Parlamentul din Kosovo a aprobat duminică un nou guvern condus de prim-ministrul interimar Albin Kurti, la putere din 2021, la trei luni după alegerile anticipate, un progres care, totuși, nu promite să pună capăt unei crize instituționale care a dus la scrutinuri repetate, relatează AFP.
Cabinetul, alcătuit în principal din membri ai Vetevendosje (VV, Autodeterminare), formațiunea lui Kurti care promovează o politică socială de stânga și are o orientare naționalistă, a fost aprobat cu 62 de voturi, într-un Parlament format din 120 de deputați, a precizat președinta Parlamentului, Albulena Haxhiu.
Noul guvern a fost ales datorită sprijinului deputaților care reprezintă minoritățile, cu excepția minorității sârbe.
Cele două principale partide de opoziție au boicotat ședința, a constatat un jurnalist AFP.
Într-un discurs rostit înainte de vot, Albin Kurti a asigurat că problemele sociale se vor afla printre prioritățile noului său cabinet.
Referitor la politica externă, el a declarat că 'obținerea statutului de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană rămâne principalul obiectiv (...) și direcția strategică prioritară'.
Chiar dacă formațiunea sa a ieșit clar în fruntea celor trei alegeri legislative organizate din februarie 2025, dintre care două anticipate - în decembrie 2025 și în iunie 2026 -, Kurti, în vârstă de 51 de ani, nu a reușit să negocieze cu partidele de opoziție o ieșire din criza instituțională din cauza unor diviziuni politice profunde.
Principalul obstacol este alegerea președintelui acestei foste provincii a Serbiei care și-a proclamat independența în 2008.
Președintele este ales de Parlament cu o majoritate de două treimi. Așadar, dacă nu se ajunge la un compromis larg pentru a alege șeful statului, trebuie convocat de fiecare dată un nou scrutin.
La alegerile din 7 iunie, Vetevendosje a obținut 47,13% din voturi, ceea ce i-a asigurat 53 din cele 120 de locuri din Parlament.
Această criză afectează Kosovo, care nu poate primi milioane de euro din fonduri europene atât timp cât nu are un Parlament funcțional și un președinte. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Irina Giurgiu)
Kosovo: Un nou guvern condus de Albin Kurti, votat de Parlament

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Oricine refuză folosirea termenului de 'Super Inteligență' în loc de 'Inteligență Artificială' este un 'dușman', afirmă Trump
Premierul interimar, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani. Potrivit acestuia, de anul viitor, împreună cu centrala de l
NATO va desfășura în Italia exercițiul său nuclear anual, începând de săptămâna viitoare
Italia va găzdui în perioada 13-23 octombrie exercițiul anual NATO de descurajare nucleară 'Steadfast Noon', au anunțat joi Alianța și Ministerul italian al Apărării, exercițiu care se va desfășura pe fondul tensiunilor sporite dintre Rusia și NATO legate de războiul din Ucraina și de securitatea în regiunea baltică, relateaz
Arabia Saudită: Cel puțin un avion a fost avariat pe aeroportul din Riad după atacurile rebelilor Houthi
Cel puțin un avion a fost grav avariat joi pe aeroportul capitalei saudite Riad în urma atacurilor rebelilor Houthi din Yemen, au declarat pentru AFP două surse care au cunoștință despre evenimente, la câteva ore după o serie de explozii semnalate în acest oraș. Prima sursă a vorbit despre daune majore la
Grecia va aloca încă 4 miliarde de dolari pentru achiziții de armamente americane, după vizita lui Rubio (surse)
Grecia a fost de acord să aloce o sumă de până la 4 miliarde de dolari pentru modernizarea unora dintre avioanele sale F-16 și pentru achiziția de rachete avansate de la Statele Unite, au declarat joi pentru Reuters două surse, la o zi după vizita secretarului de stat Marco Rubio. Grecia avea deja în plan să cheltuiasc
CPI afirmă că fostul președinte filipinez Rodrigo Duterte este apt pentru a fi judecat
Fostul președinte filipinez Rodrigo Duterte, în vârstă de 81 de ani, acuzat de crime împotriva umanității în legătură cu războiul său împotriva traficanților și a consumatorilor de droguri, este apt pentru a fi judecat, a declarat joi Curtea Penală Internațională (CPI), relatează AFP. Curtea 'este
Turcia cere ca Marea Neagră să nu devină un nou front de război, pe fondul intensificării atacurilor rusești și ucrainene
Intensificarea atacurilor de către Rusia și Ucraina înainte de venirea iernii pune într-un pericol și mai mare siguranța navigației pe Marea Neagră, a afirmat joi ministrul de externe turc Hakan Fidan, adăugând că puterile mondiale nu trebuie să permită ca regiunea să fie transformată într-un nou front de război, transmit
Marco Rubio: Războiul ruso-ucrainean a ajuns într-un impas foarte periculos și ar putea urma sabotaje în țări vecine
Războiul dintre Rusia și Ucraina a ajuns într-un impas 'foarte periculos' în care beligeranții riscă să mizeze pe o escaladare a conflictului, sperând că ar putea face astfel cealaltă tabără să cedeze, inclusiv printr-o eventuală campanie de sabotaje în state vecine membre ale NATO care ar putea să extindă conflictul la nivel regional, a avert
Ministrul de externe britanic Ed Miliband afirmă că Putin 'terorizează' civilii pentru a câștiga războiul din #Ucraina
Ministrul de externe britanic Ed Miliband, aflat în vizită în Ucraina, a declarat joi că președintele rus Vladimir Putin încearcă să câștige războiul 'terorizând civilii', relatează AFP. Șeful diplomației britanice a mers împreună cu președintele Volodimir Zelenski în orașul Priluki, din regiunea Cernigău (&ici









