Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC) introduce măsuri concrete pentru îmbunătățirea calității aerului, creșterea rezilienței climatice și reducerea efectului de insulă de căldură, a anunțat luni ministrul interimar al Dezvoltării, Cseke Attila.
Codul Urbanismului a fost elaborat de Ministerul Dezvoltării și adoptat în Parlament, la propunerea Guvernului, iar prevederile acestuia intră în vigoare săptămâna aceasta.
Potrivit unui comunicat al MDLPA transmis AGERPRES, autoritățile locale vor delimita, în termen de 12 luni, zonele cu emisii zero sau scăzute, până la actualizarea documentațiilor de urbanism.
Începând cu 1 ianuarie 2027, pentru clădirile de birouri, spațiile comerciale, industriale, de depozitare și parcajele acoperite cu suprafețe de peste 1.000 mp, autorizarea va presupune realizarea unor acoperișuri verzi pe minimum 50% din suprafață, în condițiile prevăzute de lege.
Totodată, parcările exterioare de peste 500 mp vor trebui să asigure permeabilitatea și drenajul sustenabil al apelor pluviale, precum și arbori sau sisteme de umbrire, inclusiv soluții pentru producerea energiei regenerabile, pe cel puțin 30% din suprafață.
''Introducem, astfel, măsuri clare de adaptare climatică. Noile dezvoltări trebuie să reducă suprafețele care supraîncălzesc orașele, să gestioneze mai bine apa pluvială și să contribuie la producerea de energie curată'', a spus ministrul.
Codul prevede și excepții pentru situațiile în care aplicarea acestor măsuri ar afecta patrimoniul construit sau nu este posibilă din punct de vedere tehnic și economic. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Prevederi în Codul Urbanismului - acoperișuri verzi și parcări ecologice; Cseke Attila: Introducem măsuri de adaptare climatică

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Motreanu (PNL): Deschiderea spre dialog și parteneriat afișată de PSD nu este decât un joc duplicitar
Europarlamentarul liberal Dan Motreanu, membru al Biroului Politic Național al PNL, a declarat, sâmbătă, că 'deschiderea spre dialog și parteneriat afișată de PSD nu este decât un joc duplicitar, menit să justifice negocierile subterane cu diverse grupuri parlamentare și încercările de a atrage individual parlamentari din alte partide', subl
Ziua mondială a sănătății mintale/ Palatul Victoria - iluminat în verde
Palatul Victoria va fi iluminat, sâmbătă seara, de Ziua mondială a sănătății mintale, în culoarea verde, 'simbol al solidarității cu persoanele care se confruntă cu probleme de sănătate mintală', a anunțat Guvernul. 'Guvernul sprijină demersurile de conștientizare a importanței sănătății mintale și de sensibilizare a co
Siegfried Mureșan, negociator-șef al PE privind bugetul multianual: Respingem tăierile propuse de Președinția irlandeză a UE
Siegfried Mureșan, negociator-șef al PE privind bugetul multianual: Respingem tăierile propuse de Președinția irlandeză a UE
Oleksandr Mischenko: Facem tot ce ține de noi ca drepturile românilor din Ucraina să fie respectate
Prim-adjunctul ministrului Afacerilor Externe al Ucrainei, Oleksandr Mischenko, a declarat, sâmbătă, că autoritățile de la Kiev vor face tot ce ține de ele pentru ca toate drepturile românilor din Ucraina să fie respectate. 'Avem foarte multe lucruri în comun, bunăoară, nu numai comunitățile din România și Ucraina,
VIDEO Nicușor Dan, la Centenarul PNȚ: Democrația e azi pusă în discuție; vedem valurile de ură ce străbat societatea
Președintele Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, că democrația este azi 'pusă în discuție' și a atras atenția asupra faptului că 'valuri de ură' străbat societatea 'cu orice prilej', înregistrându-se, din păcate, o creștere a populismului în România.
Cluj: Primul Consulat onorific al Ucrainei în România a fost deschis la Apahida
Ucraina a deschis, sâmbătă, primul său Consulat onorific în România, la Apahida, în imediata apropiere a municipiului Cluj-Napoca. Consulul onorific al Ucrainei în România, Vasile Serioja Ruscovan, a declarat, pentru AGERPRES, că în zona de nord-vest a României trăiesc aproximativ 50.000 de ucrai
Grindeanu: Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România
Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România, a afirmat, sâmbătă, președintele social-democraților Sorin Grindeanu. 'Domnule Bolojan, blocajul din economie și lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie. Nemulțumirea oamenilor fa
Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata; mai este un mic detaliu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, negociator pentru aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a declarat, vineri, că România este 'foarte aproape' de intrarea în această organizație, menționând că mai este un 'mic detaliu' care trebuie rezolvat de un Guvern cu puteri depline.









