Israelul a extins miercuri aria loviturilor sale asupra Libanului, vizând sectorul palatului prezidențial din Beirut și alte zone din sudul capitalei, precum și bastioane ale mișcării șiite Hezbollah, atacuri soldate cu cel puțin 11 morți, transmite AFP.
De luni, Israelul desfășoară o campanie masivă de bombardamente în Liban, susținând că vizează Hezbollah, ca represalii pentru atacurile asupra teritoriului israelian.
Mișcarea șiită a promis să răzbune moartea liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, ucis sâmbătă într-un atac israeliano-american.
Miercuri, pentru prima dată, un atac israelian a lovit un hotel din Hazmieh, cartier creștin de la periferia capitalei libaneze, aproape de palatul prezidențial și numeroase misiuni diplomatice.
Imagini filmate de AFP arată clădirea hotelului Comfort grav avariată și răniți primind îngrijiri.
Periferia sudică a Beirutului, bastion al Hezbollah, a fost din nou vizată de bombardamente miercuri dimineață, după un ordin de evacuare al armatei israeliene.
La sud de capitală, în atacuri asupra zonelor rezidențiale Aramun și Saadiyat, care nu fac parte dintre bastioanele Hezbollah, șase persoane au fost ucise și opt rănite, potrivit unui bilanț preliminar al Ministerului Sănătății libanez.
Loviturile au vizat de asemenea un imobil cu patru etaje din orașul Baalbeck, în estul Libanului, unde Hezbollah este puternic implantat. Cinci persoane au fost ucise și 15 rănite, iar în prezent se desfășoară operațiuni de căutare a trei persoane dispărute, după ce o parte a clădirii s-a prăbușit, a transmis Agenția națională de informații (Ani).
Pe de altă parte, armata israeliană a cerut miercuri dimineață, pe X, locuitorilor să evacueze 'imediat' 13 orașe și sate din sudul Libanului înaintea loviturilor pe care urma să le execute împotriva Hezbollah.
Un anunț similar vizase mai devreme alte 16 localități din sudul Libanului.
La rândul său, mișcarea șiită a procedat marți la o serie de lovituri asupra Israelului, afirmând că a vizat mai ales baza navală de la Haifa, drept ripostă la loviturile israeliene împotriva periferiei sudice a Beirutului.
Începând de luni, cel puțin 50 de persoane au fost ucise și 335 rănite în bombardamentele israeliene asupra Libanului, potrivit bilanțului anunțat de Ministerul Sănătății înaintea loviturilor din noaptea de marți spre miercuri.
Trei membri ai echipelor de salvare au fost uciși în timp ce acordau asistență 'unor persoane rănite în explozii în districtul Tyr' (sud), a scris directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, pe X.
Potrivit autorităților libaneze, războiul a dus la strămutarea a peste 58.000 de persoane.
Armata israeliană a afirmat că va lovi Hezbollah până la dezarmarea acestuia. Pe lângă bombardamentele aeriene, armata declanșat marți o incursiune terestră într-o zonă de frontieră din sudul Libanului.AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
LIVE UPDATE Evoluţii în conflictul militar din Orientul Mijlociu: ziua a cincea










