Șeful statului francez, Emmanuel Macron, i-a cerut președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, un 'text european' pentru a interzice accesul la rețelele sociale pentru tinerii sub 15 ani, cu scopul de a 'proteja toți copiii din Uniune', potrivit unei scrisori consultate luni de AFP.
În condițiile în care o lege franceză în acest sens a fost cenzurată în august de Consiliul Constituțional, președintele francez își reafirmă dorința de a 'găsi o cale de atac în această toamnă' printr-un 'text legislativ revizuit' la nivel național care să 'respecte dreptul Uniunii și Constituția noastră'.
În acest sens, el cere să 'se poată baza din nou pe expertiza și mobilizarea' serviciilor Comisiei, 'într-un timp restrâns, atunci când acest text' le 'va fi transmis'.
Emmanuel Macron, care a făcut din acest subiect o bătălie majoră a sfârșitului celui de-al doilea mandat al său, speră că o astfel de interdicție va fi operațională în Franța în momentul în care va părăsi Palatul Elysee în primăvară.
Însă 'astăzi devine indispensabil să mergem mai departe și să armonizăm, printr-un nou text european, interzicerea accesului la platformele de rețele sociale pentru cei sub 15 ani', adaugă el în această scrisoare datată 29 august.
'Urgența este clară', insistă președintele francez care a format de-a lungul lunilor o coaliție de țări din UE în favoarea unei 'majorități digitale', chiar dacă există nuanțe între ele, în special în ceea ce privește vârsta ce ar trebui stabilită.
'Verificarea vârstei va trebui să se bazeze pe un set de soluții naționale și europene robuste și care să respecte regulile de protecție a vieții private', consideră Emmanuel Macron.
De asemenea, el solicită ca acest text european 'să permită țintirea și reglementarea clară a funcționalităților adictive și introducerea unor standarde de siguranță implicite', cum ar fi, de exemplu, 'limitele de timp de utilizare'.
În iulie, Ursula von der Leyen a promis propuneri 'după vară'. Ea a menționat atunci că dorește 'să aibă în vedere un acces progresiv și gradual pentru diferite categorii de vârstă' la rețelele sociale, părând astfel că vrea să urmeze avizul unui comitet de experți europeni care a recomandat interzicerea accesului pentru cei sub 13 ani și limite mai puțin stricte între 13 și 18 ani.
Înainte ca ea să își dezvăluie propriul plan, Emmanuel Macron face, așadar, presiuni pentru o poziție mai dură, cu o interdicție europeană armonizată pentru cei sub 15 ani, conform modelului pe care dorește să îl implementeze în Franța.
Consiliul Constituțional a considerat că textul Parlamentului francez aducea 'o atingere disproporționată' libertății de exprimare și de comunicare a adolescenților. Totuși, acesta a recunoscut 'cerința constituțională de protejare a interesului superior al copilului.
Șeful statului dă asigurări în scrisoarea sa că restricțiile trebuie să fie 'mai bine definite și încadrate' pentru a fi acceptate de către judecătorii Consiliului Constituțional. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Macron cere un 'text european' pentru interzicerea accesului la rețelele sociale pentru cei sub 15 ani

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Regatul Unit: Poliția recunoaște că perchezițiile în legătură cu arestarea fostului prinț Andrew au fost ilegale
Poliția britanică a recunoscut că perchezițiile efectuate în februarie în momentul arestării fostului prinț Andrew în cazul Epstein au fost 'ilegale', a declarat joi un judecător al înaltei Curți din Londra, relatează AFP. 'Faptul că mandatele de percheziție au fost anulate nu încheie ancheta și nici nu înseamnă
Zece marinari sunt dați dispăruți după ce nava lor a fost lovită de drone în Marea Neagră
Nouă marinari sirieni și unul egiptean sunt în continuare dați dispăruți după ce nava lor a fost scufundată marți în Marea Neagră, au anunțat joi autoritățile bulgare, care au încetat operațiunile de căutare, transmite AFP. Două nave - cargoul Alfa Watan sub pavilion togolez și Able sub pavilion Palau, ambele aparținând
Spania: Tristețe, furie și indignare la Madrid, după moartea pensionarei evacuate din apartamentul ei
Puerta del Sol din Madrid a fost cuprinsă de tristețe, furie și indignare în primele ore ale dimineții de joi, după ce s-a aflat de moartea lui Maricarmen Abascal, femeia în vârstă de 87 de ani care a fost evacuată din apartamentul ei și a devenit forța motrice din spatele protestelor față de criza locuințelor, informează EFE.
UPDATE/Un nou atac cu cuțitul la o școală din Polonia, soldat cu un mort și doi răniți
O femeie în vârstă de 37 de ani a murit în urma unui atac comis joi într-o școală din Polonia, a anunțat poliția, după ce anterior raportase că trei adulți au fost răniți într-un atac 'cu un obiect tăios' la o școală din centrul țării și că un adolescent de 15 ani a fost reținut, informează Reuters. EFE, care citează postu
SUA: Un bărbat condamnat pentru crimă a fost executat prin injecție letală în Texas
Un bărbat condamnat pentru crimă a fost executat miercuri seară în statul american Texas, aceasta fiind prima execuție din SUA după injecția letală eșuată din Tennessee de săptămâna trecută, au relatat media americane preluate joi de dpa. Jamaal Howard, în vârstă de 46 de ani, fusese condamnat la moarte în 2001 pe
Serbia/alegeri: Proteste la Belgrad împotriva restricțiilor privind votul din străinătate
Alegătorii sârbi au ieșit miercuri seara în stradă la Belgrad pentru a manifesta împotriva restricțiilor privind votul din străinătate, în perspectiva alegerilor legislative considerate cruciale ce vor avea loc peste circa două săptămâni, relatează dpa. Peste 1.000 de persoane s-au adunat în fața Comisiei el
Christa Pike, o condamnată care a scăpat de o execuție în Statele Unite, a fost la un pas de a fi deconectată de la aparate
Christa Pike, o condamnată care a supraviețuit execuției sale în Statele Unite, a fost la un pas de a fi deconectată de la aparatele care o țineau în viață cu puțin timp înainte de a-și reveni, au afirmat avocații săi, la o săptămână după acest fiasco inedit care reaprinde dezbaterea privind pedeapsa capitală, scrie AFP.
Spania: Pensionara evacuată care a stat la originea mișcării de protest privind locuințele a murit
Pensionara din Madrid a cărei evacuare a declanșat manifestații uriașe împotriva crizei locuințelor din Spania și, în cele din urmă, alegeri anticipate, a murit miercuri, a anunțat un sindicat al chiriașilor, notează AFP. 'Cu regret anunțăm că Maricarmen a decedat astăzi', a indicat Uniunea chiriașilor din Madrid într









