Un incendiu de vegetație uscată s-a extins în litiera Pădurii Galbene în zona localității teleormănene Banov, iar pentru stingerea focului s-au mobilizat alături de pompieri și reprezentanții Ocolului Silvic și ai autorităților locale, informează, miercuri, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Teleorman.
''Cea mai dificilă intervenție s-a desfășurat în satul Banov (comuna Poeni), în după-amiaza zilei de ieri, în jurul orei 15:00, unde a fost necesară intervenția coordonată a pompierilor militari din cadrul Detașamentului Videle și a autorităților locale, împreună cu reprezentanții Ocolului Silvic, pentru a stopa un incendiu de vegetație uscată care se extinsese în litiera de pe marginea unei zone împădurite (Pădurea Galbenă)'', precizează ISU Teleorman.
Pentru localizarea și lichidarea acestui incendiu, care se manifesta la vegetație uscată și miriște, pe o suprafață de circa trei hectare, precum și în interiorul pădurii, pe o lungime de circa 30 de metri, echipajele profesioniste și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) au acționat cu o autospecială de stingere de mare capacitate, două autocisterne cu apă și un buldoexcavator.
Potrivit ISU Teleorman, misiunea a fost îngreunată de vântul puternic, care favoriza extinderea rapidă a flăcărilor, dar și de accesul dificil al autospecialelor în apropierea focarelor, în special în zona împădurită.
''După aproximativ două ore, forțele de intervenție au reușit să stingă incendiul în totalitate, reușind astfel să salveze peste 100 de hectare de pădure. Având în vedere cauza probabilă a incendiului (folosirea intenționată a sursei de aprindere), precum și faptul că a fost afectată o suprafață importantă de teren agricol și pădure, pompierii au preluat și transmis coordonatele geospațiale către APIA și GNM, în vederea identificării proprietarului și a dispunerii măsurilor legale'', transmite ISU Teleorman.
Având în vedere numărul tot mai mare al acestor incendii de vegetație uscată, pompierii fac un apel către toți cetățenii să nu ardă miriștile, vegetația uscată sau resturile vegetale.
''Aceste gesturi, aparent inofensive, pot pune în pericol vieți și pot aduce pagube importante! Legea este foarte clară: arderea vegetației uscate este interzisă și se sancționează. Persoanele fizice riscă amenzi între 7.500 și 15.000 de lei, iar persoanele juridice între 50.000 și 100.000 de lei, conform OUG nr. 195/2005. În anumite situații, fapta poate deveni infracțiune, pedepsită cu închisoare sau amendă penală, dacă pune în pericol viața oamenilor, a animalelor sau a mediului'', mai informează ISU Teleorman. AGERPRES/(AS - redactor: Cornelia Dumitru, editor: George Onea, editor online: Gabriela Badea)
Teleorman: Incendiu de vegetație extins în litiera Pădurii Galbene din zona Banov

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANM: Temperaturi de până la 29 de grade duminică în București, urmate de o răcire accentuată și ploi
Vremea va fi deosebit de caldă duminică în București, cu temperaturi maxime de 28 - 29 de grade Celsius, însă de luni se va răci semnificativ, iar ploile vor fi aproape continue, potrivit prognozei speciale pentru Capitală, publicată sâmbătă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Conform meteorologilor, duminică, p
ANM: Ploi în toată țara, lapoviță și ninsoare la munte, de duminică până marți dimineața
Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului și precipitații mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marți dimineața, potrivit unei informări meteorologice emise sâmbătă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Conform prognozei,
Suceava: Incendiu de pădure pe raza localității Marginea
Peste 100 de pompieri militari, lucrători ai Direcției Silvice Suceava și ai serviciilor voluntare pentru situații de urgență din Marginea, Sucevița și Horodnic de Sus au intervenit vineri pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava
Două mesaje RO-ALERT după depistarea unor drone în apropierea graniței cu România, lângă Tulcea
Autoritățile au emis în noaptea de vineri spre sâmbătă două mesaje RO-ALERT, după ce radarele au depistat drone în spațiul aerian ucrainean, în apropierea graniței cu România, lângă Tulcea, a informat Ministerul Apărării Naționale. 'în noaptea de 9 spre 10 octombrie, sistemul de supraveghere radar
Palatul Parlamentului - iluminat în verde sâmbătă, de Ziua Mondială a Sănătății Mintale
Fațada principală a Palatului Parlamentului va fi iluminată în verde sâmbătă, începând cu ora 21:00, pentru marcarea Zilei Mondiale a Sănătății Mintale. Acțiunea are loc la propunerea Comisiei pentru sănătate și familie a Camerei Deputaților, inițiativa aparținând Asociației Române de Psihiatrie și Psihotera
Sector 6: Un plop s-a prăbușit și a avariat patru autoturisme și un scuter; Primăria va acorda asistență proprietarilor
Un plop verde s-a prăbușit cu rădăcini, fără ca trunchiul să se rupă și a avariat patru autoturisme și un scuter, iar o echipă a Primăriei Sectorului 6 va acorda asistență proprietarilor afectați, oferindu-le sprijin și îndrumare pentru parcurgerea procedurilor legale necesare recuperării pagubelor, a anunțat autoritatea locală. 'Ech
REPORTAJ/Olt: Bunătățile tradiționale de la Zilele Recoltei, cumpărate de clienți în cantități mici, 'de poftă', spun producătorii
Preparatele tradiționale din carne și brânzeturile expuse spre vânzare la Zilele Recoltei de la Slatina sunt cumpărate de clienți în cantități mici, cât să fie îndeajuns 'de poftă', susțin producătorii, care menționează că acest comportament al cumpărătorilor este mai evident în cazul persoanelor în vârstă.
MApN atrage atenția asupra unei noi dezinformări: Nu se fac niciun fel de încorporări în Armată
Ministerul Apărării Naționale precizează vineri că o nouă dezinformare circulă prin aplicații de mesagerie referitoare la emiterea unei presupuse înștiințări de încorporare de urgență adresate unui tânăr. ''NU se fac niciun fel de încorporări în Armata României! O nouă dezinformare circulă prin aplicații de mesagerie









