Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Buzău va achita, timp de câteva luni, în jur de opt milioane de lei, după ce o societate din domeniul cărnii de pui aflată într-o situație financiară delicată a accesat o schemă de întrajutorare din partea statului, Fondul de Garantare pentru Plata Creanțelor Salariale, pentru susținerea în muncă a unui număr de 1.400 de angajați.
Potrivit AJOFM Buzău, este vorba despre o procedură juridică, nu despre o concediere colectivă, prin intermediul căreia, din luna august, angajații vor fi sprijiniți cu fondurile salariale necesare până în momentul în care societatea la care lucrează se redresează din punct de vedere financiar și economic.
'Nu este vorba despre o concediere colectivă, este vorba despre o procedură juridică, concordat preventiv. Societatea respectivă are, pentru o anumită perioadă, dificultăți financiare și, conform legii, AJOFM Buzău, plătește pentru o perioadă, o lună, două, trei, în funcție de momentul în care ei se redresează, tot ce înseamnă cheltuiala cu munca. Această plată se face dintr-un fond special numit fondul de garantare a creanțelor salariale. Fiecare societate, în fiecare lună contribuie cu o anumită sumă la constituirea acestui fond, este, dacă vreți, o poliță de asigurare, contribuția lunară înseamnă prima rata lunară de asigurare, ca o paralelă cu sistemul de asigurări, în momentul în care se întâmplă riscul ca societatea să fie într-o asemenea situație, se apelează la acest fond. Este vorba de peste 1.400 de persoane, prima plată efectivă va fi făcută începând cu luna august, pentru că acum sunt în procedura de a depune documentația prevăzută de lege', a declarat, pentru AGERPRES, directorul AJOFM Buzău, Ionel Tociu.
Valoarea ajutorului lunar se ridică la peste opt milioane de lei, iar sumele care vor fi virate în conturile angajaților vor conține și impozitele către bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale.
'Lunar înseamnă peste opt milioane de lei, totuși sunt peste 1.400 de oameni. Plătim tot ce înseamnă cheltuială cu muncă, salariul net al acestor oameni, plus partea de contribuții la fondurile speciale, impozit, CAS, șomaj. Este vorba de o societate din industria alimentară, este vorba de producerea cărnii de pui, până la abatorizare. În decursul anilor am avut cazuri similare pe care le-am rezolvat în sensul că nu au existat tensiuni sociale, banii au fost asigurați la timp, viramentele au fost asigurate la timp și, pe urmă, partea de redresare a societății s-a făcut și am încetat să mai plătim aceste sume', a mai spus Ionel Tociu.
Angajații companiilor aflate în concordat preventiv au acces la fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale. Măsură oferă o plasă de siguranță pentru recuperarea salariilor restante în situații de dificultate financiară, înainte de a se ajunge la insolvență. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Zafiu, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Buzău: Plăți lunare de opt milioane de lei prin AJOFM, pentru menținerea a 1.400 de angajați în muncă

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Buzău: Simulare de intervenție a pompierilor la un accident chimic într-o fabrică, cu răniți și pagube materiale
Un exercițiu ce a vizat un accident chimic la o fabrică având și activități de depozitare produse periculoase, soldat cu pagube materiale și persoane rănite, a fost desfășurat, joi, de 50 de pompieri, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Buzău. Scenariul exercițiului a prevăzut și zeci de angajați ai fabricii producătoare
Vâlcea: Accident rutier între un microbuz și un autoturism, la Mateești; a fost activat Planul Roșu de intervenție
Autoritățile din Vâlcea au activat Planul Roșu și intervin de urgență, joi, la un accident rutier produs în comuna Mateești, între un microbuz și un autoturism. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea, mai multe persoane sunt rănite, la locul accidentului fiind trimise echipaje medicale atâ
Bihor: Pădurea Craiului, certificată ca destinație de ecoturism după zece ani de dezvoltare
Certificarea Pădurii Craiului ca destinație de ecoturism confirmă un proces de dezvoltare început în urmă cu zece ani, prin care natura, activitățile outdoor și experiențele oferite de comunitățile locale au fost integrate într-un produs turistic coerent, a transmis joi, într-un comunicat de presă, Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare D
IGSU: 140 de salvatori au participat la stingerea incendiilor din Valea Cernei; riscul de propagare se menține ridicat
Circa 140 de pompieri, salvamontiști, jandarmi, silvicultori și reprezentanți ai structurilor implicate în gestionarea situațiilor de urgență au acționat, miercuri, pentru localizarea, izolarea și stingerea focarelor active din Parcul Național Domogled - Valea Cernei. 'Intervenția echipajelor terestre a fost sprijinită de două elicop
Gorj: Amenzi de aproximativ 15 milioane de lei, aplicate de inspectorii de muncă în primele nouă luni ale anului
Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de aproape 15 milioane de lei în urma controalelor efectuate în județul Gorj în primele nouă luni ale acestui an, au informat, joi, reprezentanții instituției. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, inspectorii au efectuat, în primele no
Hunedoara: Peste 130 de hectare de vegetație uscată mistuite de un incendiu în zona Sălașu de Sus
Peste 130 de hectare de vegetație uscată au fost mistuite de un incendiu care a izbucnit într-un perimetru situat între localitățile Sălașu de Sus, Paroș și Mălăiești, pentru stingerea focului pompierii militari din Baru și Petroșani fiind nevoiți să intervină timp de 10 ore pentru lichidarea focarelor, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (
Arad: Cetatea Dezna atrage mii de turiști după amenajarea primului traseu local via ferrata
Ruinele Cetății Dezna au devenit un magnet pentru turismul de aventură, în ultimii ani, după amenajarea primului traseu via ferrata omologat din județ, iar mii de iubitori de adrenalină, mulți din străinătate, vin să escaladeze stâncile de sub monumentul istoric. Inaugurat în urmă cu patru ani pe stâncile dealului Osoiu
Bistrița-Năsăud: Familie din Șieu-Măgheruș, trecută printr-un grav accident rutier și un incendiu de locuință, în mai puțin de o zi
O familie din comuna Șieu-Măgheruș, județul Bistrița-Năsăud, a fost greu încercată în mai puțin de 24 de ore, după ce mama și două fetițe au fost implicate într-un grav accident de circulație, aproape de casă, pentru ca, la câteva ore distanță, locuința să le fie cuprinsă de flăcări. Accidentul s-a produs miercuri după-









