Valul de caniculă fără precedent care a cuprins Peninsula Coreeană a adus temperaturi-record atât în Coreea de Sud, cât și în Coreea de Nord, autoritățile fiind nevoite să extindă măsurile de urgență, iar rezidenții să se adăpostească în spații răcoroase, pe plaje sau în parcuri acvatice, informează luni Reuters.
Potrivit prognozelor publicate luni, arșița extremă, concentrată până acum în sud-estul Coreii de Sud, se răspândea în zona metropolitană Seul, precum și în alte regiuni vestice. Presa de stat din Coreea de Nord a relatat de asemenea despre temperaturi care se apropie de 40 de grade Celsius în anumite zone din țară și despre cea de-a cincea noapte tropicală consecutivă în Phenian.
Agenția meteorologică din Coreea de Sud a avertizat că e posibil ca temperaturile să crească în continuare în regiunile vestice săptămâna aceasta.
Potrivit datelor referitoare la ziua de duminică ale Agenției coreene pentru controlul și prevenirea bolilor, 14 persoane au decedat și 1.889 de oameni au suferit afecțiuni legate de temperaturile ridicate începând de la mijlocul lunii mai.
Administrația meteorologică din Coreea (KMA) a spus că în orașul Yangsan s-au înregistrat 42,5 grade Celsius duminică, cea mai ridicată temperatură măsurată în 122 de ani de observații meteorologice. Acest oraș din sud-est doborâse deja recordul național în cele două zile anterioare.
Prim-ministrul Han Seong-sook le-a ordonat ministerelor și guvernelor locale să mobilizeze toate resursele disponibile pentru a răspunde valului de caniculă și riscului de secetă, după ce guvernul a ridicat alerta de caniculă la al doilea cel mai ridicat nivel, deblocând fonduri destinate operațiunilor de ajutor și inspecțiilor mai frecvente în zonele afectate.
Autoritățile din domeniul energiei electrice au activat măsuri de urgență și monitorizează de aproape cererea și oferta pe fundalul unei creșteri anticipate a consumului de electricitate care ar putea atinge un nivel record la sfârșitul lunii august din cauza folosirii crescute a aerului condiționat.
Alerte de caniculă extremă au fost emise pentru zone din sudul Coreii de Sud, inclusiv Busan, Ulsan, Gyeongsangnam-do și părți din Gwangju și provincia Jeollanam-do.
Autoritățile locale depun eforturi pentru protejarea rezidenților vulnerabili. Cartierele din Seul au extinse centrele pentru răcorire și au distribuit apă și umbrele de soare gratis, în timp ce în Yangsan, au fost extinse sistemele de pulverizare a apei, precum și de distribuție a apei.
Temperaturile ridicate au perturbat activitățile cotidiene. În weekend, Organizația coreeană pentru baseball a anulat meciurile din Busan și Changwon, anunțând că e posibil să fie luate în calcul și alte modificări dacă condițiile periculoase persistă.
Potrivit presei locale, rezidenții au luat cu asalt plajele, parcurile acvatice și zonele de agrement de pe malurile râurilor.
Coreea de Nord se confruntă cu condiții similare. Potrivit presei oficiale, avertizări pentru caniculă vizând mare parte din teritoriul țării vor rămâne în vigoare de-a lungul săptămânii, iar zeci de mii de persoane au vizitat stațiunea Wonsan Kalma în luna iulie. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Anda Badea)
Val de caniculă în Peninsula Coreeană; autoritățile extind măsurile de urgență

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bilanțul inundațiilor din Thailanda urcă la 60 de morți; meteorologii au emis noi alerte de furtună
Bilanțul inundațiilor din Thailanda a crescut la 60 de morți, conform datelor anunțate miercuri dimineață de Departamentul pentru prevenirea și gestionarea dezastrelor, citat de agenția de presă Xinhua. Inundațiile persistă la Bangkok și în alte 27 de provincii, aproximativ 1,15 milioane de gospodării fiind afectate în prezent, a p
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs la Aleneva, Alaska (USGS)
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți la Aleneva, Alaska, a anunțat Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS), potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 87,3 kilometri, potrivit USGS. USGS a raportat inițial că seismul s-ar fi produs la Kokhanok.AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu ,editor onlin
COP31/ Electrificarea, banii, deșeurile, principalele subiecte de pe ordinea de zi
Energia, finanțele, deșeurile sau metanul se numără printre temele aflate pe ordinea de zi a celei de-a 31-a reuniuni a Conferinței Părților (COP31) la Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC), care va avea loc în noiembrie în Antalya, Turcia, deși niciun subiect nu se impune cu adevărat în fruntea agendei, țările având de
Un ghețar din Slovenia ar putea dispărea în câteva zile, potrivit cercetătorilor
Odinioară punct de atracție pentru schiorii din timpul verii și celebrat de mai multe generații drept un simbol al moștenirii alpine a Sloveniei, unul dintre cei mai mari ghețari din această țară s-a micșorat la doar câteva porțiuni de gheață care, potrivit cercetătorilor, ar putea și acestea dispărea în câteva zile, informează Reuters. Oamen
Japonia/ Record de precipitații la Tokyo, cu 37 de zile ploioase consecutive
Un weekend însorit la Tokyo a pus capăt unei serii record de 37 de zile ploioase consecutive în capitala Japoniei, a anunțat luni agenția meteorologică japoneză, citată de AFP. Sezonul ploios se manifestă de obicei în acest megalopolis în luna iunie, însă anul acesta capitala Tokyo a fost afectată de averse regulate pe tot parcurs
Cercetătorii apelează la AI pentru a identifica enzime care pot descompune poluanții plastici
Oameni de știință din Australia apelează la biotehnologii bazate pe inteligență artificială (AI) pentru a identifica enzime capabile să descompună plasticul și alți poluanți nocivi, transmite luni Xinhua. Cercetătorii combină tehnologia de învățare automată (machine learning) cu biochimia pentru a analiza milioane de enzime stocate &icir
Mesaje ''SOS'' gigantice în albia secată a unui lac de la granița franco-elvețiană (GALERIE FOTO)
Lipsit de apă aproape toată vara, Lacul Brenets, situat la granița franco-elvețiană, are albia aproape complet secată, acoperită de vegetație, iar localnicii au scris recent în albie mesajele ''AJUTOR'' și ''SOS'' cu litere gigantice, transmite vineri AFP. Yvan Durig, proprietarul și căpitanul companiei de
VIDEO O persoană a murit în urma furtunilor abătute asupra insulei Creta
Furtunile și ploile torențiale s-au dezlănțuit asupra Cretei și a numeroaselor insule din Marea Egee, un deces fiind confirmat până la această oră, informează DPA. Un păstor și-a pierdut viața după ce a fost luat de apele provenite de la inundații într-o zonă muntoasă din Creta, au anunțat serviciile de urgență. P&ac









