Președintele în exercițiu al Columbiei, Gustavo Petro, și-a exprimat luni îngrijorarea în legătură cu riscul unui 'război civil' după venirea la putere a succesorului său, Abelardo de la Espriella, și a susținut că acesta a trișat pentru a fi ales și că plănuiește să îl extrădeze în Statele Unite, transmite marți AFP.
'Ne confruntăm cu o fraudă și o problemă instituțională indiscutabil de profundă, iar problema este învestirea unui președinte ilegitim', a declarat liderul de stânga într-o conferință de presă, afirmând că are dovezi, pe care însă nu le-a făcut publice.
Abelardo de la Espriella, reprezentant al dreptei dure, a câștigat la limită turul al doilea al alegerilor prezidențiale din iunie împotriva moștenitorului lui Gustavo Petro, Ivan Cepeda.
Predarea mandatului urmează să aibă loc vineri la Cali (vestul țării), contrar tradiției care presupune ca ceremonia să se desfășoare la Bogota, în fața Parlamentului.
Grupul de stânga din Congres, condus de Cepeda, a anunțat că va boicota ceremonia și a făcut apel la proteste în acea zi la Bogota, Cali și Barranquilla.
Între 2019 și 2021, zeci de persoane și-au pierdut viața în mișcări de protest susținute de Gustavo Petro împotriva predecesorului său, Ivan Duque (dreapta).
Potrivit lui Petro, alegerile din iunie au fost o 'fraudă electorală algoritmică, sistematică și pe un volum enorm de voturi', despre care susține că a fost orchestrată din străinătate pentru a-i face rău candidatului Ivan Cepeda.
Avocatul Abelardo de la Espriella, novice în politică, a primit sprijinul președintelui american Donald Trump în timpul campaniei electorale. El promite o abordare dură împotriva crimei și a gherilelor, care s-au consolidat în timpul mandatului lui Gustavo Petro, ale cărui eforturi de negociere au avut rezultate foarte limitate.
Columbia trece în prezent prin cea mai gravă recrudescență a violențelor din ultimul deceniu.
Gustavo Petro, care denunță o 'ingerință' a președintelui Trump în politica columbiană, a lăsat să se înțeleagă luni că Abelardo de la Espriella plănuiește să îl extrădeze în SUA pe baza unor acuzații false. El și-a exprimat îngrijorarea cu privire la un posibil 'război civil', care ar putea fi declanșat, între altele, de respingerea acestui presupus plan. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Columbia/Președintele în exercițiu Petro spune că se teme de un 'război civil' odată cu preluarea puterii de către succesorul său

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Navi Pillay consideră inacceptabile sancțiunile SUA împotriva CPI
Spotlight pe excelență – povești video care strălucesc
UE: Suspendarea sancțiunilor americane asupra motorinei ruse contribuie la alimentarea războiului dus de Kremlin
Administrația Națională 'Apele Române' (ANAR) a dispus suplimentarea temporară cu 20 de metri cubi pe secundă a debitului evacuat din acumularea Iezer, în perioada 10 - 18 octombrie 2026, pentru asigurarea condițiilor hidrologice necesare funcționării în siguranță a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, î
Premierul Spaniei își lansează campania electorală cu promisiunea de a consolida legislația privind locuințele
Premierul spaniol Pedro Sanchez a promis sâmbătă să ''consolideze'' legislația cu privire la locuințe dacă obține o majoritate absolută în urma alegerilor legislative prevăzute pentru 29 noiembrie, în contextul în care criza locuințelor a provocat o mobilizare puternică în întreaga Span
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână alegerile prezidențiale și legislative până la 11 septembrie 2027
Președintele palestinian Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidențiale și legislative se vor desfășura, simultan, pe 11 septembrie 2027, amânând cu un an scrutinul legislativ, extrem de așteptat de comunitatea internațională, transmit AFP și Reuters. Președintele Mahmoud Abbas a ''publicat s
Președinția UE propune reducerea cu 8% a bugetului Uniunii pentru 2028-2034
Președinția Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pe perioada 2028-2034, transmite Reuters. în urma reducerii de 141 de miliarde, ar rezulta astfel o valoare de circa 1600 de miliarde de euro, cu 30% mai mare decât b
Turcia interzice accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o decizie în acest sens conform unei legi adoptate în aprilie de parlamentul de la Ankara, transmite AFP. Restricția va intra în vigoare la 1 noiembrie. Conform reglementărilor turce
Loviturile rusești ucid opt oameni, din care trei copii, în Zaporojie
Lovituri rusești asupra orașului Zaporojie din sud-estul Ucrainei au ucis sâmbătă dimineața opt oameni, din care trei copii, au anunțat autoritățile ucrainene citate de AFP. Ivan Fedorov, copreședinte al Consiliului de Apărare din regiunea Zaporojie, a adăugat că atacul s-a soldat și cu 16 răniți, iar 12 persoane sunt în continuare
Liderul Partidului Gândacilor din India a fost arestat înaintea unui protest împotriva Comisiei Electorale
Poliția indiană l-a arestat sâmbătă pe Abhijeet Dipke, fondatorul Partidului Poporului Gândacilor (Cockroach Janta Party, CJP), înaintea unei manifestații neautorizate împotriva președintelui Comisiei Electorale din India, informează Reuters și AFP. CJP a difuzat în rețelele sociale mesajul 'Abhijeet Dipke are









