Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, joi, că, potrivit previziunilor, Centrala de la Cernavodă va putea fi repornită doar spre sfârșitul lunii septembrie, menționând că repornirea acesteia, împreună cu intrarea în sistem a centralelor mari Iernut și Mintia, ar trebui să determine o scădere a prețului la energie începând de anul viitor.

'În ceea ce privește ce s-a întâmplat în această perioadă, gândiți-vă că ne-am confruntat cu situația de secetă și scăderea debitului pe Dunăre ne-a pus în situația să nu mai putem asigura funcționarea centralei de la Cernavodă. Spre deosebire de centralele de la Paks și Kozlodui care sunt pe Dunărea principală, centrala noastră este pe o ramificație secundară, care nu permite o intervenție să crești nivelul apei în zona centralei și, cel puțin la cum arată debitele în momentul de față și previziunile, doar spre sfârșitul lunii septembrie ne putem gândi la modul serios să repornim centrala', a declarat Bolojan, la B1 TV, întrebat în legătură cu scumpirea facturilor la energie electrică.