O judecătoare federală americană a declarat ilegal planul administrației președintelui Donald Trump de a concedia 50% din personalul Agenției Federale pentru Gestionarea Situațiilor de Urgență (FEMA), care se ocupă de răspunsul la dezastre, conform documentelor judiciare disponibile duminică, transmite EFE.
Judecătoarea Susan Illston din Districtul de Nord al statului California a dat câștig de cauză unui proces intentat de Federația Americană a Angajaților Guvernamentali împotriva unei propuneri a Departamentului pentru Securitate Internă (DHS) de a reduce personalul FEMA la 11.500 de angajați, dintr-un total de 23.000, până la sfârșitul anului fiscal 2026.
Planul nu s-a concretizat complet, de aceea judecătoarea a ordonat reclamanților și guvernului să se întâlnească pentru a decide cum să remedieze plângerea agenției care distribuie resurse astfel încât comunitățile să își revină după catastrofe precum uragane, incendii și inundații.
Illston a considerat că DHS, al cărui secretar era la acel moment Kristi Noem, 'a acționat ilegal uzurpând atribuțiile FEMA asupra personalului său'.
'FEMA și DHS au acționat, de asemenea, într-un mod arbitrar și capricios', a stabilit hotărârea dată vineri seara și făcută publică duminică.
Deși cele mai serioase reduceri nu au avut loc, FEMA a concediat 4.300 de angajați în anul fiscal 2025, ceea ce implică o creștere anuală de 55% a numărului angajaților care au părăsit agenția.
În plus, Consiliul de Revizuire al FEMA, numit de președintele Trump, propune să se reducă la maximum 50% din costul dezastrului rambursările federale pe care le primesc guvernele locale după dezastre.
Aceste reduceri se adaugă la tăierile de 200 de milioane de dolari din programele de prognoză climatică ale Biroului Național de Administrare Oceanică și Atmosferică (NOAA) și de 150 de milioane de dolari din fondurile pentru îmbunătățirea sistemelor de observare a climei, a semnalat în iunie Centrul pentru Progres American. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Andreea Preda)
SUA: O judecătoare a declarat ilegal planul de reducere cu 50% a personalului Agenției Federale pentru Situațiile de Urgență

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
NATO va desfășura în Italia exercițiul său nuclear anual, începând de săptămâna viitoare
Spotlight pe excelență – povești video care strălucesc
Arabia Saudită: Cel puțin un avion a fost avariat pe aeroportul din Riad după atacurile rebelilor Houthi
Cel puțin un avion a fost grav avariat joi pe aeroportul capitalei saudite Riad în urma atacurilor rebelilor Houthi din Yemen, au declarat pentru AFP două surse care au cunoștință despre evenimente, la câteva ore după o serie de explozii semnalate în acest oraș. Prima sursă a vorbit despre daune majore la
Grecia va aloca încă 4 miliarde de dolari pentru achiziții de armamente americane, după vizita lui Rubio (surse)
Grecia a fost de acord să aloce o sumă de până la 4 miliarde de dolari pentru modernizarea unora dintre avioanele sale F-16 și pentru achiziția de rachete avansate de la Statele Unite, au declarat joi pentru Reuters două surse, la o zi după vizita secretarului de stat Marco Rubio. Grecia avea deja în plan să cheltuiasc
Premierul slovac Fico cere să fie retrasă statuia cu Trump gol expusă în Parlamentul European
Premierul slovac Robert Fico a descris joi drept un semn al declinului Uniunii Europene expunerea în sediul Parlamentului European din Strasbourg a unei statui care-l î
CPI afirmă că fostul președinte filipinez Rodrigo Duterte este apt pentru a fi judecat
Fostul președinte filipinez Rodrigo Duterte, în vârstă de 81 de ani, acuzat de crime împotriva umanității în legătură cu războiul său împotriva traficanților și a consumatorilor de droguri, este apt pentru a fi judecat, a declarat joi Curtea Penală Internațională (CPI), relatează AFP. Curtea 'este
Turcia cere ca Marea Neagră să nu devină un nou front de război, pe fondul intensificării atacurilor rusești și ucrainene
Intensificarea atacurilor de către Rusia și Ucraina înainte de venirea iernii pune într-un pericol și mai mare siguranța navigației pe Marea Neagră, a afirmat joi ministrul de externe turc Hakan Fidan, adăugând că puterile mondiale nu trebuie să permită ca regiunea să fie transformată într-un nou front de război, transmit
Marco Rubio: Războiul ruso-ucrainean a ajuns într-un impas foarte periculos și ar putea urma sabotaje în țări vecine
Războiul dintre Rusia și Ucraina a ajuns într-un impas 'foarte periculos' în care beligeranții riscă să mizeze pe o escaladare a conflictului, sperând că ar putea face astfel cealaltă tabără să cedeze, inclusiv printr-o eventuală campanie de sabotaje în state vecine membre ale NATO care ar putea să extindă conflictul la nivel regional, a avert
Ministrul de externe britanic Ed Miliband afirmă că Putin 'terorizează' civilii pentru a câștiga războiul din #Ucraina
Ministrul de externe britanic Ed Miliband, aflat în vizită în Ucraina, a declarat joi că președintele rus Vladimir Putin încearcă să câștige războiul 'terorizând civilii', relatează AFP. Șeful diplomației britanice a mers împreună cu președintele Volodimir Zelenski în orașul Priluki, din regiunea Cernigău (&ici









