Aparatul de Rezonanță Magnetică (RMN) din cadrul Spitalului Județean de Urgență 'Sfântul Pantelimon' Focșani va putea fi din nou folosit din 1 august, după finalizarea lucrărilor de reparație, care s-au ridicat la valoarea de aproximativ 100.000 de euro.
Potrivit unui comunicat al unității medicale, după o perioadă îndelungată în care această investigație imagistică nu a putut fi realizată în cadrul spitalului, pacienții vor avea din nou acces la examinări RMN în unitatea medicală, fără a mai fi nevoiți să se deplaseze către alte centre medicale.
Aparatul RMN s-a defectat la sfârșitul anului trecut, în urma unor avarii majore la componente esențiale - sursa de gradient, portul de antenă și sistemul de răcire. Remedierea acestor defecțiuni a presupus o intervenție tehnică complexă, precum și înlocuirea unor componente cu costuri ridicate, valoarea totală a reparațiilor ajungând la aproximativ 100.000 de euro, informează sursa citată.
''În ciuda efortului financiar considerabil, au fost întreprinse toate demersurile necesare pentru identificarea și asigurarea fondurilor necesare, având în vedere importanța funcționării unui aparat RMN într-un spital județean de urgență și rolul acestuia în asigurarea unui act medical de calitate'', arată reprezentanții Spitalului Județean. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)
Vrancea: RMN-ul Spitalului Județean din Focșani - repus în funcțiune de la 1 august; valoarea reparațiilor - 100.000 de euro

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Arad: Jumătate dintre paturile pentru copii de la SCJU, ocupate la debutul sezonului de infecții respiratorii
Jumătate dintre paturile pentru copii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad au fost ocupate pe fondul infecțiilor respiratorii înregistrate în prima săptămână din octombrie, considerată de autorități perioada de debut a sezonului de viroze, iar la nivel de județ, numărul îmbolnăvirilor este peste m
SJU Piatra-Neamț va comunica informațiile oficiale cu ajutorul unui avatar
SJU Piatra-Neamț va comunica informațiile oficiale cu ajutorul unui avatar
Hunedoara: Spitalul Municipal Brad va realiza un parc fotovoltaic pentru acoperirea costurilor cu energia electrică
Hunedoara: Spitalul Municipal Brad va realiza un parc fotovoltaic pentru acoperirea costurilor cu energia electrică
Botoșani: Spitalul Județean 'Mavromati' a scos la concurs 157 de posturi, după deblocarea prin hotărâre de guvern
Botoșani: Spitalul Județean 'Mavromati' a scos la concurs 157 de posturi, după deblocarea prin hotărâre de guvern
Peste 3.900 de candidați s-au înscris la examenul pentru obținerea titlului de specialist
Peste 3.900 de candidați s-au înscris la examenul pentru obținerea titlului de specialist, care începe miercuri, a anunțat Ministerul Sănătății. în perioada 7 octombrie - 3 noiembrie 2026 se desfășoară sesiunea de examen pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist.
Galați: Unitate nouă de igienizare la Spitalul TBC; investiția are o valoare de 5,2 milioane de lei
Lucrările la noua unitate de igienizare a Spitalului de Pneumoftiziologie (TBC) Galați, investiție a Consiliului Județean Galați în valoare de 5,2 milioane de lei, sunt în plină desfășurare, a anunțat, marți, președintele CJ Galați, Costel Fotea. Potrivit acestuia, o mare pate dintre compartimentările
Bacău: Spitalul din Buhuși devine centru regional de screening pentru depistarea precoce a cancerului pulmonar
Spitalul 'Prof. Dr. Eduard Apetrei' din Buhuși devine timp de trei ani centru de screening al cancerului pulmonar, în regiunea Nord-Est, a anunțat managerul unității sanitare, Constantin Poiană. Acesta fapt este posibil în urma unui parteneriat încheiat între spitalul din Buhuși și
Tulcea: Deficitul de medici, în continuare o problemă accentuată la nivelul Spitalului Județean
Tulcea: Deficitul de medici, în continuare o problemă accentuată la nivelul Spitalului Județean









