Prim-ministrul Irakului, Ali al Zaidi, a plecat duminică în Franța, în prima sa vizită oficială în Uniunea Europeană de la preluarea funcției, la invitația președintelui francez Emmanuel Macron, cu scopul de a 'consolida relațiile bilaterale și de a extinde cooperarea' între cele două țări, transmite EFE.
Al Zaidi 'a plecat din Bagdad spre Paris, începând o vizită oficială care cuprinde atât Franța, cât și Germania', a precizat într-un comunicat agenția oficială de știri irakiană INA, citând biroul de presă al prim-ministrului.
Anterior, guvernul irakian indicase pe rețelele de socializare că împreună cu Parisul deschide 'noi căi pentru investiții, cooperare și dezvoltare, în timp ce cu Berlinul stabilește parteneriate bazate pe cunoștințe, tehnologie, industrie și interese comune, toate acestea susținând traiectoria de dezvoltare a Irakului'.
Este prima vizită oficială a premierului Al Zaidi într-un stat UE de când a fost numit prim-ministru în luna mai. Până acum, a efectuat vizite în SUA, Qatar, Iran și Turcia.
Potrivit biroului său de presă, vizita oficială a lui Al Zaidi în Franța începe duminică cu scopul de a 'consolida relațiile bilaterale între Irak și Franța și de a explora modalități de a extinde colaborarea în diverse domenii și sectoare, mai ales în domeniul energiei și securității'.
'Luni, 14 septembrie, Al Zaidi se va întâlni cu președintele Macron pentru a discuta diverse chestiuni regionale și internaționale de interes comun', a menționat comunicatul.
De asemenea, comunicatul informează că cele două părți vor prezida 'o rundă extinsă de discuții între delegațiile irakiană și franceză pentru a pune bazele unor noi parteneriate între Bagdad și Paris'.
'Vor dezbate cadrele generale de cooperare bilaterală în domenii precum economia, securitatea, energia și educația, contribuind astfel la eforturile de a face față diverselor provocări regionale și internaționale, și vor supraveghea semnarea mai multor memorandumuri de înțelegere în diverse sectoare', conform sursei citate. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: ina.iq










