Președintele Nicușor Dan participă, marți, la Catedrala Națională, la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși, informează Administrația Prezidențială.
Potrivit sursei citate, șeful statului va susține o alocuțiune.
Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO), cel mai amplu eveniment dedicat tinerilor organizat de Biserica Ortodoxă Română, va avea loc la București, de luni până joi, sub tema 'Tinerii, Familia și Viața în Hristos'.
Aproximativ 2.400 de tineri cu vârste între 16 și 35 de ani sunt așteptați la ediția din acest an. Dintre aceștia, 1.900 sunt participanți din eparhiile Patriarhiei Române, din diaspora și din Bisericile Ortodoxe Autocefale, iar 500 sunt voluntari ai Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Ediția din 2026 se desfășoară în contextul Anului omagial al pastorației familiei creștine și al Anului comemorativ al Sfintelor Femei din calendar - mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame. Evenimentul propune tinerilor teme de reflecție și dialog despre familie, vocație și identitatea creștină într-o societate aflată în continuă transformare.
Programul include conferințe tematice, ateliere, momente de rugăciune, activități culturale, un concert, Procesiunea luminilor și Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Națională.
'Ne dorim că acest eveniment să reprezinte un prilej de dialog, de rugăciune, de comuniune, de sesizare a importanței pe care tinerii o au pentru Biserică și pentru societate în general', a spus părintele Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, în cadrul unei conferințe de presă dedicată evenimentului.
Acesta a precizat că dorește să le ofere tinerilor 'cadrul necesar de manifestare liturgică și comunională într-o lume care are nevoie mai mult ca oricând să-i formeze către viața în Hristos'.
'La procesiune sunt invitați să participe nu doar tinerii care vor alcătui această întâlnire internațională, ci și toți tinerii din Capitală și din împrejurimi', a mai spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Evenimentul începe luni, de la ora 19:45, cu un concert de muzică organizat la Arenele Romane.
Marți, programul începe la ora 10:00 cu slujba de Te Deum pentru începutul Anului Bisericesc, care va fi oficiată în Catedrala Națională. Deschiderea oficială a întâlnirii este programată pentru ora 10:30, tot la Catedrala Națională.
De la ora 18:30, Andreea Ogăraru și doctor Radu Țincu vor susține conferința tematică 'Tinerii și Familia în societatea de astăzi' în interiorul Catedralei Naționale.
Conferința duhovnicească 'Tinerii și Biserica în diaspora ortodoxă. Experiență pastorală în Europa de Nord' va fi susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, marți, de la ora 18:00, în interiorul Catedralei Naționale, urmată, de la ora 19:30, de prezentarea Proiectului Centrului de activități cu tineretul Sfântul Ilie Tesviteanul.
De la ora 20:30, va avea loc Pelerinajul (Procesiunea luminilor) care va începe de la Catedrala Națională și se va încheia la Catedrala Patriarhală istorică, urmând traseul Strada Izvor - Calea 13 Septembrie - Bulevardul Libertății - Piața Constituției - Bulevardul Unirii - Piața Unirii (latura de vest) - Crucea Brâncovenească - Colina Bucuriei - Catedrala Patriarhală.
Ultima zi va debuta, de la ora 9:00, cu Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi în interiorul Catedralei Naționale, iar închiderea Întâlnirii Internațională a Tinerilor Ortodocși va avea loc de la ora 12:00.
Pe parcursul desfășurării slujbelor și evenimentelor de la Catedrala Națională dedicate Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși, accesul credincioșilor va fi permis exclusiv în spațiul esplanadei (piațetei) acesteia, aici urmând să fie amplasate ecrane pe care vor putea urmări slujbele și conferințele. Numai la Sfânta Liturghie, care va avea loc pe 3 septembrie, accesul în interiorul Catedralei Naționale va fi permis și credincioșilor, în limita locurilor disponibile, transmite Biroul de presă al Patriarhiei Române.
Lansată în anul 2014, Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși a devenit unul dintre cele mai importante repere ale pastorației tinerilor din Patriarhia Română, fiind găzduită, de-a lungul timpului, de centre eparhiale și universitare precum Baia Mare (2014), Cluj-Napoca (2015), București (2016), Iași (2017), Sibiu (2018), Craiova (2019) și Timișoara (2023). AGERPRES/(AS - redactor: Oana Ghiță, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
Președintele Nicușor Dan participă, marți, la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Grindeanu: Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România
Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România, a afirmat, sâmbătă, președintele social-democraților Sorin Grindeanu. 'Domnule Bolojan, blocajul din economie și lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie. Nemulțumirea oamenilor fa
Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata; mai este un mic detaliu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, negociator pentru aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a declarat, vineri, că România este 'foarte aproape' de intrarea în această organizație, menționând că mai este un 'mic detaliu' care trebuie rezolvat de un Guvern cu puteri depline.
Niculescu: Nu mă gândesc acum la alt plan în afară de cel de a continua discuțiile pentru formarea guvernului
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că în acest moment nu se gândește la alt plan în afară de cel de a continua discuțiile pentru formarea guvernului, întrebat dacă ia în calcul și varianta de a-și depune mandatul în cazul în care ar constata că nu are susținerea necesară pentru validarea în Parlament a cabinet
Luca Niculescu: Lucrăm la programul de guvernare, vor fi măsuri de relansare economică; digitalizarea rămâne o prioritate
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că programul de guvernare pe care îl pregătește în vederea depunerii în Parlament va conține și măsuri de relansare economică, menționând, totodată, ca priorități reluarea discuțiilor pe Legea salarizării, continuarea reformei în administrație și a procesului de digitalizare.
Luca Niculescu: Am totală libertate în acest mandat și cred că o voi păstra până la final
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, vineri, că, în prezent, are 'totală libertate' în acest mandat acordat de președintele Nicușor Dan și crede că o va păstra până la final, menționând că 'zilele vor arăta dacă mai este nevoie și de intervenția șefului statului'. 'Domnul președinte este cel
Luca Niculescu: Programul de guvernare pe care îl pregătesc este pentru până la următoarele alegeri
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, vineri, că nu își propune un guvern cu o speranță de viață scurtă, menționând că negocierile le duce cu liderii de partide și nu exclude ca din Guvern să facă parte și oameni politici. 'Sunt oameni la care m-am gândit, evident că nu pot să vi le spun, dar asta va depinde și de configurația cab
MAE: Consultări politice cu oficiali ucraineni; educația în limba română în Ucraina - pe agendă
Secretarul de stat pentru afaceri strategice și globale, Ana Tinca, a subliniat, în cadrul consultărilor politice cu Oleksandr Mișcenko, adjunct al ministrului Afacerilor Externe al Ucrainei, necesitatea asigurării continuității, sustenabilității și accesului adecvat la educația în limba română la toate nivelurile, ea evidențiind că aceasta include păstrare
Luca Niculescu: Joi intenționez să depun programul și lista de miniștri; toate opțiunile sunt pe masă
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că intenționează să depună joi la Parlament programul de guvernare și lista cu cabinetul de miniștri, menționând că, în acest moment, toate opțiunile sunt pe masă: Guvern tehnocrat, hibrid sau politic și că își dorește susținerea unei majorități cât mai solide. 'Suntem în program. (









