Kim Ju Ae, fiica lui Kim Jong Un despre care se crede că îi va urma la șefia statului, ar avea un frate sau o soră mai mică, a estimat joi serviciul de informații sud-coreean, care monitorizează orice evoluție la vârful puterii nucleare vecine, relatează AFP.
'Serviciul național de informații estimează că în prezent Kim Ju Ae este tratată ca o moștenitoare și înțelege că ea are un frate sau o soră mai mică', a precizat agenția de informații sud-coreeană (NIS) într-un comunicat.
NIS a estimat anterior că Kim Jong Un are cel mai probabil trei copii, dar ordinea nașterii lor rămâne incertă.
Kim Jong Un, care menține incertitudinea asupra descendenței sale, i-a urmat în 2011 la putere tatălui său Jong Il și este a treia generație a dinastiei care conduce această țară comunistă izolată de la crearea sa în 1948. Copiii săi ar putea să-i ia locul într-o zi, deși procesul rămâne înconjurat de cel mai mare secret.
Kim Ju Ae, fiica sa, a cărei vârstă nu o știe nimeni, apare tot mai des alături de el. Ea a fost prezentată pentru prima oară în public în 2022, atunci când și-a însoțit tatăl la lansarea unei rachete balistice intercontinentale.
Analiștii consideră că fata ar fi în perioada de început a adolescenței. Majoritatea estimărilor plasează data nașterii sale în anii 2012-2013.
Inițial, Seulul a anunțat că Kim Jong Un și soția sa Ri Sol Ju, o fostă cântăreață vedetă, au avut un prim copil, un băiat, în 2010, și că Kim Ju Ae este cel de al doilea copil.
Însă în 2023 ministrul sud-coreean al unificării a declarat că guvernul 'nu este în măsură să confirme' existența acestui fiu. Copilul despre care NIS a informat joi seară ar fi deci cel mai tânăr dintre urmașii liderului nord-coreean.
Informațiile sud-coreene continuă să încerce să stabilească dacă Kim Ju Ae are un frate mai mare, dar 'chiar dacă el există, nu este în poziția de a deveni succesor', potrivit acestora.
Coreea de Nord controlează strâns informațiile privind liderii săi și familia la putere, atât de bine încât informațiile cele mai elementare privind copiii lui Kim Jong Un sunt dificil de verificat.
'Kim însuși a moștenit puterea în calitate de lider de a treia generație, deși nu era fiul cel mare', a declarat pentru AFP Lim Eul-chul, profesor la universitatea Kyungnam și specialist în Coreea de Nord.
'Chiar în această logică, el va încerca să determine care dintre copiii săi are cel mai mare potențial pentru a-i perpetua moștenirea și a-i continua realizările', a adăugat Lim Eul-chul. 'Putem deci presupune că a considerat că Ju Ae avea cel mai mare potențial pentru a-i succeda'.
Din 2022, Kim Ju Ae a apărut alături de liderul nord-coreean la mai multe evenimente politice majore, în special cu prilejul unei vizite foarte mediatizate la Beijing.
Media de stat nord-coreene au numit-o 'copilul mult iubit' și 'mare persoană chemată să conducă (hyangdo în coreeană)', o expresie în general rezervată celor mai înalți conducători și succesorilor lor.
Kim Ju Ae a atras de asemenea atenția prin gustul său pentru moda de lux, apărând cu ochelari de soare Gucci și un ceas Cartier.
Aceste accesorii amintesc de gustul afișat de tatăl ei pentru produse de lux, în special mașini de calitate superioară, în pofida sancțiunilor internaționale care interzic exportul lor spre Coreea de Nord.
În alte ocazii, ea a adoptat stilul caracteristic al tatălui ei, cu haină de piele și ochelari negri.
Ea nu a vorbit niciodată în public. Potrivit serviciului de informații sud-coreean, ea ar fi instruită la domiciliu la Phenian și ar avea ca hobby-uri echitația, schiul și natația. Dacă va ajunge la putere, Kim Ju Ae va deveni prima femeie care va conduce Coreea de Nord.AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor online: Anda Badea)
Coreea de Nord: Moștenitoarea lui Kim Jong Un ar avea un frate sau o soră mai mică

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Arabia Saudită: Cel puțin un avion a fost avariat pe aeroportul din Riad după atacurile rebelilor Houthi
Cel puțin un avion a fost grav avariat joi pe aeroportul capitalei saudite Riad în urma atacurilor rebelilor Houthi din Yemen, au declarat pentru AFP două surse care au cunoștință despre evenimente, la câteva ore după o serie de explozii semnalate în acest oraș. Prima sursă a vorbit despre daune majore la
Grecia va aloca încă 4 miliarde de dolari pentru achiziții de armamente americane, după vizita lui Rubio (surse)
Grecia a fost de acord să aloce o sumă de până la 4 miliarde de dolari pentru modernizarea unora dintre avioanele sale F-16 și pentru achiziția de rachete avansate de la Statele Unite, au declarat joi pentru Reuters două surse, la o zi după vizita secretarului de stat Marco Rubio. Grecia avea deja în plan să cheltuiasc
Premierul slovac Fico cere să fie retrasă statuia cu Trump gol expusă în Parlamentul European
Premierul slovac Robert Fico a descris joi drept un semn al declinului Uniunii Europene expunerea în sediul Parlamentului European din Strasbourg a unei statui care-l î
CPI afirmă că fostul președinte filipinez Rodrigo Duterte este apt pentru a fi judecat
Fostul președinte filipinez Rodrigo Duterte, în vârstă de 81 de ani, acuzat de crime împotriva umanității în legătură cu războiul său împotriva traficanților și a consumatorilor de droguri, este apt pentru a fi judecat, a declarat joi Curtea Penală Internațională (CPI), relatează AFP. Curtea 'este
Turcia cere ca Marea Neagră să nu devină un nou front de război, pe fondul intensificării atacurilor rusești și ucrainene
Intensificarea atacurilor de către Rusia și Ucraina înainte de venirea iernii pune într-un pericol și mai mare siguranța navigației pe Marea Neagră, a afirmat joi ministrul de externe turc Hakan Fidan, adăugând că puterile mondiale nu trebuie să permită ca regiunea să fie transformată într-un nou front de război, transmit
Marco Rubio: Războiul ruso-ucrainean a ajuns într-un impas foarte periculos și ar putea urma sabotaje în țări vecine
Războiul dintre Rusia și Ucraina a ajuns într-un impas 'foarte periculos' în care beligeranții riscă să mizeze pe o escaladare a conflictului, sperând că ar putea face astfel cealaltă tabără să cedeze, inclusiv printr-o eventuală campanie de sabotaje în state vecine membre ale NATO care ar putea să extindă conflic
Ministrul de externe britanic Ed Miliband afirmă că Putin 'terorizează' civilii pentru a câștiga războiul din #Ucraina
Ministrul de externe britanic Ed Miliband, aflat în vizită în Ucraina, a declarat joi că președintele rus Vladimir Putin încearcă să câștige războiul 'terorizând civilii', relatează AFP. Șeful diplomației britanice a mers împreună cu președintele Volodimir Zelenski în orașul Priluki, din regiunea Cernigău (&ici
Premierul britanic invită Germania să se alăture proiectului GCAP al avionului de luptă de nouă generație
Premierul britanic Andy Burnham a invitat joi Germania să se alăture eforturilor în desfășurare pentru dezvoltarea unui avion de vânătoare de nouă generație, în urma eșecului răsunător al proiectului franco-german SCAF, relatează agențiile AFP și dpa. Regatul Unit, Italia și Japonia lucrează de aproape un deceniu la un program comun cunoscut









