Președintele brazilian de stânga Luiz Inacio Lula da Silva și senatorul de dreapta Flavio Bolsonaro, principalul său contracandidat în alegerile prezidențiale din Brazilia, și-au lansat duminică campaniile, adresându-se unui electorat cheie ce ar putea decide rezultatul unui scrutin care se anunță extrem de strâns: femeile, relatează luni AFP.
Campania pentru alegerile din 4 octombrie începe, de asemenea, în umbra președintelui american Donald Trump, care a impus tarife vamale celei mai mari economii din America Latină și a susținut candidații conservatori care au câștigat alegerile în regiune.
Luiz Inacio Lula da Silva, în vârsta de 80 de ani, candidează pentru un al patrulea mandat în fruntea țării împotriva fiului fostului președinte de extremă dreapta Jair Bolsonaro, condamnat la închisoare pentru tentativă de lovitură de stat.
Lula și-a lansat campania electorală cu un miting organizat în Sao Bernardo do Campo, în statul Sao Paulo, în sud-estul țării. Aici, metalurgistul devenit sindicalist și-a început cariera națională, adresându-se unor mulțimi uriașe în anii 1970 și lansând greve majore, în plină dictatură militară.
Pe stadion, îmbrăcat în culorile roșii ale Partidului Muncitorilor (PT), au fost prezente circa 40.000 de persoane, potrivit organizatorilor.
Liderul de stânga a revenit la putere în 2023, după ce a fost închis în urma unei condamnări pentru corupție care a fost în cele din urmă anulată.
Bărbații trebuie 'să învețe încă din copilărie că un bărbat nu este mai bun decât o femeie. Trebuie să învețe că suntem egali', a îndemnat el.
Adresându-se soțului ei cu apelativul 'dragostea mea', Prima Doamnă Rosangela da Silva, cunoscuta sub numele de 'Janja', a cântat o melodie în onoarea lui înainte de a-l îmbrățișa. 'Reprezentăm majoritatea și te vom realege', a promis ea.
Femeile reprezintă 53% din cei 158 de milioane de alegători ai Braziliei și au contribuit la victoria strânsă a lui Lula în 2022. Nivelul record al femicidelor a dominat dezbaterea publică.
Potrivit unui sondaj Quaest, președintele în exercițiu este creditat cu 43% din intențiile de vot, comparativ cu 40% pentru fiul lui Bolsonaro într-un probabil al doilea tur de scrutin.
Confruntat cu tarifele impuse de Trump, un aliat al familiei Bolsonaro, Lula se prezintă drept un apărător al suveranității braziliene.
Senatorul Flavio Bolsonaro, în vârstă de 45 de ani, a fost propulsat în cursa prezidențială după ce tatăl său a fost închis pentru tentativă de lovitură de stat împotriva lui Lula, în urma înfrângerii sale în alegerile din 2022.
El se prezintă drept o versiune 'mai moderată' a tatălui sau, profitând în același timp de popularitatea acestuia.
'Știu că semăn cu el. Dar este dificil să-l compari pe fiul lui Pele cu Pele', a declarat Flavio Bolsonaro duminică, purtând un tricou al echipei naționale a Braziliei, așa cum făcea adesea tatăl său, pe plaja Copacabana din Rio de Janeiro.
Aproximativ 9.000 de oameni au răspuns apelului său, potrivit unei estimări a cercetătorilor de la Universitatea din Sao Paulo - departe de adunările masive pe care Jair Bolsonaro obișnuia să le convoace în același loc.
'Brazilia va câștiga pentru că voi proteja femeile din această țară. Pentru că agresorii, violatorii de femei și de copii vor merge la închisoare și vor fi eliberați doar după ce vor fi supuși castrării chimice', a declarat Flavio Bolsonaro, lângă soția sa, Fernanda.
Candidatul Partidului Liberal (PL) promovează o linie dură împotriva criminalității. Violența este principala preocupare a alegătorilor, mult înaintea economiei. Lula a promis duminică că va lua măsuri ferme împotriva bandelor. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Moise, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Electoratul feminin, o miză cheie pentru Lula da Silva și Flavio Bolsonaro în campania pentru alegerile prezidențiale

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Turcia interzice accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o decizie în acest sens conform unei legi adoptate în aprilie de parlamentul de la Ankara, transmite AFP. Restricția va intra în vigoare la 1 noiembrie.
Loviturile rusești ucid opt oameni, din care trei copii, în Zaporojie
Lovituri rusești asupra orașului Zaporojie din sud-estul Ucrainei au ucis sâmbătă dimineața opt oameni, din care trei copii, au anunțat autoritățile ucrainene citate de AFP. Ivan Fedorov, copreședinte al Consiliului de Apărare din regiunea Zaporojie, a adăugat că atacul s-a soldat și cu 16 răniți, iar 12 per
Liderul Partidului Gândacilor din India a fost arestat înaintea unui protest împotriva Comisiei Electorale
Liderul Partidului Gândacilor din India a fost arestat înaintea unui protest împotriva Comisiei Electorale
Taiwanul își majorează cheltuielile militare fiindcă dorește pacea, susține președintele Lai Ching-te
Președintele taiwanez Lai Ching-te a afirmat sâmbătă că Taiwanul dorește pacea și tocmai de aceea a alocat o sumă record, echivalentă cu 34,5 miliarde de dolari americani sau peste 3% din produsul intern brut, pentru bugetul apărării pe 2027, informează AFP și Reuters. Taiwanul independent de facto și guvern
Trump cumpără motorină din Rusia, Zelenski îl acuză că îi face un cadou lui Putin
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că Rusia a acceptat să livreze motorină pe piața internațională, iar Statele Unite au suspendat temporar sancțiunile împotriva Moscovei pentru a permite tranzacțiile respective, transmite Reuters. Liderul de la Casa Albă a afirmat în media sociale că
Cinci eurodeputați critică sancțiunile SUA împotriva CPI și cer ca UE să apere ferm dreptul internațional
'Sancțiunile SUA împotriva Curții Penale Internaționale sunt un atac inacceptabil asupra fundamentelor justiției internaționale', declară cinci eurodeputați care conduc comisii ale Parlamentului European, în urma anunțului de vineri al Statelor Unite privind intenția de a impune sancțiuni CPI.
ONU consideră 'inacceptabile' sancțiunile SUA împotriva CPI
înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a declarat 'inacceptabile' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI),
UE anunță că va ajuta CPI să-și continue activitatea, după sancțiunile impuse de SUA
Uniunea Europeană a criticat vineri sancțiunile 'profund regretabile' impuse de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI) și s-a angajat să ajute instituția să-și continue activitatea, relatează AFP. 'Este profund regretabil că Statele Unite și-au anunțat intenția de a impune sancțiuni, iar UE este pregătită să ia toate măsur









