Un nou incendiu de pădure a izbucnit luni dimineață în sud-estul Atenei, alimentat de vântul puternic, de peste 70 km/h, au anunțat pompierii citați de AFP.
Cel puțin 172 de pompieri, ajutați de aproximativ 40 de vehicule, au fost mobilizați pentru combaterea incendiului din localitatea Kouvaras, la 60 de kilometri sud-est de Atena, în regiunea Attica, au scris pompierii pe rețeaua socială X. 'Două avioane pentru stingerea incendiilor și patru elicoptere' participă la operațiuni, au precizat aceștia.
Protecția Civilă a dispus, de asemenea, evacuarea Agios Stylianos, un sat situat în apropiere de Kouvaras.
Potrivit postului public ERT News, avioanele și elicopterele întâmpină dificultăți în a survola zona afectată de incendiu din cauza rafalelor de vânt 'care își schimbă direcția'.
Acesta este al doilea incendiu înregistrat în apropierea Atenei în această vară, după cel izbucnit în urmă cu zece zile în nord-vestul capitalei Greciei, care a distrus peste 11.000 de hectare de păduri de pini, tufișuri și terenuri agricole. Din cauza rafalelor de vânt de până la 130 km/h, incendiul a fost stins abia după cinci zile. Doi membri ai echipajului unui elicopter au murit în urma unei coliziuni cu un alt elicopter, în timpul operațiunilor de stingere a flăcărilor.
Grecia rămâne în alertă maximă de incendii.
Specialiștii au avertizat asupra gravității incendiilor care au afectat Attica, regiune în care se află Atena, în ultimul deceniu - 42% din suprafața totală împădurită din a regiune a ars între 2017 și 2026 în urma a 15 incendii de proporții. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Irina Giurgiu)
Grecia/ Un nou incendiu de vegetație în apropiere de Atena; un sat a fost evacuat

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Un puternic seism s-a produs în Panama; operaţiunile în Canalul Panama se desfăşoară normal
Un puternic seism cu magnitudinea 7,7 s-a produs vineri în apropierea coastei sudice a Panama la o adâncime de 10 kilometri, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS); nu au fost raportate pagube imediate, iar Autoritatea Canalului Panama a spus să operațiunile se desfășoară normal, informează Reuters.
O tornadă a lovit mai multe localități din Sicilia
O tornadă care s-a abătut vineri asupra orașului sicilian Marsala și a orașelor învecinate a provocat răsturnarea unor vehicule și rănirea a două persoane, un eveniment aproape fără precedent pentru această insulă din Marea Mediterană, informează Reuters. Vijelia a provocat panică în rândul rezidenților după ce a distrus o locuință și a avari
Uraganul Simon se intensifică rapid în largul coastei pacifice a Mexicului
Uraganul Simon se intensifică rapid în largul coastei pacifice a Mexicului, cu viteze maxime ale vântului de aproape 150 km/h, a anunțat vineri Centrul Național pentru Uragane din SUA, transmite Reuters. Meteorologii preconizează că Simon va deveni un uragan periculos de categoria 4 până sâmbătă, când se așteaptă
Uraganul Isaias se intensifică și amenință sudul SUA
Uraganul Isaias, o furtună de categoria 2, s-a intensificat vineri, în timp ce își continua drumul spre sudul Statelor Unite, determinând evacuări inițiale în zonele de coastă și provocând perturbări semnificative în sectorul petrolului și gazelor din Golful Mexic, transmite AFP. Se aștepta ca acesta să atin
Isaias devine uragan, primul din Oceanul Atlantic în acest sezon
Furtuna tropicală Isaias, care s-a format miercuri în Golful Mexic, a devenit joi primul uragan din Oceanul Atlantic al acestui sezon, un fenomen care se produce destul de târziu în acest an, informează AFP. Potrivit buletinului Centrului național al uraganelor (NHC) de la ora 12:00 GMT, uraganul a fost însoțit de vânturi cu vitez
Seism cu magnitudinea 6,3 în estul Vanuatu
Un cutremur cu magnitudinea 6,3 a zguduit joi insula Pentecost din estul Vanuatu, stat insular din Pacificul de Sud. Autoritățile nu au raportat pagube imediat după producerea seismului și nici nu a fost declanșată o alertă de tsunami, informează agenția de presă EFE. Seismul s-a produs la ora locală 20:00 (09:00 GMT), potrivit Serviciului Geo
Cutremur cu magnitudinea 5,7 în zona insulei Mindanao din Filipine (GFZ)
Un cutremur cu magnitudinea 5,7 s-a produs joi pe insula Mindanao din Filipine, a anunțat Centrul German de Cercetare în Geoștiințe (GFZ), transmite Reuters. Seismul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri, conform GFZ. Agenția de seismologie din Filipine, Phivolcs, a declarat într-un comunicat că nu se aștept
Climă/ Fenomenul El Nino continuă să se intensifice, atingând apogeul în decembrie (OMM)
Puternicul fenomen meteorologic El Nino, în curs de desfășurare, se va intensifica și mai mult în următoarele luni, până când va atinge apogeul în decembrie, urmând să persiste până în februarie, a anunțat joi Organizația Meteorologică Mondială (OMM), o agenție a ONU, transmit agențiile AFP și Reuters.









