Embargoul comercial american împotriva Cubei a provocat acestei țări pierderi economice record de peste opt miliarde de dolari din martie 2025 până în februarie 2026, cu 7% mai mari decât în anul precedent, a declarat luni ministrul de externe cubanez Bruno Rodriguez, citat de Xinhua.
Statele Unite aplică un embargou împotriva insulei de peste șase decenii; conform guvernului de la Havana pierderile totale depășesc 178 de miliarde de dolari la prețurile actuale. Sub președinția lui Donald Trump, Washingtonul a extins măsurile, interzicând efectiv importurile cubaneze de petrol. Ordinele executive ale președintelui american au instituit sancțiuni împotriva companiilor care operează petroliere sau linii maritime, provocând o criză energetică.
'Embargoul nu pedepsește un guvern; pedepsește viața de zi cu zi a unui popor în toate aspectele', a afirmat Rodriguez.
El a menționat că 'pedeapsa colectivă' înseamnă luni întregi în care oamenii au curent electric maximum două-trei ore pe zi; perturbarea alimentării cu apă, deoarece pomparea se întrerupe în timpul penelor de curent, iar generatoarele necesită combustibil, care lipsește; probleme pentru spitale, inclusiv pentru îngrijirea nou-născuților sau pentru chirurgii nevoiți să opereze la lumina telefoanelor; incapacitatea ambulanțelor de a interveni, din lipsă de carburant; dificultăți pentru toți cubanezii care trebuie să ajungă la locurile de muncă sau la școli.
Datele guvernamentale arată că mortalitatea infantilă în Cuba a crescut de la patru decese la 1000 de nașteri în 2018 la 9,9 în 2025, o evoluție pe care Rodriguez a pus-o pe seama lipsei de resurse a sistemului medical.
Ministrul a arătat că un singur petrolier care ar aduce 100.000 de tone de petrol ar putea reduce mult întreruperile alimentării cu energie electrică timp de aproximativ două săptămâni. Sancțiunile americane afectează însă și termocentralele, panourile solare și bateriile necesare pentru parcurile fotovoltaice care ar putea fi instalate în 45 de zile.
'Nu este o chestiune de 'daune colaterale', o expresie de asemenea inacceptabilă în contextul războiului criminal al Statelor Unite împotriva Cubei. Acestea sunt victime ale unei strategii agresive, ale unui plan calculat cu răceală. Acesta este obiectivul măsurilor implementate. Este pedepsirea colectivă a cubanezilor în scopuri politice', a acuzat oficialul. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Cuba susține că embargoul american a provocat pierderi-record de opt miliarde de dolari și afectează populația

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Oricine refuză folosirea termenului de 'Super Inteligență' în loc de 'Inteligență Artificială' este un 'dușman', afirmă Trump
Premierul interimar, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani. Potrivit acestuia, de anul viitor, împreună cu centrala de l
NATO va desfășura în Italia exercițiul său nuclear anual, începând de săptămâna viitoare
Italia va găzdui în perioada 13-23 octombrie exercițiul anual NATO de descurajare nucleară 'Steadfast Noon', au anunțat joi Alianța și Ministerul italian al Apărării, exercițiu care se va desfășura pe fondul tensiunilor sporite dintre Rusia și NATO legate de războiul din Ucraina și de securitatea în regiunea baltică, relateaz
Arabia Saudită: Cel puțin un avion a fost avariat pe aeroportul din Riad după atacurile rebelilor Houthi
Cel puțin un avion a fost grav avariat joi pe aeroportul capitalei saudite Riad în urma atacurilor rebelilor Houthi din Yemen, au declarat pentru AFP două surse care au cunoștință despre evenimente, la câteva ore după o serie de explozii semnalate în acest oraș. Prima sursă a vorbit despre daune majore la
Grecia va aloca încă 4 miliarde de dolari pentru achiziții de armamente americane, după vizita lui Rubio (surse)
Grecia a fost de acord să aloce o sumă de până la 4 miliarde de dolari pentru modernizarea unora dintre avioanele sale F-16 și pentru achiziția de rachete avansate de la Statele Unite, au declarat joi pentru Reuters două surse, la o zi după vizita secretarului de stat Marco Rubio. Grecia avea deja în plan să cheltuiasc
CPI afirmă că fostul președinte filipinez Rodrigo Duterte este apt pentru a fi judecat
Fostul președinte filipinez Rodrigo Duterte, în vârstă de 81 de ani, acuzat de crime împotriva umanității în legătură cu războiul său împotriva traficanților și a consumatorilor de droguri, este apt pentru a fi judecat, a declarat joi Curtea Penală Internațională (CPI), relatează AFP. Curtea 'este
Turcia cere ca Marea Neagră să nu devină un nou front de război, pe fondul intensificării atacurilor rusești și ucrainene
Intensificarea atacurilor de către Rusia și Ucraina înainte de venirea iernii pune într-un pericol și mai mare siguranța navigației pe Marea Neagră, a afirmat joi ministrul de externe turc Hakan Fidan, adăugând că puterile mondiale nu trebuie să permită ca regiunea să fie transformată într-un nou front de război, transmit
Marco Rubio: Războiul ruso-ucrainean a ajuns într-un impas foarte periculos și ar putea urma sabotaje în țări vecine
Războiul dintre Rusia și Ucraina a ajuns într-un impas 'foarte periculos' în care beligeranții riscă să mizeze pe o escaladare a conflictului, sperând că ar putea face astfel cealaltă tabără să cedeze, inclusiv printr-o eventuală campanie de sabotaje în state vecine membre ale NATO care ar putea să extindă conflictul la nivel regional, a avert
Ministrul de externe britanic Ed Miliband afirmă că Putin 'terorizează' civilii pentru a câștiga războiul din #Ucraina
Ministrul de externe britanic Ed Miliband, aflat în vizită în Ucraina, a declarat joi că președintele rus Vladimir Putin încearcă să câștige războiul 'terorizând civilii', relatează AFP. Șeful diplomației britanice a mers împreună cu președintele Volodimir Zelenski în orașul Priluki, din regiunea Cernigău (&ici









