Șeful serviciului de informații din Ecuador, Michele Sensi-Contugi, precum și cinci cetățeni americani au murit miercuri într-un accident de elicopter în Kenya, au indicat autoritățile americane și ecuadoriene, scrie AFP.

În total, șapte persoane și-au pierdut viața când elicopterul care le transporta într-o excursie s-a prăbușit în centrul Kenyei, declarase în cursul zilei pentru AFP autoritatea de anchetă asupra accidentelor aviatice (AAID) din această țară.

Cinci cetățeni americani se numără printre victime, potrivit unui purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA.



Pilotul, ucis în accident, era cetățean kenyan, a transmis postul american ABC News, citând un comandant local de poliție.

Șeful serviciului de informații din Ecuador, 44 de ani, era un apropiat al președintelui de dreapta Daniel Noboa, aflat la conducerea unei țări cufundate într-o gravă criză de securitate.



Numit director al serviciului de informații în 2024, Sensi-Contugi a ocupat simultan și funcția de ministru de interne timp de câteva luni. Înainte de a intra în serviciul public, el a fost un om de afaceri milionar în sectorul modei.

De asemenea, a fost reprezentantul lui Noboa în companii de stat, inclusiv compania petrolieră națională Petroecuador.

Soția sa, Stephany Hollihan, a murit și ea în accident. În vârstă de 42 de ani, era prietenă cu Prima Doamnă a Ecuadorului, Lavinia Valbonesi, și creatoare de modă.

'Astăzi, Michele și Stephany au plecat mult prea devreme. Gândurile mele se îndreaptă către familia lor, în special către copiii și părinții lor', a deplâns pe X ministrul ecuadorian al infrastructurii și transporturilor, Roberto Luque.

Adunarea Națională ecuadoriană a anunțat pe X că drapelul de la Palatul legislativ din capitala Quito va fi coborât în bernă timp de trei zile.

Televiziunea americană în limba spaniolă Telemundo a anunțat, în paralel, că unul dintre oficialii săi de rang înalt din Florida, Jose Alberto Suarez, a murit în accident.

'Suntem devastați să aflăm vestea tragică potrivit căreia Jose a fost ucis într-un accident de elicopter în Kenya', a deplâns într-un comunicat Cesar Conde, președintele grupului de informații al companiei-mamă NBCUniversal News Group.

Elicopterul, un EC-130-B4 fabricat de grupul european Eurocopter (în prezent Airbus Helicopters), s-a prăbușit la ora 09:13 (06:13 GMT) în apropierea Muntelui Ololokwe, la aproximativ 250 de kilometri în linie dreaptă la nord de Nairobi, potrivit Autorității Aviației Civile din Kenya (KCAA).

'Elicopterul transporta turiști pentru un zbor de observare a panoramei', a declarat pentru AFP Fredrick Kabunge, directorul AAID. 'La bordul elicopterului se aflau șapte persoane, un pilot și șase pasageri' și 'nu există niciun supraviețuitor', a precizat el.

Echipele de salvare au 'descoperit aparatul distrus de impact și de incendiul care a urmat', a adăugat Kabunge.

Anchetatori ai AAID au fost trimiși la locul accidentului pentru a investiga cauzele acestuia, a subliniat el.

Ambasada Statelor Unite în Kenya a indicat că este în legătură cu autoritățile locale și că oferă asistență consulară.

Muntele Ololokwe, munte sfânt pentru poporul samburu, al cărui vârf se înalță la 2.000 de metri altitudine, este o zonă de drumeții turistice. Companii specializate oferă, de asemenea, zboruri de survol cu elicopterul.

Pe 1 martie, șase persoane, inclusiv un deputat, au pierit în accidentul unui elicopter care s-a prăbușit în vestul Kenyei, reamintește AFP. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza ,editor online: Andreea Preda)