Antrenorul echipei Real Madrid, Jose Mourinho, a decis să nu apară în fața presei sâmbătă seară, după victoria cu 1-0 înregistrată în La Liga împotriva echipei Villarreal, în semn de protest față de cartonașul roșu primit de Vinicius Junior, scrie AFP.

Atacantul brazilian - intrat pe teren în repriza secundă, după ce fusese rezervă pentru prima dată în acest sezon - a crezut că a marcat, înainte de a fi eliminat direct cu cartonaș roșu pentru că l-a tras de păr pe jucătorul canadian Nathan Saliba într-o fază petrecută anterior (minutul 71). El riscă o suspendare pentru mai multe etape.

Furios din cauza acestei decizii, antrenorul portughez și-a anulat conferința de presă și a refuzat să discute cu posturile oficiale care transmit meciurile din campionatul spaniol, deși avea obligația de a face acest lucru după fiecare partidă.

Tehnicianul madrilen, cunoscut pentru gesturile sale menite să atragă atenția, riscă acum sancțiuni disciplinare din partea La Liga și o amendă usturătoare pentru neîndeplinirea obligațiilor.

Acest incident amintește de evenimentele premergătoare finalei Cupei Spaniei (Copa del Rey) din 2025, când Real Madrid a decis să boicoteze activitățile obligatorii de presă, protestând astfel față de delegarea unui arbitru care criticase public presiunile exercitate de postul Real Madrid TV. AGERPRES/(AS-editor: Adrian Drăguț, editor online: Simona Aruştei)