Cel puțin zece civili au fost uciși într-un atac cu rachete rusești în orașul ucrainean Pecenegi, în regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei, a anunțat marți guvernatorul Oleg Sinegubov, informează EFE și AFP.
'Conform informațiilor preliminare, zece oameni au murit. Încă opt au fost răniți și primesc întreaga asistență medicală necesară', a scris el pe Telegram.
Sinegubov a adăugat că atacul a provocat pagube la circa zece locuințe, o cafenea, un oficiu poștal, un magazin și cel puțin șapte autoturisme personale.
Autoritățile ucrainene nu mai raportează cu regularitate numărul de rachete lansate de Rusia împotriva teritoriului lor, într-un moment în care lipsa apărării aeriene împiedică interceptarea acestor proiectile, scrie EFE.
În schimb, Forțele Aeriene Ucrainene au informat că forțele rusești au lansat în noaptea de luni spre marți 147 de drone de atac și de alt tip, dintre care 111 au fost neutralizate. Impacturile au fost înregistrate în 19 locuri, iar fragmente de drone doborâte au căzut în trei locuri.
Doi civili, un bărbat și o femeie, au fost uciși luni noapte în regiunea Zaporojie, în sudul țării, de un atac cu drone rusești.
Potrivit unui raport al Misiunii Națiunilor Unite de Monitorizare a Drepturilor Omului în Ucraina (HRMMU), citat de AFP, luna trecută a fost cea mai letală pentru civili din Ucraina din mai 2022, cu 437 de morți și 2.610 de răniți. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Cel puțin 10 civili au fost uciși într-un atac cu rachete rusești în regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Polonia: Reuniune de urgență a agențiilor de securitate, îngrijorate de 'posibile tentative de asasinat' împotriva premierului și ministrului apărării
Spotlight pe excelență – povești video care strălucesc
Papa Leon va fi operat pentru extirparea unui nodul la plămâni
Papa Leon al XIV-lea a anunțat duminică, după rugăciunea Angelus, că va fi supus unei intervenții chirurgicale 'în zilele următoare' pentru extirparea unui nodul descoperit la un plămân, care a fost detectat într-un stadiu 'foarte incipient și bine localizat', relatează agenția EFE. 'Recent, &
Zelenski cere un armistițiu energetic cu Rusia, după criticile lui Trump
Ucraina ar fi pregătită să înceteze atacurile asupra rafinăriilor rusești dacă Moscova la rândul ei oprește atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene, a afirmat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, după ce omologul său american Donald Trump i-a reproșat refuzul de a opri aceste atacuri și a &ic
Germania: Apeluri la excluderea fostului cancelar Schroder din partidul SPD, după întâlnirea acestuia cu Putin
Mai mulți politicieni din Partidul Social-Democrat (SPD) german au cerut inițierea procedurii de excludere din partid a fostului cancelar Gerhard Schroder, după ce acesta a sărbătorit săptămâna trecută la Kremlin împreună cu președintele rus Vladimir Putin ziua de naștere a acestuia din urmă, relatează duminică agențiile EFE
#Ucraina a atacat un al treilea centru de date companiei informatice ruse Yandex
Ucraina a atacat în noaptea de sâmbătă spre duminică un al treilea centru de date al companiei informatice ruse Yandex, a informat chiar această companie, în timp ce serviciile rusești de monitorizare a traficului pe internet au semnalat întreruperi de conectivitate atât în mai multe regiuni ale Rusiei
Statele contributoare nete consideră insuficientă ultima propunere de reducere a bugetului multianual al UE
Președinția irlandeză a Consiliului UE a propus sâmbătă reducerea bugetului multianual al Uniunii Europene aferent perioadei 2028-2034 cu aproximativ 140 de miliarde de euro (circa 8%) față de propunerea inițială a unui buget total de circa 2.000 de miliarde de euro avansată de Comisia Europeană, dar inițiativa Irlandei nemulțumeșt
Zelenski 'are sprijinul poporului ucrainean', îi răspunde lui Trump ministrul ucrainean de externe
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski are sprijinul propriului său popor, care numai acesta poate decide de cine să fie condus, a reacționat ministrul de externe ucrainean Andrii Sîbiga, după ce președintele american Donald Trump le-a sugerat sâmbătă ucrainenilor să-și găsească un alt lider și i-a reproșat lui Zelenski li
VIDEO UPDATE Președintele american Donald Trump afirmă că este timpul ca #Ucraina să aibă un nou lider
Președintele american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că este timpul ca Ucraina ''să aibă un nou lider'', el criticându-l pe omologul său Volodimir Zelenski și condamnând loviturile ucrainene asupra infrastructurii de petrol și gaz ruse, transmit Reuters, AFP și dpa. ''Zelenski ar fi putut rezolva ace









