Premierul interimar Ilie Bolojan, președintele liberalilor, susține că votul dat în Senat pe legea integrității 'a fost unul greu pentru PNL, pentru că o prevedere ce schimbă regulile în timpul jocului este profund imorală și incorectă', dar anunță că Partidul Național Liberal 'va susține, prin toate acțiunile necesare, corectarea' actului normativ.
'Votul în privința legii ANI a fost unul greu pentru PNL, pentru că o prevedere care schimbă regulile în timpul jocului este profund imorală și incorectă, indiferent prin ce artificii juridice ar fi explicată. Dar, pentru premierul României și pentru PNL, partidul cu o răspundere majoră în guvernare, miza unei decizii se raportează în primul rând la România, iar principiul suprem este apărarea interesului țării. Iar în acest moment interesul țării de a îndeplini jaloanele până la sfârșitul acestei luni, inclusiv legea ANI și cea a salarizării, este superior oricărei alte discuții. Pe de o parte, vorbim despre fondurile europene pe care România nu trebuie să le piardă, iar, pe de altă parte, vorbim despre credibilitatea României că își respectă angajamentele asumate. Lipsa acestor fonduri europene ar avea implicații asupra bugetului țării, investițiile fiind finanțate într-o proporție importantă din acești bani. În plus, ar crește major riscul ca România să fie depunctată sever la capitolul rating de țară, cu consecințe grave asupra nivelului de trai al tuturor românilor', a scris Ilie Bolojan, miercuri, pe pagina sa de Facebook.
El subliniază însă că 'această lege nu poate rămâne așa'.
'PNL va susține, prin toate acțiunile necesare, corectarea ei. Vom fi alături de USR în acest demers moral, nu pentru un om, ci pentru a reinstaura reguli corecte. Pentru a completa jaloanele PNRR, mai trebuie adoptată legea salarizării, cu o miză la fel de mare', a transmis liderul liberalilor.
Miercuri, plenul Senatului a reexaminat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității (PLx 464/2026), ca urmare a deciziei Curții Constituționale din 17 august și au votat pentru aprobarea raportului de admitere a legii în forma adoptată după reexaminare de Camera Deputaților. AGERPRES/(AS - redactor: Andreea Rotaru, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Bolojan: PNL va susține, prin toate acțiunile necesare, corectarea legii ANI

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Motreanu (PNL): Deschiderea spre dialog și parteneriat afișată de PSD nu este decât un joc duplicitar
Europarlamentarul liberal Dan Motreanu, membru al Biroului Politic Național al PNL, a declarat, sâmbătă, că 'deschiderea spre dialog și parteneriat afișată de PSD nu este decât un joc duplicitar, menit să justifice negocierile subterane cu diverse grupuri parlamentare și încercările de a atrage individual parlamentari din alte partide', subl
Ziua mondială a sănătății mintale/ Palatul Victoria - iluminat în verde
Palatul Victoria va fi iluminat, sâmbătă seara, de Ziua mondială a sănătății mintale, în culoarea verde, 'simbol al solidarității cu persoanele care se confruntă cu probleme de sănătate mintală', a anunțat Guvernul. 'Guvernul sprijină demersurile de conștientizare a importanței sănătății mintale și de sensibilizare a co
Siegfried Mureșan, negociator-șef al PE privind bugetul multianual: Respingem tăierile propuse de Președinția irlandeză a UE
Siegfried Mureșan, negociator-șef al PE privind bugetul multianual: Respingem tăierile propuse de Președinția irlandeză a UE
Oleksandr Mischenko: Facem tot ce ține de noi ca drepturile românilor din Ucraina să fie respectate
Prim-adjunctul ministrului Afacerilor Externe al Ucrainei, Oleksandr Mischenko, a declarat, sâmbătă, că autoritățile de la Kiev vor face tot ce ține de ele pentru ca toate drepturile românilor din Ucraina să fie respectate. 'Avem foarte multe lucruri în comun, bunăoară, nu numai comunitățile din România și Ucraina,
VIDEO Nicușor Dan, la Centenarul PNȚ: Democrația e azi pusă în discuție; vedem valurile de ură ce străbat societatea
Președintele Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, că democrația este azi 'pusă în discuție' și a atras atenția asupra faptului că 'valuri de ură' străbat societatea 'cu orice prilej', înregistrându-se, din păcate, o creștere a populismului în România.
Cluj: Primul Consulat onorific al Ucrainei în România a fost deschis la Apahida
Ucraina a deschis, sâmbătă, primul său Consulat onorific în România, la Apahida, în imediata apropiere a municipiului Cluj-Napoca. Consulul onorific al Ucrainei în România, Vasile Serioja Ruscovan, a declarat, pentru AGERPRES, că în zona de nord-vest a României trăiesc aproximativ 50.000 de ucrai
Grindeanu: Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România
Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România, a afirmat, sâmbătă, președintele social-democraților Sorin Grindeanu. 'Domnule Bolojan, blocajul din economie și lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie. Nemulțumirea oamenilor fa
Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata; mai este un mic detaliu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, negociator pentru aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a declarat, vineri, că România este 'foarte aproape' de intrarea în această organizație, menționând că mai este un 'mic detaliu' care trebuie rezolvat de un Guvern cu puteri depline.









