Franța va acorda fermierilor credite fără dobândă, în valoare de până la două miliarde euro (2,24 miliarde dolari), după ce în această vară seceta severă și valurile de căldură au afectat culturile agricole și pășunile, a anunțat joi Ministerul Agriculturii, transmite Reuters.

Măsura, destinată să ajute fermierii să cumpere furaje, îngrășăminte și alte materiale esențiale, vine pe lângă pachetul de asistență de urgență de 1,3 miliarde euro anunțat luna trecută.

Câteva bănci au început deja să ofere 'credite speciale de secetă' la rate reduse ale dobânzii, de aproximativ 2,5%. Conform noii scheme, Guvernul va acoperi plata dobânzilor.

'Guvernul va introduce echivalentul creditelor fără dobândă acoperind restul dobânzii, până la o sumă de două miliarde euro, pentru a da posibilitatea fermierilor să cumpere furaje și alte produse', se arată în comunicatul Ministerului Agriculturii.

Planul, care include și măsuri tehnice pentru a atenua presiunile financiare asupra fermierilor, vine într-un moment în care Guvernul se confruntă cu negocieri politice sensibile privind bugetul pe anul viitor, înaintea alegerilor din 2027. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)