Jihadul Islamic palestinian (PIJ), grup militant aliat cu Hamas, a respins informațiile privind un acord susținut de SUA care ar include dezarmarea ambelor grupări din Fâșia Gaza, transmite vineri dpa.
Gruparea a afirmat că informațiile potrivit cărora s-ar fi ajuns la un acord sunt inexacte. Un membru al biroului politic al PIJ a declarat că un 'document vehiculat' este doar un proiect față de care gruparea a ridicat obiecții. El a precizat că propunerea nu include condițiile puse de Jihadul Islamic, inclusiv garanții că Israelul va fi obligat să își respecte angajamentele din orice acord, care ar trebui să fie obligatoriu pentru ambele părți.
Surse apropiate de negocierile de la Cairo afirmaseră anterior că Hamas a fost de acord să se dezarmeze și să accepte demilitarizarea Fâșiei Gaza. Mai multe persoane familiarizate cu negocierile au declarat că Hamas a aprobat, prin intermediul mediatorilor, textul final al unui calendar de implementare propus.
Președintele american Donald Trump a comunicat de asemenea că un consiliu de pace condus de SUA a ajuns la un acord privind 'dezarmarea completă' a Hamas în Gaza.
Nici Hamas, nici Israelul nu au confirmat public că s-ar fi ajuns la vreun acord.
Surse apropiate de Hamas afirmaseră anterior că gruparea era pregătită să își pună armele sub supravegherea unei autorități palestiniene de tranziție din Gaza și a unor mediatori internaționali.
Un oficial guvernamental israelian a cerut însă ca toate armele să fie eliminate din Fâșia Gaza.
Jihadul Islamic palestinian a participat, de asemenea, la atacul condus de Hamas din 7 octombrie 2023 împotriva Israelului și a deținut ostatici israelieni răpiți în timpul atacului. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor: Mariana Ionescu)
Jihadul Islamic palestinian respinge un presupus acord privind dezarmarea în Gaza

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Premierul Spaniei își lansează campania electorală cu promisiunea de a consolida legislația privind locuințele
Premierul Spaniei își lansează campania electorală cu promisiunea de a consolida legislația privind locuințele
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână alegerile prezidențiale și legislative până la 11 septembrie 2027
Președintele palestinian Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidențiale și legislative se vor desfășura, simultan, pe 11 septembrie 2027, amânând cu un an scrutinul legislativ, extrem de așteptat de comunitatea internațională, transmit AFP și Reuters. Președintele Mahmoud Abbas a ''publicat sâmbătă un decret prezide
Președinția UE propune reducerea cu 8% a bugetului Uniunii pentru 2028-2034
Președinția Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pe perioada 2028-2034, transmite Reuters. în urma reducerii de 141 de miliarde, ar rezulta astfel o valoare de circa 1600 de miliarde de euro, cu 30% mai mare decât bugetul curent pentru 2021-2027
Turcia interzice accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o decizie în acest sens conform unei legi adoptate în aprilie de parlamentul de la Ankara, transmite AFP. Restricția va intra în vigoare la 1 noiembrie. Conform reglementărilor turce
Loviturile rusești ucid opt oameni, din care trei copii, în Zaporojie
Lovituri rusești asupra orașului Zaporojie din sud-estul Ucrainei au ucis sâmbătă dimineața opt oameni, din care trei copii, au anunțat autoritățile ucrainene citate de AFP. Ivan Fedorov, copreședinte al Consiliului de Apărare din regiunea Zaporojie, a adăugat că atacul s-a soldat și cu 16 răniți, iar 12 persoane sunt în continuare
Liderul Partidului Gândacilor din India a fost arestat înaintea unui protest împotriva Comisiei Electorale
Poliția indiană l-a arestat sâmbătă pe Abhijeet Dipke, fondatorul Partidului Poporului Gândacilor (Cockroach Janta Party, CJP), înaintea unei manifestații neautorizate împotriva președintelui Comisiei Electorale din India, informează Reuters și AFP. CJP a difuzat în rețelele sociale mesajul 'Abhijeet Dipke are
Taiwanul își majorează cheltuielile militare fiindcă dorește pacea, susține președintele Lai Ching-te
Președintele taiwanez Lai Ching-te a afirmat sâmbătă că Taiwanul dorește pacea și tocmai de aceea a alocat o sumă record, echivalentă cu 34,5 miliarde de dolari americani sau peste 3% din produsul intern brut, pentru bugetul apărării pe 2027, informează AFP și Reuters. Taiwanul independent de facto și guvernat democratic este considerat
Trump cumpără motorină din Rusia, Zelenski îl acuză că îi face un cadou lui Putin
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că Rusia a acceptat să livreze motorină pe piața internațională, iar Statele Unite au suspendat temporar sancțiunile împotriva Moscovei pentru a permite tranzacțiile respective, transmite Reuters. Liderul de la Casa Albă a afirmat în media sociale că a purtat o discuție 'de fo









