Cel puțin 12 persoane au fost ucise și peste 309 rănite sâmbătă într-un atac al rebelilor pro-iranieni Houthi din Yemen asupra aeroportului capitalei saudite Riad, relatează AFP.
Printre persoanele ucise sunt patru saudiți și opt străini, inclusiv un american, a transmis autoritatea aviației civile din Arabia Saudită. De asemenea, dintre cele cel puțin 309 persoane rănite unele în stare gravă.
'Ceea ce s-a întâmplat în Arabia Saudită este inacceptabil', a reacționat președintele american Donald Trump, adăugând că va avea o discuție cu prințul moștenitor Mohammad bin Salman, conducătorul de facto al Arabiei Saudite.
Coaliția militară condusă de Arabia Saudită, care susține militar direct guvernul Yemenului recunoscut internațional, i-a acuzat pe combatanții pro-iranieni Houthi că au comis prin acest atac 'o crimă de război', la care a promis că va răspunde 'ferm'.
Operațiunile au fost suspendate pe aeroport, iar școlile capitalei saudite au trecut la cursuri online pentru o săptămână.
Combatanții pro-iranieni din Yemen revendicaseră deja responsabilitatea pentru alte atacuri cu drone și rachete asupra aceluiași aeroport care au avut loc miercuri și joi, soldate cu șase morți, dintre care trei cetățeni străini.
Rebelii Houthi au descris aceste atacuri drept un răspuns față de operațiunile militare saudite desfășurate împotriva lor în Yemen, unde acești combatanți au reușit luna trecută să ocupe într-o ofensivă fulgerătoare partea de vest a țării de-a lungul Mării Roșii, ajungând până la strâmtoarea Bab el-Mandeb, situată pe o rută maritimă esențială pentru comerțul internațional ce leagă Asia de Europa prin Canalul Suez.
Trupele guvernamentale yemenite încearcă acum printr-o contraofensivă, cu sprijin aerian saudit, să îndepărteze rebelii Houthi de această strâmtoare. Surse militare din tabăra guvernamentală yemenită au declarat sâmbătă pentru AFP că forțele acesteia au făcut progrese împotriva combatanților Houthi în zona strâmtorii Bab el-Mandeb, dar încă nu au reușit să o preia sub control. Conform acestor surse și unui reprezentant al rebelilor, aceștia din urmă dețin în continuare insula Mayyun, cunoscută și sub numele de Perim și situată în partea cea mai îngustă a strâmtorii.
Potrivit presei americane, Arabia Saudită a cerut în mod repetat ajutorul Statelor Unite împotriva rebelilor Houthi, dar Washingtonul a refuzat o implicare militară directă, situație care s-ar putea schimba după acest ultim atac, așa cu a dat de înțeles președintele Trump când a fost întrebat sâmbătă de reporterii de la Casa Albă. 'Este posibil. Vom analiza situația. Tocmai am aflat despre acest atac recent, așadar vom lua o decizie. Acționăm foarte rapid', a indicat Trump. AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)
Cel puțin 12 de morți și sute de răniți într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Papa Leon va fi operat pentru extirparea unui nodul la plămâni
Papa Leon al XIV-lea a anunțat duminică, după rugăciunea Angelus, că va fi supus unei intervenții chirurgicale 'în zilele următoare' pentru extirparea unui nodul descoperit la un plămân, care a fost detectat într-un stadiu 'foarte incipient și bine localizat', relatează agenția EFE. 'Recent, în timpul unor controale,
Zelenski cere un armistițiu energetic cu Rusia, după criticile lui Trump
Ucraina ar fi pregătită să înceteze atacurile asupra rafinăriilor rusești dacă Moscova la rândul ei oprește atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene, a afirmat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, după ce omologul său american Donald Trump i-a reproșat refuzul de a opri aceste atacuri și a îndemnat ucrainenii să-l &i
Germania: Apeluri la excluderea fostului cancelar Schroder din partidul SPD, după întâlnirea acestuia cu Putin
Mai mulți politicieni din Partidul Social-Democrat (SPD) german au cerut inițierea procedurii de excludere din partid a fostului cancelar Gerhard Schroder, după ce acesta a sărbătorit săptămâna trecută la Kremlin împreună cu președintele rus Vladimir Putin ziua de naștere a acestuia din urmă, relatează duminică agențiile EFE și dpa.
#Ucraina a atacat un al treilea centru de date companiei informatice ruse Yandex
Ucraina a atacat în noaptea de sâmbătă spre duminică un al treilea centru de date al companiei informatice ruse Yandex, a informat chiar această companie, în timp ce serviciile rusești de monitorizare a traficului pe internet au semnalat întreruperi de conectivitate atât în mai multe regiuni ale Rusiei, cât și în state
Statele contributoare nete consideră insuficientă ultima propunere de reducere a bugetului multianual al UE
Președinția irlandeză a Consiliului UE a propus sâmbătă reducerea bugetului multianual al Uniunii Europene aferent perioadei 2028-2034 cu aproximativ 140 de miliarde de euro (circa 8%) față de propunerea inițială a unui buget total de circa 2.000 de miliarde de euro avansată de Comisia Europeană, dar inițiativa Irlandei nemulțumește Germania și aliații acesteia
Zelenski 'are sprijinul poporului ucrainean', îi răspunde lui Trump ministrul ucrainean de externe
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski are sprijinul propriului său popor, care numai acesta poate decide de cine să fie condus, a reacționat ministrul de externe ucrainean Andrii Sîbiga, după ce președintele american Donald Trump le-a sugerat sâmbătă ucrainenilor să-și găsească un alt lider și i-a reproșat lui Zelenski lipsa voinței de a încheia
VIDEO UPDATE Președintele american Donald Trump afirmă că este timpul ca #Ucraina să aibă un nou lider
Președintele american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că este timpul ca Ucraina ''să aibă un nou lider'', el criticându-l pe omologul său Volodimir Zelenski și condamnând loviturile ucrainene asupra infrastructurii de petrol și gaz ruse, transmit Reuters, AFP și dpa. ''Zelenski ar fi putut rezolva ace
#Ucraina: Cel puțin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Cel puțin 20 de oameni au fost uciși într-o nouă serie de atacuri aeriene ruse asupra sud-estului Ucrainei, multiple lovituri vizând orașul Zaporojie, au anunțat oficialitățile locale, citate sâmbătă de AFP, Reuters și dpa. Printre victime se află trei copii. Alte 18 persoane au fost rănite, potrivit guvernatorului militar al









