Consiliul Uniunii Europene a adoptat luni un regulament care revizuiește normele privind coordonarea sistemelor naționale de securitate socială la nivelul UE, indică un comunicat difuzat pe website-ul consilium.europa.eu.
Regulamentul actualizează legislația existentă a UE privind coordonarea sistemelor de securitate socială, făcând-o mai clară, mai echitabilă și mai ușor de pus în aplicare. Normele revizuite vor consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă și, prin urmare, persoanelor care se mută într-o altă țară din UE pentru a locui sau a munci le va fi mai ușor să își exercite drepturile care li se cuvin.
Revizuirea se axează pe cinci domenii principale: prestațiile de șomaj, prestațiile pentru îngrijirea pe termen lung, accesul la prestații sociale pentru populația inactivă din punct de vedere economic, prestațiile familiale și legislația aplicabilă pentru lucrătorii detașați și persoanele care lucrează în două sau mai multe state membre.
Regulamentul va intra în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Sistemele de securitate socială din UE sunt de competența statelor membre și, ca atare, nu sunt armonizate. Pentru persoanele care rămân în țara lor de origine, statul membru respectiv poate decide cine este asigurat în temeiul legislației sale și în ce constau prestațiile cuvenite și condițiile de acces. Totuși, pentru a garanta că libera circulație transfrontalieră a persoanelor este posibilă în practică, sistemele naționale de securitate socială trebuie să fie coordonate, deoarece persoanele nu ar trebui să își piardă protecția atunci când se mută în interiorul UE. Normele care definesc această coordonare sunt adoptate și actualizate la nivelul UE. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Gabriela Badea)
Coordonarea securității sociale: Consiliul UE dă undă verde finală normelor actualizate

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Norvegia: Guvernul vrea creșterea bugetului serviciului de informații externe pentru a monitoriza Rusia
Guvernul norvegian a propus miercuri creșterea resurselor serviciului de informații externe al țării pentru a spori supravegherea Rusiei vecine, relatează AFP. în proiectul de lege privind bugetul pentru 2027, prezentat în aceeași zi, guvernul laburist a propus o creștere de aproximativ 400 de milioane
SUA, Uniunea Europeană și China abordează diferit reglementarea inteligenței artificiale (sinteză AFP)
SUA, Uniunea Europeană și China abordează diferit reglementarea inteligenței artificiale (AI), observă miercuri AFP; agenția prezintă succint modul în care se raportează la AI autoritățile de la Washington, Bruxelles și Beijing. Sub președinția lui Donald Trump, politica americană privind AI se bazează &icir
Rubio susține că Iranul a 'pierdut controlul integral' asupra Strâmtorii Ormuz
Secretarul de Stat american Marco Rubio a declarat miercuri, în timpul unei vizite oficiale la Atena, că 'Iranul a pierdut controlul integral' asupra Strâmtorii Ormuz, unde navele continuă să fie atacate în mod regulat, relatează AFP. Republica Islamică a revendicat controlul asupra acest
Majoritatea germanilor consideră că Friedrich Merz a eșuat în postul de cancelar
O majoritate a germanilor consideră că mandatul cancelarului Friedrich Merz a fost un eșec, relatează miercuri dpa. Un sondaj realizat de Institutul Ipsos pentru revista Spiegel a relevat miercuri că 48% dintre respondenți au fost pe deplin de acord cu afirmația potrivit căreia guvernul condus de Merz 'a eșuat
Azerbaidjanul neagă informațiile despre legături cu fostul șef al serviciilor secrete germane acuzat de spionaj
Azerbaidjanul a negat categoric miercuri informațiile apărute în mai multe media internaționale care au menționat legături între serviciile sale de informații și arestarea fostului șef al Serviciului Federal de Informații (BND) german, August Hanning, acuzat de spionaj pentru o agenție străină, informează EFE.
Ucraina: Cel puțin 11 morți în atacuri ale Rusiei care au vizat în special sistemul energetic ucrainean
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că numărul persoanelor care și-au pierdut viața în întreaga Ucraină în urma atacului Rusiei cu rachete și drone de miercuri dimineață a ajuns la 11, atac care, potrivit liderului de la Kiev, a fost îndreptat în special împotriva sistemului energetic a
Restricții de circulație pentru militarii americani din Okinawa după un omor comis de un infanterist marin
Militarii american staționați în insula japoneză Okinawa vor fi consemnați în unități între miezul nopții și ora 5 a.m., timp de o lună, și nu li se va permite să consume alcool în decursul unei perioade de instruire privind disciplina, după ce un infanterist marin a fost arestat sub acuzația că a ucis o localnică, transmite miercuri agenția R
Bulgaria încetează căutarea marinarilor dispăruți după un atac în Marea Neagră
Navele și echipajele bulgare de salvare au încetat marți seara târziu operațiunile de căutare a marinarilor dispăruți după ce un vas comercial a fost scufundat marți în Marea Neagră de un atac cu drone, a anunțat miercuri un oficial citat de AFP. 'Nu e nici urmă de marinari', a declarat presei Rumen Nikolov, șeful cen









