Mai mult de jumătate dintre români (55%) consideră că, în următorii zece ani, America va continua să conducă lumea, iar 41% susțin că aceasta va pierde conducerea în favoarea Chinei sau Rusiei, relevă un sondaj IRSOP, dat vineri publicității.
Cercetarea sociologică, intitulată ''Românii și visul american'', a fost realizată cu prilejul marcării, în 2026, a aniversării a 250 de ani de la nașterea Americii.
Despre America, aflată în preajma acestei aniversări, românii au o părere 'bună' și 'foarte bună' (78%), respectiv ''nu prea bună'' și ''foarte proastă'' - 21%.
În perspectiva unei vizite a președintelui Nicușor Dan în SUA, 44% dintre români susțin că atragerea investițiilor americane ar trebui să constituie principala temă a discuțiilor cu președintele Donald Trump. Alte teme importante care ar trebui incluse în agenda discuțiilor sunt: colaborarea militară - 23% dintre intervievați, vizele pentru SUA - 15%, tarifele pentru exporturile românești în SUA - 13%, iar 5% nu știu.
În contextul în care primul președinte american, George Washington, aprecia în 1776 că Statele Unite reprezintă 'un mare experiment', la întrebarea referitoare la posibilitatea ca alte state, în viitorul previzibil, să depășească SUA, 52% dintre respondenți au fost de părere că nu vor reuși, 45% că vor reuși, iar 3% au spus că nu știu.
Influența Americii asupra lumii globale este percepută ca fiind pozitivă de 62% dintre respondenți, negativă de 34%, iar 4% nu știu. Potrivit sondajului, 60% dintre români cred că inteligența artificială va fi o ''catastrofă'', 35% - o ''binefacere'', iar 5% - nu știu.
O treime dintre români (33%) simpatizează cu Partidul Democrat, al fostului președinte Biden, 38% cu Partidul Republican, al actualului președinte Trump, 24% dintre respondenți nu și-au exprimat simpatia pentru niciuna dintre cele două forțe politice, iar 5% au răspuns că nu știu.
Cea mai mare parte a românilor (64%) susține că țările europene ''nu sunt destul de puternice'' pentru a apăra Europa de Rusia fără sprijinul Americii, 34% afirmă contrariul, iar 2% nu știu. Intervievații opinează, în proporție de 65%, că dolarul va continua să fie ''foarte puternic/puternic'' în următorii ani, 33% - ''nu prea puternic/foarte slab'', iar 2% nu știu.
Peste jumătate dintre români (55%) consideră că prezența militară americană în România corespunde necesarului, 31% spun că este prea mică, 10% - prea mare, iar 4% - nu știu. În ceea ce privește mărirea numărului bazelor militare americane aflate în România, 60% dintre participanții la sondaj sunt de acord, 37% - nu sunt de acord, iar 3% - nu știu.
Aproximativ două treimi dintre români (68%) susțin că spiritul antreprenorial al fiecărui individ nu este încurajat în România, în timp ce 27% apreciază contrariul, iar 5% nu știu.
Sondajul IRSOP a fost realizat în intervalul 2-8 octombrie, pe un eșantion reprezentativ de 1.017 persoane în vârstă de peste 18 ani, intervievate telefonic. Toleranța de eșantionare este +/-3,1% la un nivel de încredere de 95%. AGERPRES/(A, AS - redactor: Livia Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Sondaj IRSOP: America va continua să conducă lumea - consideră mai mult de jumătate dintre români

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gorj: 2026 a fost un an benefic pentru producția de miere, însă apicultorii se confruntă cu lipsa pieței de desfacere
Anul 2026 a fost unul benefic pentru apicultura din județul Gorj, comparativ cu 2024 și 2025, care au fost dezastruoși, însă apicultorii se confruntă cu o altă problemă, respectiv lipsa pieței de desfacere. Potrivit vicepreședintelui Asociației Crescătorilor de Albine (ACA) Gorj, Ionuț Pîrvan, o soluție pentru relaxarea pieței ar f
Hunedoara: Accident în care au fost implicate un autobuz și un autoturism, la Peștișu Mare
O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la spital în urma unui accident de circulație care a avut loc miercuri în zona localității Peștișu Mare, pe șoseaua dintre Deva și Hunedoara, și în care au fost implicate un autobuz și un autoturism. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență
REPORTAJ/Vrancea: Grupul Chilian - rețeaua din spatele frontului care a transformat cergile și casele vrâncenilor în arme pentru țară (GALERIE FOTO)
Cergi așezate într-o anumită ordine pe garduri și pe sârmele de rufe, sticle și bidoane lăsate să plutească pe Putna, bilețele ascunse și purtate la gât de soldați, case puse la dispoziția comandamentelor germane pentru ca planurile inamicului să poată fi copiate și un traseu clandestin de zeci de kilometri prin munți, pe care peste 2.000 de militar
Giurgiu: Un bărbat de 75 de ani și o femeie de 73 de ani, transportați la spital după ce au căzut cu tricicleta electrică într-un canal
Un bărbat de 75 de ani și o femeie de 73 de ani au fost transportați la spitale din Capitală după ce s-au răsturnat cu o tricicletă electrică într-un canal de aducțiune pentru irigații, plin cu apă, din localitatea Călugăreni. 'Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui eveniment ce s-a produs, aseară
Expoziția auto 'Socialistele orașului' - sâmbătă, pe esplanada Bibliotecii Naționale a României
Cea de-a VI-a ediție a expoziției-eveniment 'Socialistele orașului', parte a seriei 'Mașinile Bucureștilor', organizată de Retromobil Club România, va avea loc sâmbătă, pe esplanada Bibliotecii Naționale a României. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, expoziția va prezenta
IGSU: Peste 140 de salvatori au acționat pentru stingerea incendiilor din Parcul Național Domogled
Peste 140 de pompieri, salvamontiști, jandarmi, silvicultori și reprezentanți ai structurilor implicate în gestionarea situațiilor de urgență au acționat, marți, pentru localizarea, limitarea și stingerea incendiilor de vegetație uscată și fond forestier izbucnite în Parcul Național Domogled - Valea Cernei. 'Potrivit evaluărilo
Maramureș: Incendiu puternic în zona de locuințe improvizate Craica din Baia Mare; focul - pus intenționat
Un incendiu puternic a afectat zona de locuințe improvizate Craica, situată la periferia municipiului Baia Mare, afectând peste un hectar de teren și o parte a locuințelor, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureș, Adriana Șanta. 'La sosirea primelor echipaje (ora 04:00 - n.r.), arderile se manifestau violent
Buzău: Zeci de soiuri de tărtăcuțe cu forme spectaculoase, simboluri ale toamnei și ruralului de odinioară, păstrate de BRGV (GALERIE FOTO)
Peste 60 de soiuri de tărtăcuțe și tigve, în formă de ghindă, clepsidră, pară, cu 'negi' sau cu 'degete' se regăsesc în portofoliul Băncii de Resurse Vegetale Genetice (BRGV) Buzău, simboluri ale toamnei, în strânsă legătură cu lumea rurală de odinioară.









