Ministrul de externe german Johann Wadephul a lansat vineri - după discuții la Vatican - un apel către țările lumii de a exercita mai multă presiune asupra Rusiei pentru ca aceasta să pună capăt blocadei exporturilor de cereale ucrainene prin Marea Neagră, relatează dpa.
''Trebuie să ne asigurăm, în primul rând, că Europa se exprimă mai ferm pe această problemă și, în al doilea rând, că țările din Sudul Global își exprimă și ele interesele mai clar'', a afirmat el.
''Cred că există o șansă reală de a se ajunge totuși la o soluție'', a adăugat ministrul german de externe.
Termenul ''Sudul Global'' se referă, de obicei, la țările din America Latină, Africa, Orientul Mijlociu și Asia.
''Timpul se scurge; din păcate, foametea bate la ușă'', a spus Wadephul, avertizând că grâul este în pericol să se strice, ceea ce - potrivit lui - ''ar fi încă un dezastru complet inutil''.
Ministrul german de externe a avertizat în mod repetat despre foametea iminentă în Africa sau în America Latină dacă blocada asupra cerealelor nu este ridicată.
Wadephul a făcut aceste declarații după ce a avut întâlniri separate cu cardinalul secretar de stat al Vaticanului, Pietro Parolin, al doilea în ierarhia oficială a Vaticanului, și cu arhiepiscopul Paul Richard Gallagher, secretarul Vaticanului pentru relațiile cu statele și, de fapt, ministrul său de externe.
El a spus că a discutat problema blocadei asupra cerealelor cu Parolin și Gallagher.
Gallagher l-a asigurat că susține inițiativa de a se pune capăt blocadei și că va continua să ridice problema în toate discuțiile, inclusiv în cele cu Rusia.
La sfârșitul lunii august, Gallagher l-a îndemnat pe ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, să înceapă ''negocieri autentice'', cu sprijin internațional, în cadrul unei întâlniri desfășurate la Moscova.
Wadephul a discutat, de asemenea, despre riscul foametei în timpul întâlnirii sale cu Lavrov, în marja Adunării Generale a Națiunilor Unite de la New York săptămâna trecută. Acea întâlnire nu a avut rezultate concrete.
Săptămâna aceasta, papa Leon al XIV-lea a pledat din nou pentru relansarea eforturilor internaționale pentru desfășurarea unor negocieri care să pună capăt războiului. Vaticanul a condamnat invazia Rusiei în Ucraina, în timp ce încearcă să mențină dialogul cu Moscova, notează dpa. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Gabriela Badea)
Wadephul îndeamnă la presiuni asupra Rusiei pentru a pune capăt blocadei exporturilor de cereale ucrainene

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rubio susține că Iranul a 'pierdut controlul integral' asupra Strâmtorii Ormuz
Secretarul de Stat american Marco Rubio a declarat miercuri, în timpul unei vizite oficiale la Atena, că 'Iranul a pierdut controlul integral' asupra Strâmtorii Ormuz, unde navele continuă să fie atacate în mod regulat, relatează AFP. Republica Islamică a revendicat controlul asupra acest
Majoritatea germanilor consideră că Friedrich Merz a eșuat în postul de cancelar
O majoritate a germanilor consideră că mandatul cancelarului Friedrich Merz a fost un eșec, relatează miercuri dpa. Un sondaj realizat de Institutul Ipsos pentru revista Spiegel a relevat miercuri că 48% dintre respondenți au fost pe deplin de acord cu afirmația potrivit căreia guvernul condus de Merz 'a eșuat
Rubio afirmă că SUA și Grecia vor combate împreună amenințările la adresa securității
Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a declarat miercuri că Grecia, un 'aliat NATO puternic și exemplar', și Statele Unite inițiază un nou mecanism de schimb de informații antiteroriste între agențiile lor de aplicare a legii, relatează Reuters. în timpul unei vizite oficiale în Grecia
Azerbaidjanul neagă informațiile despre legături cu fostul șef al serviciilor secrete germane acuzat de spionaj
Azerbaidjanul a negat categoric miercuri informațiile apărute în mai multe media internaționale care au menționat legături între serviciile sale de informații și arestarea fostului șef al Serviciului Federal de Informații (BND) german, August Hanning, acuzat de spionaj pentru o agenție străină, informează EFE.
Ucraina: Cel puțin 11 morți în atacuri ale Rusiei care au vizat în special sistemul energetic ucrainean
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că numărul persoanelor care și-au pierdut viața în întreaga Ucraină în urma atacului Rusiei cu rachete și drone de miercuri dimineață a ajuns la 11, atac care, potrivit liderului de la Kiev, a fost îndreptat în special împotriva sistemului energetic a
Restricții de circulație pentru militarii americani din Okinawa după un omor comis de un infanterist marin
Militarii american staționați în insula japoneză Okinawa vor fi consemnați în unități între miezul nopții și ora 5 a.m., timp de o lună, și nu li se va permite să consume alcool în decursul unei perioade de instruire privind disciplina, după ce un infanterist marin a fost arestat sub acuzația că a ucis o localnică, transmite miercuri agenția R
Bulgaria încetează căutarea marinarilor dispăruți după un atac în Marea Neagră
Navele și echipajele bulgare de salvare au încetat marți seara târziu operațiunile de căutare a marinarilor dispăruți după ce un vas comercial a fost scufundat marți în Marea Neagră de un atac cu drone, a anunțat miercuri un oficial citat de AFP. 'Nu e nici urmă de marinari', a declarat presei Rumen Nikolov, șeful cen
Franța/Protestele liceenilor: Avocați denunță cazuri de violență fizică și verbală și 'tentative de umilire' a adolescenților din partea polițiștilor
Mai mulți avocați care reprezintă adolescenți reținuți de poliție în timpul protestelor elevilor de liceu din Franța au semnalat cazuri de violență fizică, abuzuri verbale și 'tentative de umilire' din partea polițiștilor, acțiuni care i-au lăsat pe minori 'terorizați', notează miercuri AFP. Premierul francez Sebastien Lecornu urma să se exprime









