O operațiune de dezinformare desfășurată de o rețea prorusă l-a vizat pe Edouard Philippe, candidat declarat în alegerile prezidențiale din Franța, fiind prima astfel de acțiune care vizează un candidat în acest scrutin în cazul căruia autoritățile se tem de un risc puternic de ingerințe, relatează AFP citând o sursă din domeniul securității, relatează AFP.
Această campanie ''puțin vizibilă'' a fost derulată de rețeaua prorusă Storm-1516, a declarat pentru AFP o sursă din domeniul securității, confirmând o informație difuzată de TF1.
Este vorba despre prima operațiune care vizează un candidat declarat la prezidențiale, al căror prim tur va avea loc pe 18 aprilie 2027, a adăugat o sursă din cadrul unui serviciu de stat.
Candidatul de centru-dreapta, fost prim-ministru și primar al Le Havre, a făcut obiectul în această săptămână unor postări pe rețelele sociale care evocau informații false despre sănătatea sa.
Această operațiune, depistată marți, face ''parte din rutina obișnuită a atacurilor rusești, care nu trec niciodată de bariera sunetului'', pentru că sunt ''puțin vizibile'' și prezintă ''un mod de relatare care nu prinde pentru că este ușor de dezmințit'', a adăugat sursa citată.
Rețeaua Storm-1516 este acuzată că se află în spatele a numeroase operațiuni de dezinformare în Franța și în alte țări europene. Viginum, serviciul însărcinat cu lupta împotriva ingerințelor digitale străine în Franța, i-a imputat 205 operațiuni de acest tip din august 2023.
Actualul prim-ministru Sébastien Lecornu a declarat pe 8 iulie că se așteaptă la un risc ''foarte acut'' de ingerințe străine în cadrul viitoarelor scrutine electorale din Franța, prezidențiale, dar și regionale și departamentale din 2028.
Guvernul a prezentat miercuri un proiect de lege pentru a combate mai bine ingerințele, care prevede înăsprirea pedepselor pentru persoanele care difuzează știri false în context electoral. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor online: Gabriela Badea)
Franța: O operațiune de dezinformare rusească l-a vizat pe candidatul la prezidențiale Edouard Philippe

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Navi Pillay consideră inacceptabile sancțiunile SUA împotriva CPI
Jurista sud-africană Navi Pillay, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2026, a calificat sâmbătă drept ''inacceptabile'' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite contra Curții Penale Internaționale (CPI), transmite AFP. ''Există atât de multe tensiuni și îngrijorări legate de perenitatea
UE: Suspendarea sancțiunilor americane asupra motorinei ruse contribuie la alimentarea războiului dus de Kremlin
Suspendarea sancțiunilor americane asupra motorinei ruse contribuie la alimentarea războiului dus de Kremlin contra Ucrainei, a avertizat sâmbătă șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, după acordul anunțat de SUA cu Moscova referitor la acest carburant, transmite AFP. ''Suspendarea sancțiunilor asupra motorinei ruse &ici
Premierul Spaniei își lansează campania electorală cu promisiunea de a consolida legislația privind locuințele
Premierul spaniol Pedro Sanchez a promis sâmbătă să ''consolideze'' legislația cu privire la locuințe dacă obține o majoritate absolută în urma alegerilor legislative prevăzute pentru 29 noiembrie, în contextul în care criza locuințelor a provocat o mobilizare puternică în întreaga Spanie, transmite AFP.
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână alegerile prezidențiale și legislative până la 11 septembrie 2027
Președintele palestinian Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidențiale și legislative se vor desfășura, simultan, pe 11 septembrie 2027, amânând cu un an scrutinul legislativ, extrem de așteptat de comunitatea internațională, transmit AFP și Reuters. Președintele Mahmoud Abbas a ''publicat sâmbătă un decret prezide
Președinția UE propune reducerea cu 8% a bugetului Uniunii pentru 2028-2034
Președinția Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pe perioada 2028-2034, transmite Reuters. în urma reducerii de 141 de miliarde, ar rezulta astfel o valoare de circa 1600 de miliarde de euro, cu 30% mai mare decât bugetul curent pentru 2021-2027
Turcia interzice accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o decizie în acest sens conform unei legi adoptate în aprilie de parlamentul de la Ankara, transmite AFP. Restricția va intra în vigoare la 1 noiembrie. Conform reglementărilor turce
Loviturile rusești ucid opt oameni, din care trei copii, în Zaporojie
Lovituri rusești asupra orașului Zaporojie din sud-estul Ucrainei au ucis sâmbătă dimineața opt oameni, din care trei copii, au anunțat autoritățile ucrainene citate de AFP. Ivan Fedorov, copreședinte al Consiliului de Apărare din regiunea Zaporojie, a adăugat că atacul s-a soldat și cu 16 răniți, iar 12 persoane sunt în continuare
Liderul Partidului Gândacilor din India a fost arestat înaintea unui protest împotriva Comisiei Electorale
Poliția indiană l-a arestat sâmbătă pe Abhijeet Dipke, fondatorul Partidului Poporului Gândacilor (Cockroach Janta Party, CJP), înaintea unei manifestații neautorizate împotriva președintelui Comisiei Electorale din India, informează Reuters și AFP. CJP a difuzat în rețelele sociale mesajul 'Abhijeet Dipke are









