Președintele rus Vladimir Putin a recunoscut miercuri că atacurile ucrainene cu drone în adâncimea Rusiei provoacă pagube, dar le-a minimalizat susținând că acestea nu sunt grave și nu au consecințe majore asupra economiei ruse și a ordonat guvernului să lanseze un program de reconstrucție a depozitelor avariate sau distruse de loviturile ucrainene, relatează agențiile Reuters și EFE.
''Desigur, aceste atacuri nu au consecințe grave, nu au avut niciodată și nici nu vor avea vreodată. Dar, fără îndoială, ne aduc prejudicii, asta este evident, iar noi o înțelegem și o recunoaștem deplin'', a spus Putin la o reuniune cu reprezentanți ai mediului de afaceri.
El a mai susținut că, în pofida războiului cu Ucraina, a sancțiunilor occidentale și ''atacurilor teroriste împotriva instalațiilor industriale și infrastructurii'' Rusiei, creșterea economică a acesteia se menține pozitivă, în jurul a 1%.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat pe 25 iunie o campanie de atacuri cu drone în profunzimea Rusiei, care vizează cu precădere centre logistice și rafinării rusești. De atunci au fost lovite cel puțin 20 de depozite ale companiei ruse de comerț online Wildberries.
În aceeași intervenție de miercuri, Putin a spus că a ordonat guvernului rus să lanseze un program de reconstrucție a depozitelor avariate sau distruse de dronele ucrainene. ''Este esențial să asigurăm că refacerea facilităților avariate se realizează la un nou nivel tehnologic calitativ'', a indicat liderul de la Kremlin.
În acest timp, benzinăriile din capitala rusă Moscova au reimpus limite pentru alimentarea cu combustibil, ca urmare a crizei de aprovizionare provocate de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor rusești, notează Reuters. AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea)
Putin admite că atacurile ucrainene în Rusia produc pagube, dar susține că nu ar fi grave

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Turcia interzice accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o decizie în acest sens conform unei legi adoptate în aprilie de parlamentul de la Ankara, transmite AFP. Restricția va intra în vigoare la 1 noiembrie.
Loviturile rusești ucid opt oameni, din care trei copii, în Zaporojie
Lovituri rusești asupra orașului Zaporojie din sud-estul Ucrainei au ucis sâmbătă dimineața opt oameni, din care trei copii, au anunțat autoritățile ucrainene citate de AFP. Ivan Fedorov, copreședinte al Consiliului de Apărare din regiunea Zaporojie, a adăugat că atacul s-a soldat și cu 16 răniți, iar 12 per
Liderul Partidului Gândacilor din India a fost arestat înaintea unui protest împotriva Comisiei Electorale
Poliția indiană l-a arestat sâmbătă pe Abhijeet Dipke, fondatorul Partidului Poporului Gândacilor (Cockroach Janta Party, CJP), înaintea unei manifestații neautorizate împotriva președintelui Comisiei Electorale din India, informează Reuters și AFP. CJP a difuzat în rețelele sociale m
Taiwanul își majorează cheltuielile militare fiindcă dorește pacea, susține președintele Lai Ching-te
Președintele taiwanez Lai Ching-te a afirmat sâmbătă că Taiwanul dorește pacea și tocmai de aceea a alocat o sumă record, echivalentă cu 34,5 miliarde de dolari americani sau peste 3% din produsul intern brut, pentru bugetul apărării pe 2027, informează AFP și Reuters. Taiwanul independent de facto și guvern
Trump cumpără motorină din Rusia, Zelenski îl acuză că îi face un cadou lui Putin
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că Rusia a acceptat să livreze motorină pe piața internațională, iar Statele Unite au suspendat temporar sancțiunile împotriva Moscovei pentru a permite tranzacțiile respective, transmite Reuters. Liderul de la Casa Albă a afirmat în media sociale că
Cinci eurodeputați critică sancțiunile SUA împotriva CPI și cer ca UE să apere ferm dreptul internațional
'Sancțiunile SUA împotriva Curții Penale Internaționale sunt un atac inacceptabil asupra fundamentelor justiției internaționale', declară cinci eurodeputați care conduc comisii ale Parlamentului European, în urma anunțului de vineri al Statelor Unite privind intenția de a impune sancțiuni CPI.
ONU consideră 'inacceptabile' sancțiunile SUA împotriva CPI
înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a declarat 'inacceptabile' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI),
UE anunță că va ajuta CPI să-și continue activitatea, după sancțiunile impuse de SUA
Uniunea Europeană a criticat vineri sancțiunile 'profund regretabile' impuse de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI) și s-a angajat să ajute instituția să-și continue activitatea, relatează AFP. 'Este profund regretabil că Statele Unite și-au anunțat intenția de a impune sancțiuni, iar UE este pregătită să ia toate măsur









