Cancelarul german Friedrich Merz a declarat luni că este 'profund șocat' de victoria zdrobitoare a partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) în landul Saxonia-Anhalt, din estul Germaniei, relatează dpa.
AfD a obținut 43,8% din voturile din Saxonia-Anhalt, cel mai bun rezultat de până acum al partidului într-un scrutin regional, în timp ce Uniunea Creștin Democrată (CDU) a lui Merz a obținut doar 17,2% din voturi.
'Este cea mai grea înfrângere pe care CDU a suferit-o în ultimii ani, decenii', a declarat Merz.
El a spus că alegerile din landul Saxonia-Anhalt au provocat 'o tulburare majoră' atât pentru partidul său, cât și pentru țară, l-au afectat personal și 'au implicații pentru situația internațională'.
Cancelarul le-a promis cetățenilor că 'instituțiile Germaniei sunt reziliente și stabile', adăugând că guvernul său se va 'asigura că Constituția este respectată'.
Mesajul se adresează și partenerilor Germaniei din Europa și din întreaga lume, a declarat Merz.
'Știm că Germania are o responsabilitate specială din cauza istoriei sale', a adăugat cancelarul german.
AfD nu a reușit însă să obțină majoritatea absolută în parlamentul regional de la Magdeburg. Cu toate acestea, partidul a revendicat un 'mandat de guvernare' în Saxonia-Anhalt, o opțiune fiind un guvern minoritar.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Adrian Dãdârlat)
Germania: Merz se declară 'profund șocat' de victoria partidului de extremă dreapta AfD în Saxonia-Anhalt

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Negociatorii ucraineni se întâlnesc cu emisarii lui Trump vineri și sâmbătă în SUA, anunță Zelenski
Spotlight pe excelență – povești video care strălucesc
Oricine refuză folosirea termenului de 'Super Inteligență' în loc de 'Inteligență Artificială' este un 'dușman', afirmă Trump
Universitatea Cluj a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 3-1 (0-1), joi seara, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'', într-un meci restant din etapa a 4-a a Superligii de fotbal. Meciul a avut două reprize diametral opuse, prima controlată de gazde, care au marcat prin Stefan Drazic (
NATO va desfășura în Italia exercițiul său nuclear anual, începând de săptămâna viitoare
Italia va găzdui în perioada 13-23 octombrie exercițiul anual NATO de descurajare nucleară 'Steadfast Noon', au anunțat joi Alianța și Ministerul italian al Apărării, exercițiu care se va desfășura pe fondul tensiunilor sporite dintre Rusia și NATO legate de războiul din Ucraina și de securitatea în regiunea baltică, relateaz
Arabia Saudită: Cel puțin un avion a fost avariat pe aeroportul din Riad după atacurile rebelilor Houthi
Cel puțin un avion a fost grav avariat joi pe aeroportul capitalei saudite Riad în urma atacurilor rebelilor Houthi din Yemen, au declarat pentru AFP două surse care au cunoștință despre evenimente, la câteva ore după o serie de explozii semnalate în acest oraș. Prima sursă a vorbit despre daune majore la
Premierul slovac Fico cere să fie retrasă statuia cu Trump gol expusă în Parlamentul European
Premierul slovac Robert Fico a descris joi drept un semn al declinului Uniunii Europene expunerea în sediul Parlamentului European din Strasbourg a unei statui care-l î
CPI afirmă că fostul președinte filipinez Rodrigo Duterte este apt pentru a fi judecat
Fostul președinte filipinez Rodrigo Duterte, în vârstă de 81 de ani, acuzat de crime împotriva umanității în legătură cu războiul său împotriva traficanților și a consumatorilor de droguri, este apt pentru a fi judecat, a declarat joi Curtea Penală Internațională (CPI), relatează AFP. Curtea 'este
Turcia cere ca Marea Neagră să nu devină un nou front de război, pe fondul intensificării atacurilor rusești și ucrainene
Intensificarea atacurilor de către Rusia și Ucraina înainte de venirea iernii pune într-un pericol și mai mare siguranța navigației pe Marea Neagră, a afirmat joi ministrul de externe turc Hakan Fidan, adăugând că puterile mondiale nu trebuie să permită ca regiunea să fie transformată într-un nou front de război, transmit
Marco Rubio: Războiul ruso-ucrainean a ajuns într-un impas foarte periculos și ar putea urma sabotaje în țări vecine
Războiul dintre Rusia și Ucraina a ajuns într-un impas 'foarte periculos' în care beligeranții riscă să mizeze pe o escaladare a conflictului, sperând că ar putea face astfel cealaltă tabără să cedeze, inclusiv printr-o eventuală campanie de sabotaje în state vecine membre ale NATO care ar putea să extindă conflictul la nivel regional, a avert









