Deputatul PSD Bogdan Ivan le-a solicitat, miercuri, premierului Ilie Bolojan și ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, să ceară activarea mecanismului de securitate energetică europeană prin care România poate să beneficieze de anumite cantități de energie.
'Dată fiind situația de criză, e obligatoriu ca cei din Guvernul României să solicite către Comisia Europeană, și le cer public premierului interimar Ilie Bolojan și ministrului interimar al Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, să pornească acest demers față de Comisia Europeană, care până acum nu a primit formal nicio solicitare din partea României, care arată cât de important este să păstreze în continuare cel puțin încă un grup la Complexul Energetic Oltenia în rezervă tehnică, să reactiveze un alt grup, care e păstrat într-o formă de rezervă, să poată să injecteze energie în această perioadă de timp, până când va trece această criză, pentru ca România să nu fie pusă în fața unui risc și mai mare din punctul de vedere al aprovizionării cu energie electrică în această perioadă de vârf, mai ales în contextul în care de mâine, de la ora 07:00, va fi închis și reactorul 2 de la Cernavodă', a declarat Bogdan Ivan, la Parlament.
El a amintit că încă de acum o săptămână a venit cu o propunere pentru actualul executiv, și anume să activeze mecanismul de securitate energetică europeană prin care România poate să beneficieze de anumite cantități de energie care să ajungă în țara noastră, raportate inclusiv la companiile care vor fi despăgubite ca urmare a modului în care a fost schimbată funcționarea acestora pentru a păstra energie în perioada de vârf.
'E o discuție care trebuie ridicată de la nivel tehnic la nivel politic la cel mai înalt nivel și are o componentă extrem de importantă, odată activarea sa la nivel regional, în care și România, și Ungaria și statele vecine să arate că au o problemă reală. Ceea ce am văzut, declarația acelui purtător de cuvânt al Comisiei Europene care a spus că din partea României nu a primit până acum un studiu care să arate efectiv că România are o problemă, reprezintă o gravitate extraordinară din punctul meu de vedere, deoarece înseamnă că România nu și-a făcut treaba, iar în momentul de față, avem nevoie ca Guvernul interimar, ministrul Energiei, care e aceeași persoană cu premierul demis, să activeze de urgență, formal, la nivelul Comisiei Europene, acest mecanism de solidaritate europeană', a afirmat Ivan.
Potrivit acestuia, România trebuie să arate tehnic care este riscul de a rămâne fără grupurile de la CEO Oltenia, în condiții de criză energetică, cum este și cea actuală.
'Noi vom fi ținta unor importuri la prețuri extraordinar de mari în următoarele două săptămâni. Companiile din țara noastră au deja oferte de la furnizorii de electricitate, care au crescut tarifele și cu 25, cu 30% față de contractul semnat anterior, sub rezerva că nu vor mai avea energie să le furnizeze la acel preț', a spus Ivan. AGERPRES/(A,AS - redactor: Daniel Alexandru Florea, editor: Antonia Niță, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Bogdan Ivan (PSD): Cer public premierului interimar să solicite activarea mecanismului de securitate energetică europeană

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Motreanu (PNL): Deschiderea spre dialog și parteneriat afișată de PSD nu este decât un joc duplicitar
Europarlamentarul liberal Dan Motreanu, membru al Biroului Politic Național al PNL, a declarat, sâmbătă, că 'deschiderea spre dialog și parteneriat afișată de PSD nu este decât un joc duplicitar, menit să justifice negocierile subterane cu diverse grupuri parlamentare și încercările de a atrage individual parlamentari din alte partide', subl
Ziua mondială a sănătății mintale/ Palatul Victoria - iluminat în verde
Palatul Victoria va fi iluminat, sâmbătă seara, de Ziua mondială a sănătății mintale, în culoarea verde, 'simbol al solidarității cu persoanele care se confruntă cu probleme de sănătate mintală', a anunțat Guvernul. 'Guvernul sprijină demersurile de conștientizare a importanței sănătății mintale și de sensibilizare a co
Siegfried Mureșan, negociator-șef al PE privind bugetul multianual: Respingem tăierile propuse de Președinția irlandeză a UE
Parlamentul European respinge ferm tăierile propuse de Președinția irlandeză a Consiliului UE la viitorul buget multianual al Uniunii Europene, a precizat, sâmbătă, europarlamentarul Siegfried Mureșan, negociator-șef al PE privind bugetul. 'Parlamentul European respinge ferm tăierile propuse de Președinția irlandeză a Consiliului UE
Oleksandr Mischenko: Facem tot ce ține de noi ca drepturile românilor din Ucraina să fie respectate
Prim-adjunctul ministrului Afacerilor Externe al Ucrainei, Oleksandr Mischenko, a declarat, sâmbătă, că autoritățile de la Kiev vor face tot ce ține de ele pentru ca toate drepturile românilor din Ucraina să fie respectate. 'Avem foarte multe lucruri în comun, bunăoară, nu numai comunitățile din România și Ucraina,
VIDEO Nicușor Dan, la Centenarul PNȚ: Democrația e azi pusă în discuție; vedem valurile de ură ce străbat societatea
Președintele Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, că democrația este azi 'pusă în discuție' și a atras atenția asupra faptului că 'valuri de ură' străbat societatea 'cu orice prilej', înregistrându-se, din păcate, o creștere a populismului în România.
Cluj: Primul Consulat onorific al Ucrainei în România a fost deschis la Apahida
Ucraina a deschis, sâmbătă, primul său Consulat onorific în România, la Apahida, în imediata apropiere a municipiului Cluj-Napoca. Consulul onorific al Ucrainei în România, Vasile Serioja Ruscovan, a declarat, pentru AGERPRES, că în zona de nord-vest a României trăiesc aproximativ 50.000 de ucrai
Grindeanu: Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România
Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România, a afirmat, sâmbătă, președintele social-democraților Sorin Grindeanu. 'Domnule Bolojan, blocajul din economie și lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie. Nemulțumirea oamenilor fa
Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata; mai este un mic detaliu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, negociator pentru aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a declarat, vineri, că România este 'foarte aproape' de intrarea în această organizație, menționând că mai este un 'mic detaliu' care trebuie rezolvat de un Guvern cu puteri depline.









