Ziua Marinei Române va fi sărbătorită pe 15 august în șase orașe, la Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea, Galați și București, a anunțat, miercuri, Statul Major al Forțelor Navale (SMFN).
'Centrul de greutate al activităților va fi la Constanța, pe faleză și în raionul maritim din fața clădirii Comandamentului Flotei, unde, începând cu ora 10:00, peste 3.500 de militari români și străini vor lua parte la ceremonia militară și la Exercițiul naval întrunit și interinstituțional FNR 26.10. La secvențele de instruire de pe mare și din zona costieră, vor participa, în total, peste 50 de nave și ambarcațiuni, 15 aeronave militare și civile, două transportoare amfibii blindate și cinci piese de artilerie', se arată într-un comunicat al Forțelor Navale Române.
Forțele Navale Române vor participa cu 42 de nave și ambarcațiuni, un elicopter IAR 330 Puma Naval și două transportoare amfibii blindate.
La ediția din acest an, vor participa, în premieră, și corveta 'Contraamiral August Roman' - 261 și vânătorul de mine M 271 'Căpitan Constantin Dumitrescu', recent intrate în serviciu.
Totodată, la eveniment vor participa și patru nave ale Gărzii de Coastă, două nave ale Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare și o navă a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, iar din aer trei elicoptere IAR 330 Puma, două aeronave F-16 Fighting Falcon și o aeronavă C 27-J Spartan ale Forțelor Aeriene Române, un elicopter UH-60 Black Hawk al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și cinci avioane ale Aeroclubului României.
Armatele aliate vor fi reprezentate de două nave ale Forțelor Navale ale Turciei, o fregată și o corvetă, o navă a Gărzii de Coastă a Turciei, o navă a Gărzii de Coastă a Bulgariei, două avioane F-18 Hornet ale Forțelor Aeriene Spaniole din Poliția Aeriană Întărită a NATO și avionul de patrulare maritimă Atlantique 2 al Marinei Militare Franceze.
'Exercițiul naval întrunit și interinstituțional FNR 26.10 va reflecta nivelul ridicat de interoperabilitate dintre structurile participante și va sublinia importanța cooperării de la nivelul sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională și cu partenerii internaționali. Activitățile pe mare vor debuta cu tradiționala sosire a Zeului Neptun, care va trece printr-o 'poartă de apă' realizată de două remorchere maritime, timp în care pe faleză vor fi desfășurate jocuri marinărești, iar, ulterior, corveta 'Contraamiral August Roman' - 261 va executa salutul de deschidere a exercițiului', se mai menționează în comunicat.
Conform aceleiași surse, exercițiul va cuprinde secvențe de luptă antimină, respingere a atacului aviației inamice, căutare și atac asupra submarinului inamic, respingere a unui desant maritim, combatere a migrației ilegale și căutare și salvare pe mare.
Manifestările dedicate Zilei Marinei Române se vor încheia seara cu un concert susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale și retragerea cu torțe a marinarilor militari, pe traseul Cazino - Piața Ovidiu - faleza din fața clădirii Comandamentului Flotei. În intervalul orar 21:30 - 22:00, de pe digul de nord al digului Tomis va fi prezentat un spectacol de lasere și lumini, asigurat de Primăria Municipiului Constanța. AGERPRES / (AS - redactor: George Onea, editor: Marius Frățilă, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Ziua Marinei Române va fi sărbătorită pe 15 august în șase orașe - Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea, Galați și București

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANM: Temperaturi de până la 29 de grade duminică în București, urmate de o răcire accentuată și ploi
Vremea va fi deosebit de caldă duminică în București, cu temperaturi maxime de 28 - 29 de grade Celsius, însă de luni se va răci semnificativ, iar ploile vor fi aproape continue, potrivit prognozei speciale pentru Capitală, publicată sâmbătă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Conform meteorologilor, duminică, p
ANM: Ploi în toată țara, lapoviță și ninsoare la munte, de duminică până marți dimineața
Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului și precipitații mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marți dimineața, potrivit unei informări meteorologice emise sâmbătă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Conform prognozei,
Suceava: Incendiu de pădure pe raza localității Marginea
Peste 100 de pompieri militari, lucrători ai Direcției Silvice Suceava și ai serviciilor voluntare pentru situații de urgență din Marginea, Sucevița și Horodnic de Sus au intervenit vineri pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava
Două mesaje RO-ALERT după depistarea unor drone în apropierea graniței cu România, lângă Tulcea
Autoritățile au emis în noaptea de vineri spre sâmbătă două mesaje RO-ALERT, după ce radarele au depistat drone în spațiul aerian ucrainean, în apropierea graniței cu România, lângă Tulcea, a informat Ministerul Apărării Naționale. 'în noaptea de 9 spre 10 octombrie, sistemul de supraveghere radar
Palatul Parlamentului - iluminat în verde sâmbătă, de Ziua Mondială a Sănătății Mintale
Fațada principală a Palatului Parlamentului va fi iluminată în verde sâmbătă, începând cu ora 21:00, pentru marcarea Zilei Mondiale a Sănătății Mintale. Acțiunea are loc la propunerea Comisiei pentru sănătate și familie a Camerei Deputaților, inițiativa aparținând Asociației Române de Psihiatrie și Psihotera
Sector 6: Un plop s-a prăbușit și a avariat patru autoturisme și un scuter; Primăria va acorda asistență proprietarilor
Un plop verde s-a prăbușit cu rădăcini, fără ca trunchiul să se rupă și a avariat patru autoturisme și un scuter, iar o echipă a Primăriei Sectorului 6 va acorda asistență proprietarilor afectați, oferindu-le sprijin și îndrumare pentru parcurgerea procedurilor legale necesare recuperării pagubelor, a anunțat autoritatea locală. 'Ech
REPORTAJ/Olt: Bunătățile tradiționale de la Zilele Recoltei, cumpărate de clienți în cantități mici, 'de poftă', spun producătorii
Preparatele tradiționale din carne și brânzeturile expuse spre vânzare la Zilele Recoltei de la Slatina sunt cumpărate de clienți în cantități mici, cât să fie îndeajuns 'de poftă', susțin producătorii, care menționează că acest comportament al cumpărătorilor este mai evident în cazul persoanelor în vârstă.
MApN atrage atenția asupra unei noi dezinformări: Nu se fac niciun fel de încorporări în Armată
Ministerul Apărării Naționale precizează vineri că o nouă dezinformare circulă prin aplicații de mesagerie referitoare la emiterea unei presupuse înștiințări de încorporare de urgență adresate unui tânăr. ''NU se fac niciun fel de încorporări în Armata României! O nouă dezinformare circulă prin aplicații de mesagerie









