Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că și-ar dori ca marți, în ședința coaliției de guvernare, să se deblocheze subiectul legat de pensiile magistraților.

Grindeanu a fost întrebat de presă, la Palatul Parlamentului, dacă marți, în coaliție, va exista o decizie finală în legătură cu pensiile magistraților.

'Eu mi-aș dori, fiindcă eu cred că mâine, dacă nu chiar azi, se împlinesc două săptămâni de la decizia CCR de respingere a acelei legi și de două săptămâni batem pasul pe loc. În schimb, termenul de 28 noiembrie rămâne', a afirmat el.

Întrebat cum comentează faptul că premierul nu-și dorește să negocieze cuantumul pensiilor, dar ar putea negocia perioada de tranziție, Grindeanu a răspuns: 'Nu mai mergem pe faptul că trebuie să nu negociem, că noi nu negociem pensii, că nu sunt alte categorii? Nu mai mergem pe ideea asta? Nu mai e valabilă? (...) Eu sunt cel puțin contrariat în acest moment, fiindcă în urmă cu vreo 10 zile, când eu am avut o întâlnire fără să discut niciun fel de amănunte legate de perioade de tranziție, de cuantum și de toate celelalte, am fost atacat, toporizat, dacă vreți, în toate felurile, că negociez cu Justiția și fac fel și fel, nefăcând lucrul ăsta. Eu am făcut acea întâlnire doar să-i întreb dacă sunt dispuși să vină la un grup de lucru. Am avut o coaliție săptămâna trecută unde premierul a fost și a păstrat linia, spunând că nu negociem nimic, nu schimbăm nimic, nu facem nimic'.

Președintele interimar al PSD a menționat că în ședința de coaliție va propune din nou să se înființeze un grup de lucru care, în termen de câteva zile, să vină cu o lege pe care coaliția poate să o accepte sau nu, 'fiindcă e o decizie politică'. AGERPRES/(A - redactor: Dana Piciu, editor: Antonia Niță, editor online: Ady Ivaşcu)