fi produs, cel mult, o dată la 5.000 de ani.
Chiar și în lumea actuală, se estimează că astfel de condiții sunt extrem de rare - o dată la 200 de ani -, deși anumite incertitudini continuă să existe, ținând cont de caracterul extrem al fenomenului.
De asemenea, cercetătorii au testat impactul lui El Nino, fenomenul natural ce determină încălzirea apei din Oceanul Pacific, care nu ar aduce decât o ușoară răcire a temperaturilor.
Meciurile de la Cupa Mondială de fotbal, în special partida din 4 iulie dintre Franța și Paraguay, programată în orașul Philadelphia, ar trebuie să se desfășoare la o temperatură WBGT de peste 28 de grade Celsius, la ora de start. FIFPRO, sindicatul jucătorilor, a cerut ca aceste meciuri să fie amânate. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Căldura umedă din Statele Unite ar fi fost 'practic imposibilă' în absența schimbărilor climatice (studiu)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bilanțul inundațiilor din Thailanda urcă la 60 de morți; meteorologii au emis noi alerte de furtună
Bilanțul inundațiilor din Thailanda a crescut la 60 de morți, conform datelor anunțate miercuri dimineață de Departamentul pentru prevenirea și gestionarea dezastrelor, citat de agenția de presă Xinhua. Inundațiile persistă la Bangkok și în alte 27 de provincii, aproximativ 1,15 milioane de gospodării fiind afectate în prezent, a p
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs la Aleneva, Alaska (USGS)
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți la Aleneva, Alaska, a anunțat Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS), potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 87,3 kilometri, potrivit USGS. USGS a raportat inițial că seismul s-ar fi produs la Kokhanok.AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu ,editor onlin
COP31/ Electrificarea, banii, deșeurile, principalele subiecte de pe ordinea de zi
Energia, finanțele, deșeurile sau metanul se numără printre temele aflate pe ordinea de zi a celei de-a 31-a reuniuni a Conferinței Părților (COP31) la Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC), care va avea loc în noiembrie în Antalya, Turcia, deși niciun subiect nu se impune cu adevărat în fruntea agendei, țările având de
Un ghețar din Slovenia ar putea dispărea în câteva zile, potrivit cercetătorilor
Odinioară punct de atracție pentru schiorii din timpul verii și celebrat de mai multe generații drept un simbol al moștenirii alpine a Sloveniei, unul dintre cei mai mari ghețari din această țară s-a micșorat la doar câteva porțiuni de gheață care, potrivit cercetătorilor, ar putea și acestea dispărea în câteva zile, informează Reuters. Oamen
Japonia/ Record de precipitații la Tokyo, cu 37 de zile ploioase consecutive
Un weekend însorit la Tokyo a pus capăt unei serii record de 37 de zile ploioase consecutive în capitala Japoniei, a anunțat luni agenția meteorologică japoneză, citată de AFP. Sezonul ploios se manifestă de obicei în acest megalopolis în luna iunie, însă anul acesta capitala Tokyo a fost afectată de averse regulate pe tot parcurs
Cercetătorii apelează la AI pentru a identifica enzime care pot descompune poluanții plastici
Oameni de știință din Australia apelează la biotehnologii bazate pe inteligență artificială (AI) pentru a identifica enzime capabile să descompună plasticul și alți poluanți nocivi, transmite luni Xinhua. Cercetătorii combină tehnologia de învățare automată (machine learning) cu biochimia pentru a analiza milioane de enzime stocate &icir
Mesaje ''SOS'' gigantice în albia secată a unui lac de la granița franco-elvețiană (GALERIE FOTO)
Lipsit de apă aproape toată vara, Lacul Brenets, situat la granița franco-elvețiană, are albia aproape complet secată, acoperită de vegetație, iar localnicii au scris recent în albie mesajele ''AJUTOR'' și ''SOS'' cu litere gigantice, transmite vineri AFP. Yvan Durig, proprietarul și căpitanul companiei de
VIDEO O persoană a murit în urma furtunilor abătute asupra insulei Creta
Furtunile și ploile torențiale s-au dezlănțuit asupra Cretei și a numeroaselor insule din Marea Egee, un deces fiind confirmat până la această oră, informează DPA. Un păstor și-a pierdut viața după ce a fost luat de apele provenite de la inundații într-o zonă muntoasă din Creta, au anunțat serviciile de urgență. P&ac









