Organizația Mondială a Sănătății a declarat vineri că focarul de Ebola provocat de tulpina Bundibugyo în Republica Democratică Congo (RDC) s-a extins în două noi zone sanitare, aducând numărul total al regiunilor afectate la 63, în șapte provincii, informează Reuters.
Zonele recent afectate sunt Bulu, din provincia Sud-Ubangi, și Dungu, din provincia Haut-Uele, care se învecinează cu Sudanul de Sud.
Conform datelor OMS, până la 23 septembrie, RDC a raportat 7.890 de cazuri confirmate și 3.799 de decese.
Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că atât conflictele din regiune, cât și deplasarea populației îngreunau accesul personalului medical la comunitățile afectate și identificarea persoanelor cu risc de expunere la virus. 'Este foarte dificil să privim Ebola în mod izolat, deoarece chiar și răspunsul nostru la Ebola este afectat de conflict, din cauza deplasărilor populației și a problemelor de acces în anumite zone', a spus el.
Directorul OMS a afirmat că accesul restricționat ar putea face ca persoanele de contact să rămână neidentificate, în timp ce strămutările și aglomerările sporesc riscurile de transmitere.
Oficialul a afirmat că numărul cazurilor de infectare înregistrează o scădere și că monitorizarea contactelor, înmormântările în condiții de siguranță și implicarea comunității s-au îmbunătățit, deși transmiterea continua să fie inegală în zonele afectate.
Lipsa vaccinurilor și a tratamentelor aprobate pentru tulpina Bundibugyo complică, de asemenea, răspunsul la această criză și ar putea contribui la reticența populației în a solicita îngrijiri la centrele de tratament, a menționat directorul OMS, adăugând că organizația pe care o conduce depune eforturi pentru a accelera studiile clinice asupra vaccinurilor și tratamentelor.
Referindu-se la riscul unor viitoare urgențe sanitare globale, directorul OMS a afirmat că țările trebuie să-și consolideze pregătirea pentru pandemii. 'Ebola nu va fi o pandemie, dar ar putea apărea un agent patogen respirator care să poată deveni o pandemie', a spus el. 'Înainte ca acesta să lovească, trebuie să ne pregătim', a avertizat oficialul.
Adunarea Mondială a Sănătății a adoptat în luna mai 2025 Acordul privind pandemiile pentru consolidarea prevenirii, pregătirii și a răspunsului la nivel global în fața viitoarelor pandemii.
'Continuăm să observăm o dezinformare semnificativă cu privire la Acordul OMS privind pandemiile, însoțită de afirmații false. Se spune că este o acaparare a puterii care cedează suveranitatea către OMS', a spus directorul organizației. 'Acest lucru este complet neadevărat', a afirmat el. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Focarul de Ebola din RD Congo se extinde în două noi zone sanitare (OMS)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
OMS anchetează moartea unui om de știință la un centru de cercetare a ciumei din Rusia
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) anchetează decesul unei cercetătoare la un centru pentru studiul ciumei din Rusia, transmite miercuri agenția de presă DPA. O cercetătoare în vârstă de 28 de ani de la Institutul pentru Combaterea Ciumei din Irkutsk a decedat vineri într-un spital din orașul vecin Șelehov. Au apărut spec
SUA: Condamnata care a supraviețuit execuției sale și-a recăpătat cunoștința și vorbește (avocați)
Condamnata care a supraviețuit după două injecții letale în Statele Unite, Christa Pike, 'și-a recăpătat cunoștința și poate vorbi', au anunțat marți avocații săi, la șase zile după eșecul execuției sale, noteză AFP. 'Contrar tuturor așteptărilor, Christa Pike este conștientă, poate vorbi și continuă să primească îngrij
Suedia: Poliția trage într-un bărbat înarmat în apropierea palatului regal
Poliția suedeză a anunțat marți că a împușcat un bărbat înarmat în fața palatului regal din capitala Stockholm, notează AFP. Poliția a indicat într-un comunicat că a fost chemată la palatul regal, în centrul orașului Stockholm, după raportări privind 'un bărbat turbulent înarmat cu o armă'.
Rusia clasează procesul împotriva unei lucrătoare umanitare acuzată că a criticat armata
Rusia a clasat procesul împotriva unei lucrătoare umanitare care lucra cu copii bolnavi și era acuzată că a criticat acțiunile armatei ruse în Ucraina, un caz care a stârnit indignare, a declarat avocatul ei pentru AFP marți. Lida Moniava, cunoscută pentru fondarea centrului de îngrijiri paliative pentru copii 'Casa cu Far', a f
Franța: Protestele din școli iau amploare, pe măsură ce elevilor li se alătură profesori și părinți
Sindicatele s-au alăturat miilor de elevi și studenți într-o zi națională de protest în Franța, marți, în cadrul uneia dintre cele mai ample manifestații din țară din ultimii ani, protestatarii ieșind în stradă și blocând accesul în școli pentru a cere facilități educaționale și condiții de învățare mai bune, relatează dpa.
Rusia informează OMS că nu există cazuri de ciumă în orașul Irkutsk, Siberia
Autoritățile ruse au informat marți Organizația Mondiala a Sănătății (OMS) că nu există cazuri de ciumă în orașul Irkutsk, Siberia, unde o angajată a unui laborator din Institutul pentru combaterea pestei a murit săptămâna trecută, potrivit unui purtător de cuvânt al agenției sanitare a ONU, informează Reuters. Moscova, care este obligată &ic
OMS declară că riscul în Europa este 'foarte scăzut' după un posibil deces cauzat de ciumă în Rusia
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) consideră că riscul sanitar în Europa este deocamdată 'foarte scăzut' după ce o angajată a unui institut de cercetare a agenților patogeni periculoși din Siberia, în estul Rusiei, a decedat în urma unui posibil caz de ciumă pneumonică, transmite marți agenția de presă EFE. 'E
Kenya confirmă primul său caz de Ebola importat din RD Congo; pacientul a decedat
Kenya a înregistrat primul său caz confirmat de Ebola, un cetățean kenyan care locuia în Republica Democratică Congo (RDC) și a sosit sâmbătă în capitala Nairobi, a declarat marți ministrul Sănătății, Aden Duale, informează Reuters. Pacientul a decedat între timp, iar până în prezent au fost identifica









