Zece voluntari de mediu, un jurnalist și un sindicalist, care au fost plasați în arest preventiv și acuzați de 'terorism' înainte de summitul NATO din Turcia, au fost eliberați miercuri, potrivit avocatului lor și organizațiilor pe care le reprezintă, relatează AFP.
Summitul a avut loc pe 7 și 8 iulie la Ankara.
'Zece dintre voluntarii noștri au fost eliberați în jurul orei 4:00 (1:00 GMT). A fost o eroare judiciară gravă, iar aceasta a fost corectată 29 de zile mai târziu', a declarat pentru AFP Suleyman Cetin, avocatul voluntarilor, de la fundația turcă pentru protecția mediului Tema.
'Libertățile nu ar trebui restricționate atât de ușor. Cum vor compensa pentru cele 29 de zile petrecute în închisoare?', a adăugat el.
Alți paisprezece voluntari rămân în arest la domiciliu. Cetin a spus că speră că această măsură va fi ridicată în curând.
'Am fost eliberat', a anunțat pe platforma X jurnalistul Yildiz Tar, redactor-șef al ziarului LGBTQ Kaos GL.
Burcu Arikan, purtătorul de cuvânt al sindicatului UMUT-SEN, a fost, de asemenea, eliberat marți seara, a anunțat sindicatul pe X.
În total, 4.412 persoane, între care jurnaliști, lideri de ONG-uri și voluntari, au fost reținute sub acuzația de 'terorism' în cadrul operațiunilor desfășurate înainte de summitul NATO.
'Utilizarea abuzivă a legilor antiteroriste pentru a efectua arestări în masă și a reduce la tăcere oamenii în perioada premergătoare unui summit NATO contravine valorilor fondatoare ale Alianței', a denunțat Human Rights Watch.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Adrian Dădârlat)
Turcia: Un jurnalist și mai mulți voluntari reținuți înainte de summitul NATO au fost eliberați

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Navi Pillay consideră inacceptabile sancțiunile SUA împotriva CPI
Spotlight pe excelență – povești video care strălucesc
UE: Suspendarea sancțiunilor americane asupra motorinei ruse contribuie la alimentarea războiului dus de Kremlin
Administrația Națională 'Apele Române' (ANAR) a dispus suplimentarea temporară cu 20 de metri cubi pe secundă a debitului evacuat din acumularea Iezer, în perioada 10 - 18 octombrie 2026, pentru asigurarea condițiilor hidrologice necesare funcționării în siguranță a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, î
Premierul Spaniei își lansează campania electorală cu promisiunea de a consolida legislația privind locuințele
Premierul spaniol Pedro Sanchez a promis sâmbătă să ''consolideze'' legislația cu privire la locuințe dacă obține o majoritate absolută în urma alegerilor legislative prevăzute pentru 29 noiembrie, în contextul în care criza locuințelor a provocat o mobilizare puternică în întreaga Span
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână alegerile prezidențiale și legislative până la 11 septembrie 2027
Președintele palestinian Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidențiale și legislative se vor desfășura, simultan, pe 11 septembrie 2027, amânând cu un an scrutinul legislativ, extrem de așteptat de comunitatea internațională, transmit AFP și Reuters. Președintele Mahmoud Abbas a ''publicat s
Președinția UE propune reducerea cu 8% a bugetului Uniunii pentru 2028-2034
Președinția Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pe perioada 2028-2034, transmite Reuters. în urma reducerii de 141 de miliarde, ar rezulta astfel o valoare de circa 1600 de miliarde de euro, cu 30% mai mare decât b
Turcia interzice accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o decizie în acest sens conform unei legi adoptate în aprilie de parlamentul de la Ankara, transmite AFP. Restricția va intra în vigoare la 1 noiembrie. Conform reglementărilor turce
Loviturile rusești ucid opt oameni, din care trei copii, în Zaporojie
Lovituri rusești asupra orașului Zaporojie din sud-estul Ucrainei au ucis sâmbătă dimineața opt oameni, din care trei copii, au anunțat autoritățile ucrainene citate de AFP. Ivan Fedorov, copreședinte al Consiliului de Apărare din regiunea Zaporojie, a adăugat că atacul s-a soldat și cu 16 răniți, iar 12 persoane sunt în continuare
Liderul Partidului Gândacilor din India a fost arestat înaintea unui protest împotriva Comisiei Electorale
Poliția indiană l-a arestat sâmbătă pe Abhijeet Dipke, fondatorul Partidului Poporului Gândacilor (Cockroach Janta Party, CJP), înaintea unei manifestații neautorizate împotriva președintelui Comisiei Electorale din India, informează Reuters și AFP. CJP a difuzat în rețelele sociale mesajul 'Abhijeet Dipke are









