Recoltarea cartofilor a început în județul Harghita, în special în depresiunile Ciuc și Gheorgheni, iar producțiile estimate până în prezent sunt satisfăcătoare.
Directorul Direcției pentru Agricultură Harghita, Romfeld Zsolt, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că recoltarea a început în special în depresiunile Ciuc și Gheorgheni, cu precădere la producătorii care au contracte pentru livrarea cartofilor către fabricile de industrializare pentru chipsuri.
Producțiile estimate sunt cuprinse între 20 și 35 de tone la hectar, dar încă nu există o imagine clară privind producția medie. Rezultatele diferă în funcție de cantitatea de precipitații înregistrată și de caracteristicile solului.
'Producțiile estimate se află între 20 și 35 de tone (...) și sunt, cel puțin din evaluările până acum, satisfăcătoare', a spus Romfeld Zsolt.
Acesta a precizat că prețul rămâne principala problemă a producătorilor, în contextul în care cartofii se vând în prezent la poarta fermei cu aproximativ 1 - 1,5 lei kilogramul, în funcție de cantitate și de soi.
De asemenea, umiditatea redusă a solului este o altă problemă cu care se confruntă fermierii.
Potrivit sursei citate, chiar dacă nu este vorba despre o secetă pedologică, aprovizionarea solului cu apă este deficitară în unele zone, ceea ce îngreunează lucrările agricole.
În ceea ce privește forța de muncă, Romfeld Zsolt a menționat că fermele comerciale din județ s-au orientat aproape în totalitate către recoltarea mecanizată.
Recoltarea manuală se mai practică în special în gospodăriile mici, unde membrii familiei lucrează suprafețe de până la aproximativ un hectar.
Producătorii speră ca lucrările de recoltare să fie finalizate înainte de apariția înghețurilor puternice, astfel încât cartofii să poată fi transportați și depozitați în condiții corespunzătoare și să fie protejați de temperaturile scăzute.
În județul Harghita sunt cultivate în acest an aproximativ 4.900 de hectare cu cartofi, dintre care aproape 3.000 de hectare sunt destinate producției comerciale pentru piață. AGERPRES/(A - redactor: Gina Ștefan, editor: Anamaria Constantin, editor online: Anda Badea)
Harghita: A început recoltarea cartofilor; producții estimate satisfăcătoare, dar prețuri mici la poarta fermei

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANM: Temperaturi de până la 29 de grade duminică în București, urmate de o răcire accentuată și ploi
Vremea va fi deosebit de caldă duminică în București, cu temperaturi maxime de 28 - 29 de grade Celsius, însă de luni se va răci semnificativ, iar ploile vor fi aproape continue, potrivit prognozei speciale pentru Capitală, publicată sâmbătă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Conform meteorologilor, duminică, p
ANM: Ploi în toată țara, lapoviță și ninsoare la munte, de duminică până marți dimineața
Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului și precipitații mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marți dimineața, potrivit unei informări meteorologice emise sâmbătă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Conform prognozei,
Suceava: Incendiu de pădure pe raza localității Marginea
Peste 100 de pompieri militari, lucrători ai Direcției Silvice Suceava și ai serviciilor voluntare pentru situații de urgență din Marginea, Sucevița și Horodnic de Sus au intervenit vineri pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava
Două mesaje RO-ALERT după depistarea unor drone în apropierea graniței cu România, lângă Tulcea
Autoritățile au emis în noaptea de vineri spre sâmbătă două mesaje RO-ALERT, după ce radarele au depistat drone în spațiul aerian ucrainean, în apropierea graniței cu România, lângă Tulcea, a informat Ministerul Apărării Naționale. 'în noaptea de 9 spre 10 octombrie, sistemul de supraveghere radar
Palatul Parlamentului - iluminat în verde sâmbătă, de Ziua Mondială a Sănătății Mintale
Fațada principală a Palatului Parlamentului va fi iluminată în verde sâmbătă, începând cu ora 21:00, pentru marcarea Zilei Mondiale a Sănătății Mintale. Acțiunea are loc la propunerea Comisiei pentru sănătate și familie a Camerei Deputaților, inițiativa aparținând Asociației Române de Psihiatrie și Psihotera
Sector 6: Un plop s-a prăbușit și a avariat patru autoturisme și un scuter; Primăria va acorda asistență proprietarilor
Un plop verde s-a prăbușit cu rădăcini, fără ca trunchiul să se rupă și a avariat patru autoturisme și un scuter, iar o echipă a Primăriei Sectorului 6 va acorda asistență proprietarilor afectați, oferindu-le sprijin și îndrumare pentru parcurgerea procedurilor legale necesare recuperării pagubelor, a anunțat autoritatea locală. 'Ech
REPORTAJ/Olt: Bunătățile tradiționale de la Zilele Recoltei, cumpărate de clienți în cantități mici, 'de poftă', spun producătorii
Preparatele tradiționale din carne și brânzeturile expuse spre vânzare la Zilele Recoltei de la Slatina sunt cumpărate de clienți în cantități mici, cât să fie îndeajuns 'de poftă', susțin producătorii, care menționează că acest comportament al cumpărătorilor este mai evident în cazul persoanelor în vârstă.
MApN atrage atenția asupra unei noi dezinformări: Nu se fac niciun fel de încorporări în Armată
Ministerul Apărării Naționale precizează vineri că o nouă dezinformare circulă prin aplicații de mesagerie referitoare la emiterea unei presupuse înștiințări de încorporare de urgență adresate unui tânăr. ''NU se fac niciun fel de încorporări în Armata României! O nouă dezinformare circulă prin aplicații de mesagerie









