Parlamentul Albaniei a aprobat joi desfășurarea a cel mult 40 de militari în cadrul Forței Internaționale de Stabilizare (ISF) pentru Fâșia Gaza, inițiativă realizată în cadrul așa-numitului Consiliu pentru Pace impulsionat de președintele american Donald Trump și la care s-au mai angajat până în prezent să contribuie câteva țări, relatează agenția EFE.
Moțiunea, propusă de guvernul socialist de la Tirana, a primit sprijinul tuturor celor 106 membri ai parlamentului prezenți, dintr-un total de 140, fără abțineri sau voturi împotrivă.
Desfășurarea acestei forțe internaționale face parte dintr-o inițiativă a 'Consiliului pentru Pace' creat de președintele american Donald Trump și care ar urma, printre altele, să pregătească în enclava palestiniană perioada postbelică după conflictul dintre Israel și gruparea islamistă palestiniană Hamas, cu obiectivul de a supraveghea procesul de pace și reconstrucția.
ISF și-a fixat ca misiuni să garanteze securitatea în Fâșia Gaza și să monitorizeze dezarmarea Hamas. Primele trupe străine s-au alăturat în iunie operațiunii odată cu sosirea forțelor marocane, dar nu în interiorul enclavei palestiniene, ci la un cartier general al Forțelor de Securitate ale Israelului în sudul acestei țări.
În august, parlamentul statului african Uganda a autorizat desfășurarea unui contingent al armatei acestei țări în Fâșia Gaza, în cadrul Forței Internaționale de Stabilizare (ISF). Indonezia, Kazahstan și Kosovo au anunțat la rândul lor desfășurări de trupe.
Donald Trump a anunțat în luna iulie că Hamas a acceptat să depună armele în etape, în baza unei foi de parcurs în 15 puncte propuse de 'Consiliul pentru Pace'. Gruparea palestiniană a transmis că este de acord cu foaia de parcurs, adăugând însă că implementarea acesteia depinde mai întâi de respectarea de către Israel a propriilor angajamente, inclusiv oprirea atacurilor și retragerea din Fâșia Gaza.
Dar premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins foaia de parcurs, insistând că Israelul nu se va retrage din Fâșia Gaza, cel puțin nu atât timp cât gruparea Hamas nu va fi dezarmată complet.
În urma atacului lansat de Hamas pe 7 octombrie 2003 asupra părții de sud a Israelului, unde circa 1.200 de persoane au fost ucise și alte 250 au fost capturate de gruparea islamistă palestiniană, armata israeliană a lansat un asediu asupra Fâșiei Gaza care continuă și în prezent, în pofida unui armistițiu semnat în urmă cu un an, provocând moartea a peste 73.000 de palestinieni, majoritatea femei și copii, potrivit Ministerului Sănătății din Fâșia Gaza.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Albania aprobă trimiterea de trupe în forța de stabilizare a Fâșiei Gaza impulsionată de Consiliul de Pace al lui Trump

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rubio susține că Iranul a 'pierdut controlul integral' asupra Strâmtorii Ormuz
Secretarul de Stat american Marco Rubio a declarat miercuri, în timpul unei vizite oficiale la Atena, că 'Iranul a pierdut controlul integral' asupra Strâmtorii Ormuz, unde navele continuă să fie atacate în mod regulat, relatează AFP. Republica Islamică a revendicat controlul asupra acest
Majoritatea germanilor consideră că Friedrich Merz a eșuat în postul de cancelar
O majoritate a germanilor consideră că mandatul cancelarului Friedrich Merz a fost un eșec, relatează miercuri dpa. Un sondaj realizat de Institutul Ipsos pentru revista Spiegel a relevat miercuri că 48% dintre respondenți au fost pe deplin de acord cu afirmația potrivit căreia guvernul condus de Merz 'a eșuat
Rubio afirmă că SUA și Grecia vor combate împreună amenințările la adresa securității
Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a declarat miercuri că Grecia, un 'aliat NATO puternic și exemplar', și Statele Unite inițiază un nou mecanism de schimb de informații antiteroriste între agențiile lor de aplicare a legii, relatează Reuters. în timpul unei vizite oficiale în Grecia
Azerbaidjanul neagă informațiile despre legături cu fostul șef al serviciilor secrete germane acuzat de spionaj
Azerbaidjanul a negat categoric miercuri informațiile apărute în mai multe media internaționale care au menționat legături între serviciile sale de informații și arestarea fostului șef al Serviciului Federal de Informații (BND) german, August Hanning, acuzat de spionaj pentru o agenție străină, informează EFE.
Ucraina: Cel puțin 11 morți în atacuri ale Rusiei care au vizat în special sistemul energetic ucrainean
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că numărul persoanelor care și-au pierdut viața în întreaga Ucraină în urma atacului Rusiei cu rachete și drone de miercuri dimineață a ajuns la 11, atac care, potrivit liderului de la Kiev, a fost îndreptat în special împotriva sistemului energetic a
Restricții de circulație pentru militarii americani din Okinawa după un omor comis de un infanterist marin
Militarii american staționați în insula japoneză Okinawa vor fi consemnați în unități între miezul nopții și ora 5 a.m., timp de o lună, și nu li se va permite să consume alcool în decursul unei perioade de instruire privind disciplina, după ce un infanterist marin a fost arestat sub acuzația că a ucis o localnică, transmite miercuri agenția R
Bulgaria încetează căutarea marinarilor dispăruți după un atac în Marea Neagră
Navele și echipajele bulgare de salvare au încetat marți seara târziu operațiunile de căutare a marinarilor dispăruți după ce un vas comercial a fost scufundat marți în Marea Neagră de un atac cu drone, a anunțat miercuri un oficial citat de AFP. 'Nu e nici urmă de marinari', a declarat presei Rumen Nikolov, șeful cen
Franța/Protestele liceenilor: Avocați denunță cazuri de violență fizică și verbală și 'tentative de umilire' a adolescenților din partea polițiștilor
Mai mulți avocați care reprezintă adolescenți reținuți de poliție în timpul protestelor elevilor de liceu din Franța au semnalat cazuri de violență fizică, abuzuri verbale și 'tentative de umilire' din partea polițiștilor, acțiuni care i-au lăsat pe minori 'terorizați', notează miercuri AFP. Premierul francez Sebastien Lecornu urma să se exprime









