Christa Pike, o condamnată care a supraviețuit execuției sale în Statele Unite, a fost la un pas de a fi deconectată de la aparatele care o țineau în viață cu puțin timp înainte de a-și reveni, au afirmat avocații săi, la o săptămână după acest fiasco inedit care reaprinde dezbaterea privind pedeapsa capitală, scrie AFP.
Un alt stat din sud, Texas, a executat miercuri seară un condamnat prin injecție letală, aceeași metodă folosită și în cazul Christei Pike, 50 de ani.
Aceasta din urmă trebuia să fie prima femeie executată în Tennessee după mai bine de 200 de ani. Dar ea a supraviețuit după două doze de pentobarbital, un barbituric puternic, și a fost internată de urgență în spital în stare critică.
'Luni seară, credeam că Christa este în moarte cerebrală și că aparatele care o țineau în viață urmau să fie oprite a doua zi. Dar marți, spre marea surpriză a tuturor, inclusiv a mea, a echipei sale juridice și a echipei medicale, Christa s-a trezit și a început să vorbească', a declarat avocatul acesteia, Randy Spivey, la finalul unei audieri în fața unei instanțe din Tennessee (sud).
Când și-a revenit, 'primul lucru pe care l-a spus a fost: +Unde sunt și cine sunteți voi?+', a adăugat Spivey, subliniind că niciunul dintre avocații ei nu era prezent în acel moment.
'Cred că în prezent este furioasă și confuză în legătură cu tot ce se întâmplă. Este foarte conștientă de faptul că statul (Tennessee, n.red.) a încercat să o execute', a mai adăugat el, precizând că amintirile îi revin treptat.
'Are un cheag de sânge la un braț. Suferă de pneumonie. Încă nu poate înghiți, așa că nu a mâncat nimic deocamdată', a detaliat Spivey. 'Ambele brațe și picioare sunt foarte umflate și nu știm încă ce mobilitate va mai putea recupera la nivelul brațelor', a continuat el, subliniind că femeia era legată cu lanțuri de picioare și de o mână de patul de spital.
La finalul audierii, judecătoarea a dat câștig de cauză apărării, ordonând administrației penitenciare să păstreze toate probele materiale și documentele legate de eșecul execuției.
Începând cu 'tot ceea ce se afla în sala' de execuție, în special soluția letală, seringile și perfuziile, inclusiv ceea ce urma să fie aruncat, a enumerat ea.
Un alt avocat al Christei Pike, Luke Ihnen, a salutat această dorință de 'transparență'.
'Christa, tribunalele, media și populația nu trebuie să creadă pe cuvânt ceea ce spune statul despre cele întâmplate miercurea trecută', a subliniat el.
Oponenții pedepsei cu moartea din Statele Unite cer ridicarea secretului asupra întregului proces: proveniența produselor utilizate, etapele sau calificarea personalului responsabil cu execuția.
În Texas, avocații lui Jamaal Howard, 46 de ani, au invocat în zadar 'execuția teribil eșuată a Christei Pike' pentru a-i cere guvernatorului Greg Abbott o amânare de 30 de zile pentru clientul lor. Acesta a primit același produs ca și Christa Pike.
Execuția sa la penitenciarul de stat din Huntsville este a 30-a de la începutul anului în țară, toate fiind realizate prin injecție letală.
Acestea sunt concentrate în șase state, execuțiile federale fiind rare, iar cele care țin de justiția militară excepționale, ultima datând din 1961.
Președintele republican Donald Trump, un susținător înfocat al pedepsei cu moartea, a validat luni execuția de către armată a autorului unui masacru la baza militară Fort Hood din Texas, în 2009 (13 morți), care va fi împușcat pe 3 decembrie la bază.
Guvernatorul statului Tennessee, Bill Lee, a ordonat suspendarea execuțiilor în statul său și o anchetă independentă, acceptând ulterior demisia șefului administrației penitenciare.
Administrația penitenciară susține că a urmat întocmai protocolul adoptat odată cu reluarea execuțiilor în Tennessee în mai 2025, după un moratoriu de trei ani.
Christa Pike a fost condamnată la moarte pentru că a torturat și ucis în 1995 o tânără de 19 ani, cu un an mai mare decât ea la acea vreme. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Christa Pike, o condamnată care a scăpat de o execuție în Statele Unite, a fost la un pas de a fi deconectată de la aparate

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Spania: Pensionara evacuată care a stat la originea mișcării de protest privind locuințele a murit
Pensionara din Madrid a cărei evacuare a declanșat manifestații uriașe împotriva crizei locuințelor din Spania și, în cele din urmă, alegeri anticipate, a murit miercuri, a anunțat un sindicat al chiriașilor, notează AFP. 'Cu regret anunțăm că Maricarmen a decedat astăzi', a indicat Uniunea chiriașilor din Madrid într
Franța: Guvernul suspendă utilizarea grenadelor paralizante împotriva protestelor liceenilor, după ce un adolescent a rămas fără o mână
Guvernul francez a anunțat miercuri că suspendă utilizarea grenadelor paralizante împotriva manifestațiilor liceenilor, după ce un adolescent de 15 ani a rămas fără o mână în urma unei confruntări cu poliția antirevoltă, transmite Reuters. Organizații pentru drepturile omului, elevi, studenți și politicieni din opoziție au ac
Britanicul inculpat pentru uciderea ex-deputatei Widdecombe, acuzat în instanță de tentativă de pătrundere în locuința lui Farage
Bărbatul inculpat pentru uciderea fostei deputate britanice Ann Widdecombe în această vară a compărut miercuri în fața unei instanțe, fiind acuzat de tentativă de pătrundere prin efracție în locuința lui Nigel Farage, liderul partidului Reform UK, în 2025, transmite Reuters. Britanicul Joshua Kerry, în vârst
Polonia: Șapte răniți cu cuțitul într-un liceu, suspectul a fost arestat (poliția)
Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost arestat în orașul Ostroleka, din nordul Poloniei, după ce a rănit cu cuțitul șapte persoane în liceul profesional unde era elev, a anunțat miercuri poliția, transmit AFP și Reuters. Faptele s-au produs 'în proximitatea și în incinta' liceului profesional nr.4
OMS anchetează moartea unui om de știință la un centru de cercetare a ciumei din Rusia
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) anchetează decesul unei cercetătoare la un centru pentru studiul ciumei din Rusia, transmite miercuri agenția de presă DPA. O cercetătoare în vârstă de 28 de ani de la Institutul pentru Combaterea Ciumei din Irkutsk a decedat vineri într-un spital din orașul vecin Șelehov. Au apărut spec
SUA: Condamnata care a supraviețuit execuției sale și-a recăpătat cunoștința și vorbește (avocați)
Condamnata care a supraviețuit după două injecții letale în Statele Unite, Christa Pike, 'și-a recăpătat cunoștința și poate vorbi', au anunțat marți avocații săi, la șase zile după eșecul execuției sale, noteză AFP. 'Contrar tuturor așteptărilor, Christa Pike este conștientă, poate vorbi și continuă să primească îngrij
Suedia: Poliția trage într-un bărbat înarmat în apropierea palatului regal
Poliția suedeză a anunțat marți că a împușcat un bărbat înarmat în fața palatului regal din capitala Stockholm, notează AFP. Poliția a indicat într-un comunicat că a fost chemată la palatul regal, în centrul orașului Stockholm, după raportări privind 'un bărbat turbulent înarmat cu o armă'.
Rusia clasează procesul împotriva unei lucrătoare umanitare acuzată că a criticat armata
Rusia a clasat procesul împotriva unei lucrătoare umanitare care lucra cu copii bolnavi și era acuzată că a criticat acțiunile armatei ruse în Ucraina, un caz care a stârnit indignare, a declarat avocatul ei pentru AFP marți. Lida Moniava, cunoscută pentru fondarea centrului de îngrijiri paliative pentru copii 'Casa cu Far', a f









