Secretarul de stat american Marco Rubio s-a întâlnit miercuri cu omologul său rus Serghei Lavrov, în marja Adunării Generale a ONU de la New York, în condițiile în care Statele Unite încearcă să ajungă la un acord de pace între Ucraina și Rusia, relatează AFP.
Întâlnirea a avut loc în aceeași zi cu discursul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la ONU.
Rubio și Lavrov s-au întâlnit la un mare hotel din New York și nu au dorit să răspundă la întrebările jurnaliștilor, în special în legătură cu posibilitatea unui moratoriu asupra atacurilor împotriva instalațiilor energetice.
Rusia a atacat Kievul miercuri dimineața cu drone, lovind infrastructura feroviară, depozite și benzinării, la doar câteva ore după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu omologul său american Donald Trump pentru a discuta despre eforturile de pace.
Kievul și Washingtonul doresc ca războiul Rusiei împotriva Ucrainei să se încheie 'înainte de iarnă', potrivit unui comunicat al președintelui ucrainean publicat marți în marja Adunării Generale a ONU.
'Atât Statele Unite, cât și Ucraina vor să vadă acest război absurd purtat de Rusia luând sfârșit înainte de iarnă', a scris Zelenski care a precizat că a discutat cu Trump despre 'măsurile de dezescaladare capabile să deschidă calea către diplomație'.
În cursul unei conferințe de presă în marja Adunării Generale a ONU, liderul ucrainean a indicat, de asemenea, că i-a transmis președintelui american intenția sa de a opri atacurile asupra instalațiilor energetice rusești, cu condiția ca Moscova să facă același lucru cu atacurile sale masive în Ucraina.
'Am discutat cu președintele american despre un moratoriu energetic', a declarat marți șeful statului ucrainean.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Ady Ivaşcu)
Marco Rubio s-a întâlnit cu Serghei Lavrov la New York, în marja Adunării Generale a ONU

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rubio susține că Iranul a 'pierdut controlul integral' asupra Strâmtorii Ormuz
Secretarul de Stat american Marco Rubio a declarat miercuri, în timpul unei vizite oficiale la Atena, că 'Iranul a pierdut controlul integral' asupra Strâmtorii Ormuz, unde navele continuă să fie atacate în mod regulat, relatează AFP. Republica Islamică a revendicat controlul asupra acest
Majoritatea germanilor consideră că Friedrich Merz a eșuat în postul de cancelar
O majoritate a germanilor consideră că mandatul cancelarului Friedrich Merz a fost un eșec, relatează miercuri dpa. Un sondaj realizat de Institutul Ipsos pentru revista Spiegel a relevat miercuri că 48% dintre respondenți au fost pe deplin de acord cu afirmația potrivit căreia guvernul condus de Merz 'a eșuat
Rubio afirmă că SUA și Grecia vor combate împreună amenințările la adresa securității
Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a declarat miercuri că Grecia, un 'aliat NATO puternic și exemplar', și Statele Unite inițiază un nou mecanism de schimb de informații antiteroriste între agențiile lor de aplicare a legii, relatează Reuters. în timpul unei vizite oficiale în Grecia
Azerbaidjanul neagă informațiile despre legături cu fostul șef al serviciilor secrete germane acuzat de spionaj
Azerbaidjanul a negat categoric miercuri informațiile apărute în mai multe media internaționale care au menționat legături între serviciile sale de informații și arestarea fostului șef al Serviciului Federal de Informații (BND) german, August Hanning, acuzat de spionaj pentru o agenție străină, informează EFE.
Ucraina: Cel puțin 11 morți în atacuri ale Rusiei care au vizat în special sistemul energetic ucrainean
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că numărul persoanelor care și-au pierdut viața în întreaga Ucraină în urma atacului Rusiei cu rachete și drone de miercuri dimineață a ajuns la 11, atac care, potrivit liderului de la Kiev, a fost îndreptat în special împotriva sistemului energetic a
Restricții de circulație pentru militarii americani din Okinawa după un omor comis de un infanterist marin
Restricții de circulație pentru militarii americani din Okinawa după un omor comis de un infanterist marin
Bulgaria încetează căutarea marinarilor dispăruți după un atac în Marea Neagră
Navele și echipajele bulgare de salvare au încetat marți seara târziu operațiunile de căutare a marinarilor dispăruți după ce un vas comercial a fost scufundat marți în Marea Neagră de un atac cu drone, a anunțat miercuri un oficial citat de AFP. 'Nu e nici urmă de marinari', a declarat presei Rumen Nikolov, șeful cen
Franța/Protestele liceenilor: Avocați denunță cazuri de violență fizică și verbală și 'tentative de umilire' a adolescenților din partea polițiștilor
Mai mulți avocați care reprezintă adolescenți reținuți de poliție în timpul protestelor elevilor de liceu din Franța au semnalat cazuri de violență fizică, abuzuri verbale și 'tentative de umilire' din partea polițiștilor, acțiuni care i-au lăsat pe minori 'terorizați', notează miercuri AFP. Premierul francez Sebastien Lecornu urma să se exprime









