Președintele ultraliberal al Argentinei, Javier Milei, a lansat miercuri de la tribuna Adunării Generale a ONU un atac virulent împotriva acestei organizații, despre care a afirmat că este 'o organizație inutilă, care doar hrănește o castă de paraziți' și este prea timorată în fața Inteligenței Artificiale (IA), relatează AFP.
'Aceia care ar trebui să garanteze securitatea colectivă și drepturile omului au eșuat în misiunea lor și au permis în schimb haos, violență și terorism internațional', a afirmat președintele argentinian, un aliat al președintelui american Donald Trump, reluând critici pe care le-a mai exprimat în trecut la adresa organizației mondiale.
Milei a acuzat în mod special ONU că a 'întors privirea în partea cealaltă' în chestiunea care privește revendicările istorice ale Argentinei față de Insulele Falkland, arhipelagul administrat de Regatului Unit, și a criticat abordarea prudentă a ONU față de Inteligența Artificială (IA).
El a dedicat IA o parte considerabilă a discursului susținut la Adunarea Generală a ONU, lăudând 'această super-inteligență, cum o numește președintele Donald Trump, care ne poate multiplica productivitatea în dimensiuni pe care încă nu le înțelegem'.
De asemenea, președintele ultraliberal argentinian a dezaprobat temerile manifestate față de IA și 'scenariile distopice la care se face referire de obicei pentru a semăna teamă și a favoriza controlul statului'.
Deși nu a menționat-o explicit, Javier Milei pare să fi făcut astfel aluzie la apelurile lansate de ONU în ultimele luni prin intermediul secretarului general Antonio Guterres pentru o 'coordonare globală' sau chiar o 'guvernanță (globală) gândită și organizată' în fața amenințărilor IA.
Pe de altă parte, reluând o critică exprimată anterior, Javier Milei a denunțat poziția ONU și a organizațiilor din sistemul său în timpul pandemiei de COVID-19, în special Organizația Mondială a Sănătății (OMS), poziție despre care el a susținut că ar fi apărat 'un experiment global de control social deghizat în știință'.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Președintele Argentinei descrie ONU drept o 'organizație inutilă' care hrănește 'o castă de paraziți'

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rubio susține că Iranul a 'pierdut controlul integral' asupra Strâmtorii Ormuz
Secretarul de Stat american Marco Rubio a declarat miercuri, în timpul unei vizite oficiale la Atena, că 'Iranul a pierdut controlul integral' asupra Strâmtorii Ormuz, unde navele continuă să fie atacate în mod regulat, relatează AFP. Republica Islamică a revendicat controlul asupra acestei căi navigabile strategice,
Majoritatea germanilor consideră că Friedrich Merz a eșuat în postul de cancelar
O majoritate a germanilor consideră că mandatul cancelarului Friedrich Merz a fost un eșec, relatează miercuri dpa. Un sondaj realizat de Institutul Ipsos pentru revista Spiegel a relevat miercuri că 48% dintre respondenți au fost pe deplin de acord cu afirmația potrivit căreia guvernul condus de Merz 'a eșuat', în timp ce alți 1
Rubio afirmă că SUA și Grecia vor combate împreună amenințările la adresa securității
Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a declarat miercuri că Grecia, un 'aliat NATO puternic și exemplar', și Statele Unite inițiază un nou mecanism de schimb de informații antiteroriste între agențiile lor de aplicare a legii, relatează Reuters. în timpul unei vizite oficiale în Grecia, Rubio a afirmat că această ț
Azerbaidjanul neagă informațiile despre legături cu fostul șef al serviciilor secrete germane acuzat de spionaj
Azerbaidjanul a negat categoric miercuri informațiile apărute în mai multe media internaționale care au menționat legături între serviciile sale de informații și arestarea fostului șef al Serviciului Federal de Informații (BND) german, August Hanning, acuzat de spionaj pentru o agenție străină, informează EFE. 'Difuzarea acestu
Ucraina: Cel puțin 11 morți în atacuri ale Rusiei care au vizat în special sistemul energetic ucrainean
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că numărul persoanelor care și-au pierdut viața în întreaga Ucraină în urma atacului Rusiei cu rachete și drone de miercuri dimineață a ajuns la 11, atac care, potrivit liderului de la Kiev, a fost îndreptat în special împotriva sistemului energetic al țării, informează EFE.
Restricții de circulație pentru militarii americani din Okinawa după un omor comis de un infanterist marin
Militarii american staționați în insula japoneză Okinawa vor fi consemnați în unități între miezul nopții și ora 5 a.m., timp de o lună, și nu li se va permite să consume alcool în decursul unei perioade de instruire privind disciplina, după ce un infanterist marin a fost arestat sub acuzația că a ucis o localnică, transmite miercuri agenția R
Bulgaria încetează căutarea marinarilor dispăruți după un atac în Marea Neagră
Navele și echipajele bulgare de salvare au încetat marți seara târziu operațiunile de căutare a marinarilor dispăruți după ce un vas comercial a fost scufundat marți în Marea Neagră de un atac cu drone, a anunțat miercuri un oficial citat de AFP. 'Nu e nici urmă de marinari', a declarat presei Rumen Nikolov, șeful cen
Franța/Protestele liceenilor: Avocați denunță cazuri de violență fizică și verbală și 'tentative de umilire' a adolescenților din partea polițiștilor
Mai mulți avocați care reprezintă adolescenți reținuți de poliție în timpul protestelor elevilor de liceu din Franța au semnalat cazuri de violență fizică, abuzuri verbale și 'tentative de umilire' din partea polițiștilor, acțiuni care i-au lăsat pe minori 'terorizați', notează miercuri AFP. Premierul francez Sebastien Lecornu urma să se exprime









