Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a solicitat vineri activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, după ce autoritățile au depistat că nivelul de substanțe petroliere care s-au scurs în râul Nistru a atins un nou prag de poluare, potrivit Deschide.md.
Prin acest mecanism, Chișinăul a solicitat sprijinul partenerilor europeni pentru mobilizarea rapidă a unor echipe de specialiști și a echipamentelor necesare pentru gestionarea situației din teren.
'Este vorba despre echipamente pentru captarea, reținerea și colectarea impurităților petroliere din apă, precum și despre stații mobile de testare a calității apei', a indicat premierul moldovean.
Alexandru Munteanu a menționat că acest sprijin este necesar pentru a consolida capacitățile de intervenție ale instituțiilor responsabile - Ministerul Mediului, prin Agenția de Mediu și Apele Moldovei, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Agenția Națională pentru Sănătate Publică - implicate în monitorizarea și gestionarea situației.
După ce armata rusă a bombardat hidrocentrala ucraineană de la Novodnistrovsk (regiunea Cernăuți), pe râul Nistru au fost observate pete de substanță petrolieră. Instituțiile responsabile au inițiat analize și intervenții pentru a limita răspândirea poluantului, instalând sisteme de captare a substanțelor pe anumite sectoare ale râului. Anterior, autoritățile anunțaseră despre o scurgere de aproximativ 1,5 tone de produs petrolier.
Autoritățile din Republica Moldova au ridicat nivelul de alertă în zona de nord a țării, după ce analizele de laborator au indicat depășirea limitelor admise ale unor substanțe poluante în apa râului Nistru, a anunțat vineri ministrul mediului Gheorghe Hajder, care a declarat că situația este monitorizată permanent, iar măsuri suplimentare sunt aplicate pentru a proteja populația, transmite vineri Moldpres.
Ministrul a precizat că, încă din primele ore ale dimineții, echipele de intervenție din Ucraina lucrează pe malul ucrainean al râului pentru a limita extinderea poluării. Totodată, autoritățile din Republica Moldova au beneficiat de sprijin din partea României, care a trimis echipamente și specialiști pentru instalarea unor filtre suplimentare menite să reducă impactul substanțelor poluante.
În paralel, instituțiile responsabile din Republica Moldova continuă să monitorizeze constant calitatea apei pentru a preveni orice risc pentru populație. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Ady Ivaşcu)
Chișinăul solicită activarea Mecanismului de Protecție Civilă a UE după poluarea apelor Nistrului

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONU consideră 'inacceptabile' sancțiunile SUA împotriva CPI
înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a declarat 'inacceptabile' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI),
UE anunță că va ajuta CPI să-și continue activitatea, după sancțiunile impuse de SUA
Uniunea Europeană a criticat vineri sancțiunile 'profund regretabile' impuse de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI) și s-a angajat să ajute instituția să-și continue activitatea, relatează AFP. 'Este profund regretabil că Statele Unite și-au anunțat intenția de a impune sancțiuni, iar UE este pregătită să ia toate măsur
SUA anunță sancțiuni împotriva CPI; instanța denunță 'un atac la adresa statului de drept'
Statele Unite au anunțat vineri că impun sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale (CPI), la câteva ore după ce jurista sud-africană Navi Pillay a primit Premiul Nobel pentru Pace, în specia
Navi Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace, avertizează cu privire la amenințările la adresa drepturile omului
Navanethem 'Navi' Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace anunțat vineri, a dedicat distincția tuturor supraviețuitorilor crimelor internaționale, precum și apărătorilor justiției internaționale, afirm&
Bruxellesul reamintește Turciei că represiunea o îndepărtează și mai mult de aderarea la UE
Represiunea împotriva opoziției politice, a comunității LGBT și a presei din Turcia îndepărtează și mai mult Ankara de aderarea la Uniunea Europeană (UE), a declarat vineri comisarul european pentru extindere, Marta Kos, subliniind însă ideea unui parteneriat strâns, necesar pe fondul tensiunilor internaționale, relatează AFP. Procesul
Austria: Doi ucraineni, arestați pentru spionaj la Viena; alți doi, printre care un jurnalist de investigație, reținuți și eliberați
Patru ucraineni au fost arestați la Viena în cursul acestei săptămâni, sub suspiciunea de spionaj, a confirmat vineri ministrul de interne austriac Gerhard Karner, în marja unei conferințe de presă, transmite agenția austriacă APA. Doi dintre suspecți, arestați la începutul săptămânii, au fost plasați deja î
Zelenski: Recentele atacuri rusești au provocat pagube considerabile rețelei electrice ucrainene
Recentele bombardamente rusești împotriva Ucrainei au provocat 'pagube considerabile' rețelei electrice naționale, a deplâns vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, anticipând o nouă iarnă foarte dificilă pentru populație, relatează AFP. 'Din păcate, rețelele electrice și instalațiile de transport de electricitate au suf
Comitetul Nobel 'nu este un tribunal', afirmă președintele său, întrebat în legătură cu existența unui genocid în Gaza
Jurgen Watne Frydnes, președintele Comitetului Nobel norvegian, care i-a decernat vineri Premiul Nobel pentru Pace lui Navanethem Navi Pillay, juristă și apărătoare a drepturilor omului din Africa de Sud, a









