Președintele rus Vladimir Putin a inaugurat miercuri cea de-a noua legislatură a Dumei de Stat (Camera Deputaților) cu un apel la adresa deputaților de a face totul pentru victorie în războiul cu Ucraina, ceea ce ar include creșterea cheltuielilor pentru apărare în noul buget, potrivit presei, transmite EFE.
'Sunteți chemați să acordați o atenție specială problemelor de importanță statală, precum consolidarea apărării țării și să faceți totul pentru victoria noastră, sprijinindu-i pe apărătorii patriei și pe familiile lor', a spus președintele Putin de la tribună camerei inferioare a Parlamentului rus.
În special, el a îndemnat parlamentarii să aprobe pentru următorii trei ani un buget 'echilibrat' care să mențină stabilitatea macroeconomică în timp ce se respectă toate programele sociale.
Potrivit scurgerilor de informații din presa internațională, guvernul rus va majora din nou cheltuielile pentru apărare în următorii trei ani până la 50 de trilioane de ruble (aproape 600 de miliarde de dolari).
Dacă se va aproba în Dumă, așa cum este de așteptat, Rusia va cheltui anul viitor 17,1 trilioane de ruble (peste 200 de miliarde de dolari), cu 27% mai mult decât era prevăzut în buget, care se ridica la 13,5 trilioane de ruble (aproximativ 160 de miliarde de dolari).
În consecință, vor scădea și cheltuielile sociale, investițiile în sănătate și educație, dar și în construcția de drumuri și infrastructură, precum și subvențiile pentru sectorul agricol, semnalează mass-media.
Vladimir Putin a subliniat că partidul Kremlinului, Rusia Unită, deține o majoritate largă - 349 din 450 de locuri - și a făcut apel la unitate, adresându-se tuturor formațiunilor politice cu reprezentare parlamentară.
Președintele rus a subliniat că, în chestiunile vitale pentru țară, deciziile trebuie luate 'cu un sprijin solidar și consolidat din partea tuturor partidelor și deputaților', adică în unanimitate, deoarece, a susținut el, 'toți suntem coreligionari și susținători a ceea ce este important: aspirația spre succes, securitate și înflorire a patriei noastre'.
'Unitatea societății noastre este o garanție fidelă că împreună vom atinge toate obiectivele pe care ni le-am propus. Vom asigura securitatea și suveranitatea Rusiei pentru multe generații. Așa va fi, sunt complet sigur de aceasta', a proclamat șeful statului rus, moment în care deputații au izbucnit în aplauze.
La rândul său, liderul de la Kremlin a îndemnat să fie aplaudați deputații celor patru regiuni ucrainene anexate - și a amintit că exact în urmă cu patru ani Duma a aprobat ceea ce Moscova numește reunificare - aleși la scrutinul parlamentar care a avut loc între 18 și 20 septembrie.
Comuniștii au pus miercuri la îndoială majoritatea constituțională a Rusiei Unite, denunțând numeroase nereguli la votul electronic și la numărarea voturilor pe parcursul celor trei zile de votare.
Mai mulți activiști, inclusiv liberali și comuniști, au convocat proteste împotriva a ceea ce consideră a fi fraude electorale, dar autoritățile din mai multe orașe nu au acordat permisiunea pentru desfășurarea acestor acțiuni, apelând uneori la restricțiile în vigoare încă de pe timpul pandemiei. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Ada Vîlceanu)
Putin îi îndeamnă pe deputații aleși în Duma de Stat să 'facă totul pentru victorie' în Ucraina

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rubio susține că Iranul a 'pierdut controlul integral' asupra Strâmtorii Ormuz
Secretarul de Stat american Marco Rubio a declarat miercuri, în timpul unei vizite oficiale la Atena, că 'Iranul a pierdut controlul integral' asupra Strâmtorii Ormuz, unde navele continuă să fie atacate în mod regulat, relatează AFP. Republica Islamică a revendicat controlul asupra acestei căi navigabile strategice,
Majoritatea germanilor consideră că Friedrich Merz a eșuat în postul de cancelar
O majoritate a germanilor consideră că mandatul cancelarului Friedrich Merz a fost un eșec, relatează miercuri dpa. Un sondaj realizat de Institutul Ipsos pentru revista Spiegel a relevat miercuri că 48% dintre respondenți au fost pe deplin de acord cu afirmația potrivit căreia guvernul condus de Merz 'a eșuat', în timp ce alți 1
Rubio afirmă că SUA și Grecia vor combate împreună amenințările la adresa securității
Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a declarat miercuri că Grecia, un 'aliat NATO puternic și exemplar', și Statele Unite inițiază un nou mecanism de schimb de informații antiteroriste între agențiile lor de aplicare a legii, relatează Reuters. în timpul unei vizite oficiale în Grecia, Rubio a afirmat că această ț
Azerbaidjanul neagă informațiile despre legături cu fostul șef al serviciilor secrete germane acuzat de spionaj
Azerbaidjanul a negat categoric miercuri informațiile apărute în mai multe media internaționale care au menționat legături între serviciile sale de informații și arestarea fostului șef al Serviciului Federal de Informații (BND) german, August Hanning, acuzat de spionaj pentru o agenție străină, informează EFE. 'Difuzarea acestu
Ucraina: Cel puțin 11 morți în atacuri ale Rusiei care au vizat în special sistemul energetic ucrainean
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că numărul persoanelor care și-au pierdut viața în întreaga Ucraină în urma atacului Rusiei cu rachete și drone de miercuri dimineață a ajuns la 11, atac care, potrivit liderului de la Kiev, a fost îndreptat în special împotriva sistemului energetic al țării, informează EFE.
Restricții de circulație pentru militarii americani din Okinawa după un omor comis de un infanterist marin
Militarii american staționați în insula japoneză Okinawa vor fi consemnați în unități între miezul nopții și ora 5 a.m., timp de o lună, și nu li se va permite să consume alcool în decursul unei perioade de instruire privind disciplina, după ce un infanterist marin a fost arestat sub acuzația că a ucis o localnică, transmite miercuri agenția R
Bulgaria încetează căutarea marinarilor dispăruți după un atac în Marea Neagră
Navele și echipajele bulgare de salvare au încetat marți seara târziu operațiunile de căutare a marinarilor dispăruți după ce un vas comercial a fost scufundat marți în Marea Neagră de un atac cu drone, a anunțat miercuri un oficial citat de AFP. 'Nu e nici urmă de marinari', a declarat presei Rumen Nikolov, șeful cen
Franța/Protestele liceenilor: Avocați denunță cazuri de violență fizică și verbală și 'tentative de umilire' a adolescenților din partea polițiștilor
Mai mulți avocați care reprezintă adolescenți reținuți de poliție în timpul protestelor elevilor de liceu din Franța au semnalat cazuri de violență fizică, abuzuri verbale și 'tentative de umilire' din partea polițiștilor, acțiuni care i-au lăsat pe minori 'terorizați', notează miercuri AFP. Premierul francez Sebastien Lecornu urma să se exprime









