Oficiali ruși și americani, inclusiv Jared Kushner, emisar special al președintelui SUA, au discutat posibilitatea implicării unui investitor american în gazoductele Nord Stream, care livrau gaze din Rusia către Germania înainte de războiul din Ucraina, afirmă joi agenția Reuters pe baza a cinci surse care cunosc situația.
La tratative a participat și Kiril Dmitriev, consilier apropiat al președintelui rus Vladimir Putin, precizează sursele agenției.
Kushner, ginerele președintelui american Donald Trump, a încercat să medieze un armistițiu între Rusia și Ucraina. El consideră că afacerile sunt vitale pentru restabilirea păcii, iar înțelegerea privind Nord Stream le-ar permite investitorilor din SUA să profite de transporturile energetice către Europa după încheierea conflictului.
Dmitriev și Kushner s-au întâlnit în ultimele săptămâni la Moscova și la New York. Nu este clar cât de mult au discutat despre Nord Stream dar subiectul se află în continuare pe agendă, susțin două din sursele Reuters.
Întrebat despre presupusele tratative, un oficial al Casei Albe a declarat că ''orice acorduri trebuie negociate de Rusia cu DFC (Corporația SUA pentru Finanțarea Dezvoltării Internaționale, agenție a guvernului de la Washington - n. red.) și cu Trezoreria și trebuie să fie profitabilă pentru contribuabilii și companiile din Statele Unite''. El a adăugat că nu au avut loc ''recent'' discuții despre Nord Stream.
Dmitriev, care a promovat reluarea vânzării de gaze rusești către Germania, s-a întâlnit luna trecută cu reprezentanți ai Trezoreriei și Departamentului Energiei din SUA pentru a discuta posibile inițiative ruso-americane în domeniu. Un reprezentant al său a refuzat să comenteze la cererea Reuters.
Un oficial american a apreciat că având în vedere obstacolele, acordul este improbabil pe termen mediu. Gazoductele Nord Stream sunt supuse unor sancțiuni de către Statele Unite și Uniunea Europeană.
Înainte ca forțele ruse să invadeze Ucraina în februarie 2022, Germania achiziționa mai mult de jumătate din necesarul de gaze din Rusia, prin cele două conducte Nord Stream din Marea Baltică. Acestea au fost scoase din uz de mai multe explozii subacvatice în septembrie 2022.
Reuters apreciază că Germania și alte țări europene, care investesc masiv în reconstrucția forțelor armate pentru a se apăra de Rusia, ar rezista acum puternic împotriva redeschiderii gazoductelor, chiar dacă Trump a elimina sau atenua sancțiunile americane. Dacă însă democrații obțin controlul asupra Congresului la alegerile parțiale din noiembrie, de la jumătatea mandatului prezidențial, astfel de măsuri vor fi mai greu de adoptat.
Extrema dreaptă germană, reprezentată de AfD (Alternativa pentru Germania), aflată în ascensiune politică, este însă favorabilă redeschiderii Nord Stream, spre deosebire de guvernul de coaliție de la Berlin. Dmitriev urmează să se întâlnească la începutul anului viitor cu conducerea AfD pentru a discuta reluarea vânzărilor de gaze rusești.
Compania proprietară a Nord Stream este deținută în proporție de 51% de gigantul rus Gazprom; 31% sunt împărțite între două entități germane, iar restul sunt proprietatea unei firme franceze și a uneia olandeze. Vânzarea companiei către un investitor din SUA și reluarea livrărilor de gaze ar întâmpina mai multe obstacole: germani doresc să își păstreze participarea și implicit influența, în caz că Gazprom și-ar vinde partea, a afirmat una din sursele Reuters.
Kushner și Dmitriev au discutat însă și despre vânzarea unui pachet mai amplu de companii, de la rafinării până la benzinării, deținute de compania rusă Lukoil în Europa și în alte părți ale lumii, susțin două din persoanele informate cu care a discutat agenția. Planul ar fi ca activele să fie cumpărate de DFC împreună cu investitori din Qatar și Emiratele Arabe Unite, în timp ce SUA ar ridica sancțiunile.
''Despre Lukoil, Steve (Witkoff) și Jared (Kushner) (emisarii lui Trump - n. red) au colaborat cu DFC pentru a negocia o plată consistentă în avans și venituri din profituri pentru Statele Unite'', a declarat un oficial al Casei Albe.
Lukoil și Gazprom nu au comentat. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor online: Gabriela Badea)
SUA și Rusia încearcă să restabilească gazoductele Nord Stream pentru vânzări de gaz către Europa (exclusivitate Reuters)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA au deportat în Africa peste 500 de migranți din țări terțe fără un proces corespunzător (HRW)
Spotlight pe excelență – povești video care strălucesc
Israel: Aproximativ 50.000 de oameni au participat la Tel Aviv la ceremonia de comemorare a atacurilor din 7 octombrie 2023
Aproximativ 50.000 de oameni s-au adunat miercuri seara la Tel Aviv la o amplă ceremonie de comemorare a trei ani de la atacurile din 7 octombrie 2023 din Israel, comise de milițiile din Gaza conduse de gruparea islamistă palestiniană Hamas, potrivit organizatorilor, informează EFE. Evenimentul a fost prezentat de
Acuzată că vinde motorină Rusiei, Coreea de Sud declară că livrările de motorină nu sunt sub sancțiuni (minister)
Coreea de Sud a declarat joi că livrările de motorină către Moscova nu sunt supuse controalelor la export, după ce a fost acuzată de Ucraina că a contribuit la atenuarea penuriei de carburant în Rusia, informează AFP. Un consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a declarat săptămâna aceas
#Ucraina/ Bilanțul victimelor atacului rusesc de la Priluki continuă să crească: Cel puțin 22 de morți și 54 de răniți
Cel puțin 22 de persoane - între care cinci copii - au fost ucise, iar alte 54 - între care șapte copii - rănite în atacul de miercuri care a distrus un imobil de locuit cu cinci etaje în orașul Priluki, din regiunea Cernigău (în nordul Ucrainei), potrivit unui nou bilanț făcut public joi de către Serviciul
Phenianul cere Coreei de Sud să arate ''respect'' dacă vrea dialog
Kim Yo Jong, influenta soră a liderului nord-coreean Kim Jong Un, a somat joi Coreea de Nord să facă proba ''celui mai mare respect'' față de Phenian dacă speră în reluarea dialogului, relatează AFP. ''Dacă speră într-adevăr în restabilirea relațiilor între RPDC și C
SUA: Trump, întrerupt de protestatari în timpul unui discurs în Texas
Președintele american Donald Trump a fost întrerupt de mai multe ori de protestatari miercuri seară, în timpul unui miting în Texas, au consemnat Reuters și AFP. Potrivit presei locale, circa zece persoane au fost evacuate de la eveniment. Trump i-a catalogat drept ''protestatari plătiți'' care ar trebui '
Trump se gândește să concedieze doi consilieri care au lucrat pentru guvernul prorus din Republica Srpska
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că se gândește să concedieze doi dintre consilierii săi după ce s-a aflat că aceștia au lucrat pentru guvernul prorus din Republica Srpska, entitatea sârbilor care face parte din Bosnia-Herțegovina, relatează joi EFE. Președintele SUA a menționat pe rețeaua sa Truth Social că C
Musk, decorat joi de Trump pentru contribuțiile sale la știință
Musk, decorat joi de Trump pentru contribuțiile sale la știință









