România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea piețelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor românești la finanțare și să țină cont de particularitățile piețelor aflate în curs de dezvoltare, a transmis ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
'Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile românești și reguli europene care să funcționeze pentru piețele în curs de dezvoltare. Am intervenit la ECOFIN în dezbaterea privind MISP - pachetul european pentru integrarea și supravegherea piețelor de capital. Este unul dintre cele mai tehnice și complexe dosare de pe agenda europeană, dar miza acestuia este foarte concretă: cât de ușor pot companiile românești să atragă finanțare din Europa și cât de bine sunt protejați investitorii și piața din România. România susține nevoia unui acord la nivel european asupra acestui pachet. Am subliniat însă că succesul integrării nu trebuie măsurat doar prin cât de mult centralizăm regulile, ci prin oportunitățile reale de finanțare pe care le creăm în toate statele membre. Pentru o piață de capital mai mică, precum cea românească, integrarea trebuie să însemne accesul companiilor la o bază mai largă de investitori, mai multe opțiuni pentru cei care economisesc și condiții mai bune pentru dezvoltarea pieței locale', a afirmat Nazare.
Ministrul a prezentat și o serie de elemente susținute de România în cadrul negocierilor, referitoare la consolidarea atribuțiilor autorităților naționale de supraveghere și facilitarea activității transfrontaliere pe piețele de capital.
'În negocieri, România a susținut și a obținut elemente importante. Autoritățile române vor avea o capacitate mai puternică de a interveni atunci când firme de investiții care operează în România încalcă regulile, fără ca reacția să depindă exclusiv de autoritatea din statul de origine. În același timp, am susținut reguli care permit o activitate transfrontalieră mai simplă pentru actorii de pe piețele mai mici și un acces mai bun la piața unică', a explicat ministrul Finanțelor.
Un alt aspect abordat a fost accesul autorităților române la informațiile privind tranzacțiile transfrontaliere ale investitorilor din România.
'Un alt câștig important este accesul autorităților române la informații despre tranzacțiile investitorilor din România, inclusiv atunci când acestea au loc pe piețe din alte state membre. Într-o piață financiară tot mai integrată, supravegherea nu poate rămâne în urma capitalului. Acest lucru ne ajută să identificăm mai bine riscurile și eventualele abuzuri de piață', a arătat Nazare.
Ministrul a precizat că România a susținut și modificarea modului de calcul al contribuțiilor autorităților naționale la finanțarea Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA).
'Am susținut, de asemenea, o formulă mai echitabilă și mai proporțională pentru contribuțiile autorităților naționale la finanțarea ESMA - agenția UE care contribuie la supravegherea și reglementarea piețelor financiare europene. Este firesc ca aceste contribuții să reflecte mai bine dimensiunea și activitatea reală a pieței financiare din fiecare stat, nu o formulă istorică fără legătură cu realitatea actuală a piețelor', a precizat ministrul.
Ministrul Finanțelor a subliniat, totodată, necesitatea atragerii unui volum mai mare de capital privat în economie.
'Avem nevoie de mai mult capital privat în economie, de companii românești care să poată finanța mai ușor investiții și extinderea regională și de o piață locală de capital care să crească odată cu marile centre financiare europene', a transmis ministrul Finanțelor. AGERPRES/(AS - editor: George Bănciulea, editor online: Simona Aruştei)
Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile românești

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Apele Române suplimentează aportul de apă în Dunăre pentru funcționarea în siguranță a centralei de la Cernavodă
Administrația Națională 'Apele Române' (ANAR) a dispus suplimentarea temporară cu 20 de metri cubi pe secundă a debitului evacuat din acumularea Iezer, în perioada 10 - 18 octombrie 2026, pentru asigurarea condițiilor hidrologice necesare funcționării în siguranță a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, în contextul debitelor extrem d
Bușoi: Peste 80% dintre condițiile pentru investiția în proiectul SMR de la Doicești nu sunt îndeplinite
Peste 80% dintre condițiile asociate deciziei finale de investiție în proiectul reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești nu sunt îndeplinite, iar Nuclearelectrica propune reducerea cheltuielilor la minimum și diminuarea cu cel puțin 60% a personalului implicat în proiect, a transmis Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energie
Pistol: Lucrările pe lotul 1 al A0 Nord au ajuns la 82%; conexiunea cu A1 ar putea fi finalizată în 2027
Lucrările pe lotul 1 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Joița și Corbeanca, au ajuns la un stadiu fizic de 82%, iar până la sfârșitul acestui an ar putea fi asigurate descărcările în drumurile naționale DN1A și DN7, în timp ce conexiunea cu autostrada A1 are șanse mai mari să fie finalizată în 2027, a anunțat directorul ge
AAOPFR: Traficul de mărfuri pe Dunăre, blocat la kilometrul 280; autoritățile nu au luat măsuri pentru deblocare
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare și nave autopropulsate, precum și peste 100 de barje, în condițiile în care autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației, au transmis vineri reprezentanții Asociației Armatorilor și
AEI: Inițiativa 'Sapă Sigur' pentru prevenirea accidentelor provocate de lucrările de excavare a fost depusă la Parlament
O inițiativă legislativă, denumită 'Sapă Sigur', prin care se dorește crearea unui sistem național digital de notificare a lucrărilor de excavare în apropierea conductelor de gaze naturale a fost depusă în Parlament în data de 8 octombrie, obiectivul principal fiind reducerea cu cel puțin 50% în următorii cinci ani a incidentelor cauzate de lu
ANSVSA: Șase certificate sanitar-veterinare, parafate pentru reluarea exporturilor românești către Libia
Șase certificate sanitar-veterinare pentru exportul de animale vii și produse de origine animală către Libia au fost semnate și parafate în cadrul misiunii de evaluare desfășurate de o delegație oficială libiană în România, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Certificatele vizea
Ministerul Energiei: Plăți și sume autorizate de peste 14 milioane de euro prin PNRR, în ultima săptămână
Ministerul Energiei a efectuat plăți și a autorizat sume în valoare cumulată de peste 14 milioane de euro, în perioada 5 - 9 octombrie 2026, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit datelor publicate vineri de instituție. în intervalul menționat, au fost efectuate plăți în valoare de 1,50 milioane de
CNAIR: Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali
Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali, după ce echipele tehnice au remediat disfuncționalitățile apărute vineri dimineață, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit unui comunicat al companiei, utilizatorii care nu au putut achiziționa TollRo în perioada în care platforma a &









