UNICEF și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) atrag atenția că, deși ratele de alăptare sunt în creștere la nivel global, milioane de mame și copii nu beneficiază încă de serviciile și sprijinul necesare pentru un început sănătos în viață.
Potrivit unei declarații comune publicate joi, cu ocazia Săptămânii Mondiale a Alăptării, marcată anual în perioada 1-7 august, procentul copiilor hrăniți exclusiv prin alăptare în primele șase luni de viață a crescut de la aproximativ 37% în 2012 la peste 47% în prezent. Totodată, în ultimii cinci ani, ponderea copiilor alăptați până la vârsta de doi ani a urcat de la 38% la 50%.
UNICEF și OMS subliniază că alăptarea este una dintre cele mai eficiente măsuri pentru protejarea sănătății copiilor, oferindu-le nutrienții necesari, întărindu-le sistemul imunitar și reducând riscul unor boli grave. În același timp, alăptarea contribuie la reducerea riscului de cancer mamar și ovarian, precum și de diabet de tip 2 în rândul mamelor.
Cele două organizații estimează că extinderea practicilor de alăptare ar putea preveni anual aproape 400.000 de decese în rândul copiilor și aproximativ 140.000 de decese în rândul mamelor. De asemenea, fiecare dolar investit în promovarea alăptării ar genera un randament estimat la 59 de dolari, prin reducerea costurilor din sănătate și îmbunătățirea dezvoltării și productivității pe termen lung.
Cu toate acestea, progresul rămâne inegal. UNICEF și OMS avertizează că multe state sunt încă departe de atingerea obiectivelor globale, din cauza accesului limitat la servicii de sprijin pentru alăptare, a aplicării neuniforme a politicilor și a calității insuficiente a serviciilor, în special în țările cu venituri mici și în zonele afectate de crize umanitare.
În acest context, cele două organizații solicită guvernelor să consolideze sistemele de sănătate, să extindă serviciile de consiliere pentru mame, să aplice Codul internațional de marketing al înlocuitorilor de lapte matern, să investească în concedii de maternitate plătite și în politici favorabile la locul de muncă, precum și să mențină sprijinul pentru alăptare inclusiv în situații de urgență.
Săptămâna Mondială a Alăptării din acest an se desfășoară sub tema 'Alăptarea pentru un început sustenabil în viață: Să consolidăm ceea ce funcționează'. AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
OMS și UNICEF: Sprijinul pentru alăptare ar putea salva anual aproape 540.000 de vieți

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Polonia: Poliția a arestat peste 70 de persoane după atacurile cu cuțit comise în mai multe școli
Poliția poloneză a anunțat sâmbătă că 76 de persoane au fost arestate în ancheta declanșată după două atacuri cu cuțitul în școli, soldate cu un mort și mai mulți răniți, transmite dpa. Aproximativ 50.000 de școli din Polonia au fost inspectate la nivel național, a scris poliția pe X. ''Un total de 231
Seismul de magnitudine 7,7 din Panama s-a soldat cu 27 de răniți și importante pagube materiale
Seismul cu magnitudinea de 7,7 grade a declanșat panică vineri în Panama, provocând prăbușirea unor clădiri și surparea unor drumuri, în principal în partea centrală a țării, iar oficialitățile au raportat cel puțin 27 de răniți, conform celui mai recent bilanț, transmite sâmbătă AFP. 'A fost oribil, nu am mai
Zborul flydubai: Copilotul omanez plănuia un atac sinucigaș pe aeroportul din Tel Aviv (procuror EAU)
Copilotul omanez al zborului companiei flydubai cu destinația Tel Aviv a intenționat să preia controlul avionului plecat din Dubai și să prăbușească aeronava într-un terminal al aeroportului Ben Gurion pe 30 septembrie, într-un atac sinucigaș, planul fiind însă dejucat de celălalt pilot, a declarat vineri procurorul general al Emiratelor Arabe Unite (EAU),
Leon al XIV-lea aprobă alegerea lui Luis Tagle drept primul decan asiatic al Colegiului Cardinalilor
Papa Leon al XIV-lea a aprobat alegerea cardinalului filipinez Luis Tagle în funcția de decan al Colegiului Cardinalilor, a anunțat vineri Vaticanul, primul cleric asiatic ales în fruntea unui grup de elită care, la un moment dat, îl va alege pe succesorul lui Leon, informează Reuters. Fost episcop de Manila, Tagle este înalt de
Ciocniri între manifestanți și forțele de ordine la un protest de amploare la Bruxelles împotriva măsurilor de austeritate
Câteva sute de protestatari s-au ciocnit vineri cu forțele de ordine la Bruxelles, pe marginea unei manifestații organizate împotriva tăierilor bugetare planificate de guvernul federal belgian, relatează dpa. Protestatarii au aruncat cu obiecte în polițiști și au incendiat biciclete publice, a informat agenția de știri Belga. F
Franța: Peste 6.900 de rețineri de la începutul protestelor elevilor
Peste 6.900 de persoane au fost reținute de la începutul protestelor elevilor în Franța, declanșate în urmă cu aproximativ două săptămâni, 86% dintre aceste persoane fiind minori, și au fost inițiate proceduri judiciare împotriva a 2.376 dintre cei reținuți, conform datelor anunțate vineri de Ministerul francez al Justiției, relatează agenția EF
Poliția poloneză arestează adolescenți care au amenințat că după atacurile din școli va urma o 'vinere însângerată'
Poliția poloneză a anunțat vineri că a arestat mai mulți adolescenți, în special pentru amenințări legate de cele două atacuri cu cuțitul în școli, în timp ce autoritățile încearcă să îi calmeze pe cei îngrijorați că ar putea fi o 'vineri însângerată', transmite Reuters. Pe rețelele socia
Italia: Circa 30.000 de sticle de vin în valoare de cinci milioane de euro au fost furate de la o cramă
Prestigioasa cramă Marchesi Antinori din Toscana, în centrul Italiei, a raportat furtul a 30.000 de sticle de vin, evaluate la aproximativ cinci milioane de euro, în ceea ce ar fi cel mai mare jaf de vinuri din țară, potrivit ediției de vineri a ziarului Corriere della Sera, citat de EFE. Potrivit declarațiilor făcute de directorul









