Implementarea acordului care să aducă pace în Fâșia Gaza, anunțat de președintele american Donald Trump, va depinde de respectarea mai întâi de către Israel a angajamentelor asumate printr-un acord încheiat anul trecut, a declarat vineri pentru Reuters un oficial Hamas.
Într-o postare joi pe platforma sa Truth Social, președintele Trump a anunțat o 'piatră de hotar importantă' pe calea spre încheierea războiului din Fâșia Gaza afirmând că în cadrul 'Consiliului pentru pace' (creat la inițiativa sa) s-a ajuns la un acord pentru dezarmarea completă a Hamas și a altor grupuri armate.
Ghazi Hamad, un oficial Hamas implicat în negocieri, a spus că acordul este un 'cadru cuprinzător' ce depășește chestiunea dezarmării și că va depinde de Israel să implementeze mai întâi prima fază a acordului convenit anul trecut în stațiunea egipteană Sharm el-Sheikh.
Conform oficialului Hamas, acel acord prevede pentru Israel obligația de a pune capăt atacurilor sale în Fâșia Gaza și de a-și retrage forțele pe pozițiile pe care acestea le ocupau în octombrie, precum și să crească fluxul de bunuri și ajutoare care intră în enclavă. Doar dacă Israelul respectă aceste prevederi convenite la Sharm el-Sheikh, Hamas va fi de acord să predea armele Comitetului Național pentru Administrarea Gazei (NCAG), organismul tehnocrat înființat pentru a conduce enclava palestiniană.
'Am insistat în fața mediatorilor că Israelul trebuie să respecte acordul,' a spus Ghazi Hamad.
Joi, un oficial israelian a declarat că Israelul nu va fi de acord să se retragă dincolo de așa-numita Linie Galbenă înainte ca Hamas să fie dezarmat și Fâșia Gaza să fie demilitarizată. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Adrian Dădârlat)
Israelul trebuie să aprobe acordul de dezarmare înainte ca Hamas să îl pună în aplicare, spune un oficial Hamas

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Premierul Spaniei își lansează campania electorală cu promisiunea de a consolida legislația privind locuințele
Premierul Spaniei își lansează campania electorală cu promisiunea de a consolida legislația privind locuințele
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână alegerile prezidențiale și legislative până la 11 septembrie 2027
Președintele palestinian Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidențiale și legislative se vor desfășura, simultan, pe 11 septembrie 2027, amânând cu un an scrutinul legislativ, extrem de așteptat de comunitatea internațională, transmit AFP și Reuters. Președintele Mahmoud Abbas a ''publicat sâmbătă un decret prezide
Președinția UE propune reducerea cu 8% a bugetului Uniunii pentru 2028-2034
Președinția Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pe perioada 2028-2034, transmite Reuters. în urma reducerii de 141 de miliarde, ar rezulta astfel o valoare de circa 1600 de miliarde de euro, cu 30% mai mare decât bugetul curent pentru 2021-2027
Turcia interzice accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o decizie în acest sens conform unei legi adoptate în aprilie de parlamentul de la Ankara, transmite AFP. Restricția va intra în vigoare la 1 noiembrie. Conform reglementărilor turce
Loviturile rusești ucid opt oameni, din care trei copii, în Zaporojie
Lovituri rusești asupra orașului Zaporojie din sud-estul Ucrainei au ucis sâmbătă dimineața opt oameni, din care trei copii, au anunțat autoritățile ucrainene citate de AFP. Ivan Fedorov, copreședinte al Consiliului de Apărare din regiunea Zaporojie, a adăugat că atacul s-a soldat și cu 16 răniți, iar 12 persoane sunt în continuare
Liderul Partidului Gândacilor din India a fost arestat înaintea unui protest împotriva Comisiei Electorale
Poliția indiană l-a arestat sâmbătă pe Abhijeet Dipke, fondatorul Partidului Poporului Gândacilor (Cockroach Janta Party, CJP), înaintea unei manifestații neautorizate împotriva președintelui Comisiei Electorale din India, informează Reuters și AFP. CJP a difuzat în rețelele sociale mesajul 'Abhijeet Dipke are
Taiwanul își majorează cheltuielile militare fiindcă dorește pacea, susține președintele Lai Ching-te
Președintele taiwanez Lai Ching-te a afirmat sâmbătă că Taiwanul dorește pacea și tocmai de aceea a alocat o sumă record, echivalentă cu 34,5 miliarde de dolari americani sau peste 3% din produsul intern brut, pentru bugetul apărării pe 2027, informează AFP și Reuters. Taiwanul independent de facto și guvernat democratic este considerat
Trump cumpără motorină din Rusia, Zelenski îl acuză că îi face un cadou lui Putin
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că Rusia a acceptat să livreze motorină pe piața internațională, iar Statele Unite au suspendat temporar sancțiunile împotriva Moscovei pentru a permite tranzacțiile respective, transmite Reuters. Liderul de la Casa Albă a afirmat în media sociale că a purtat o discuție 'de fo









